marți, 18 decembrie 2012


18 decembrie- zi dedicată popoarelor dezrădăcinate ( în special romi și evrei ) 
Am citit undeva acest anunț interesant. Îl reproduc mai jos.

„Ziua Popoarelor Dezradacinate“

„Ziua Popoarelor Dezradacinate“

 „Ziua Popoarelor Dezradacinate“

Asociatia Pakiv Romania prin Centrul de Incluziune Sociala pentru Persoanele de Etnie Roma, CISPER Vest Timisoara, organizeaza  in data de 14 decembrie 2012, incepand cu ora 1400, la sediul centrului CISPER Vest Timisoara, Strada Nicolae Titulescu Nr. 19, activitatea culturala „ Ziua Popoarelor Dezradacinate “.
Activitatea se va desfasura in cadrul proiectului “Crearea si functionarea structurilor de asistenta axate pe ocuparea fortei de munca – Centre de incluziune sociala pentru persoanele de etnie roma” – ID 62509, proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, Axa prioritară 6, Promovarea incluziunii sociale, beneficiar Asociatia Pakiv Romania.
Scopul activitatii este de promovare a zilei  de 18 decembrie ca zi dedicata popoarelor dezradacinate ( in special romi si evrei ), si de asemenea ca moment aniversar pentru toate minoritățile naționale din Romania.     
Se va prezenta un paralelism cultural, intre minoritatea evreilor din Romania si minoritatea roma, ca si popoare dezradacinate. Va fi un moment dedicat, statutului, recunoasterii si a drepturilor tuturor minoritatiilor, in vederea cunoasterii minoritatilor nationale si a statutului acestora in Romania si cunoasterea institutiilor guvernamentale care se ocupa cu promovarea drepturilor si intereselor minoritatilor pe teritoriul Romaniei.
Informatii suplimentare:
Telefon:0258/811170                                                 Tarina Adriana                                          
Asociatia Pakiv Romania                                         Responsabil Comunicare
Web: www.pakiv.ro                                                   Web: www.cispervest.webs.com
E-mail: pakiv_romania@yahoo.com                         E-mail: cispervest@yahoo.com


Se va observa poate că «dezrădăcinarea» celor două populații despre care este vorba de fapt a avut loc acum două milenii (pentru evrei) și acum nu se știe cât timp (oricum câteva bune secole) pentru țigani. Responsabilii acestor «dezrădăcinări» nu aparțin acestei lumi. Programele se organizează în România, țară care nu a contribuit cu nimic la dezrădăcinarea acestor populații migrante, pe care însă le-a găzduit câteva secole, uneori cu nu destulă toleranță. Includ însă un aspect simetric despre care nu se spune multe și nu se scrie destul. Înrădăcinarea.
Căutarea unui loc pentru un stat nou al țiganilor a început demult. Cum se va sfârși această aventură geopolitică periculoasă?
Înrădăcinarea unor evrei a avut loc prin dezrădăcinarea populației Palestinei la 1948, pentru a face loc imigranților. Dar după șase decenii evreii nu s-au adunat toți în Israel, sunt tot dezrădăcinați și migrează tot oportunist, în funcție de posibilități comerciale sau de alt gen. În cazul românilor astfel de migrații masive sunt recente. La evrei sunt tradiționale și istorice. Ca și la țiganii împrăștiați și diferențiați la extrem.
Cum se va realiza înrădăcinarea unor părți ale acestei comunități care nu are decât o vagă unitate mitică, mai degrabă imaginară, invenție raționalistă și naționalistă a unor lideri a țiganilor, așa cum a fost sionismul pentru evrei. Țiganii nu sunt toți o populație cu dominantă migrantă, oportunistă, tradițională, adică atrasă de locurile unde se pot obține resurse de trai extra-sociale, de piață neagră, de furt organizat, de comerț ilicit. Nu ignor desigur meseriașii țigani ardeleni, în genere maghiarofoni, adesea performanți și calificați. Dar printre meseriile comunitare ale altor grupuri sau triburi s-ar cuveni să se integreze și hoția, care și ea cere o înaltă calificare și pentru care există, ca și în Evul Mediu, cursuri de calificare specifice, uneori la locul de muncă. Am văzut un reportaj tv realizat de la Londra unde niște copii pre-puberi de țigani se lăudau cinic sau naiv, dacă vreți, cu performanțele lor. Asemenea performanțe au fost sursă de valorizare socială pentru astfel de prunci, nu de azi-de ieri, ci de secole, ele au intrat deci ca valori pozitive în sistemul de valori al comunităților, inclusiv a celei din sudul României.
Aștept punctul de vedere al multiplelor asociații de socializare a romilor, care administrează bani grei ce nu ajung acolo unde ar trebui uneori și servesc ca plată pentru rapoarte și proiecte ce nu duc nicăieri, atâta vreme cât aceste «valori» antisociale cum sunt cele ale hoților prunci mândri de performanțele lor, nu sunt condamnate expres, public chiar de către liderii intelectuali ai țiganilor din România.

marți, 4 decembrie 2012


Am citit, cu plăcerea unui copil, textul de mai jos, trimis de colegul de liceu R. B.. Mi-a amintit de versiunea scurtă, citată între colegi adesea, prin anii cincizeci, a textului construit pe baza unor cuvinte care încep cu F : « Fata fostului fotbalist face fasole fără foc fiindcă focul face fum.» Metoda și ideea au fost folosite prin anii 30 de Grigore Cugler, avangardist amerizat în Argentina după 1945, în volumul de proze scurte Apunake, care circula la Cluj prin anii 50 sub formă de dactilograme samizdat. Mi-amintesc de al său «dirijabil dodelinând». Am avut volumul spre lectură de la furnizorul meu en-titre de literatură «specială. și interzisă, amicul Viorel Tamburlini, pe atunci student la medicină, care locuia nu departe de mine, în Cartierul Grigorescu, ca fiu adoptiv al profesorului universitar Goina. Tot Viorel T. mi-a pus în mână excelenta -în contextul dat- revista Orizonturi, redactată în versiunea ei românească de Mihai Șora, volumul de debut al lui Ion Negoițescu sau cartea retrasă din circulație a criticatului prozator «naturalist» H. Rohan, Nici o moarte nu e bună. Revista Orizonturi era o o revistă internațională de propagandă, difuzată în Vest și în Est, sponsorizată de serviciile secrete sovietice, prin care se demonstra deschiderea culturală a țărilor comuniste, publicându-se nuvele de filocomuniștii Hemingway, Faulkner, Steinbeck, . Redactorii de la Londra sau Paris erau mai toti, agenți de influență comuniști sau filocomuniști. Unul din mentori, fostul ministru francez Pierre Cot s-a dovedit mai mult decât agent de influență, după cum reiese din cartea lui Thierry Wolton, Le Grand recrutement, Paris, Grasset, 1993. L-am întrebat de mai multe ori pe Mihai Șora despre această activitate a sa (între 1953 și 1963 probabil), sperând că va dezvălui secretul rolului său, dar s-a făcut că nu-și amintește mare lucru. Nu cred că e un uituc, mai degrabă un șiret care face pe naivul. (Dan Culcer)

Petru Popescu, poreclit Parpanghel
—  Cum te numeşti, Domnule ?
— Petru Popescu, poreclit Parpanghel ...
Şi ce lucrezi ?
— Prepar peşte prăjit pentru pescari;
— Bine; şi ce anume faci ?
— Pun peştele pe plăci, pisez piper, presar piper peste peşti, potrivesc plăcile pe plită; pentru peştele prăjit pregătesc piure; pun peştele pe platouri; pentru placul pescarilor pun pahare pentru palincă.
— Dar de ce vorbeşti numai cu "P"?
— Poftim ?
— De ce vorbeşti numai cu "P"?
— Pot pronunta pe P perfect perceptibil.
— Ei, asta e acum ! Pun rămăşag că la întrebările mele vei greşi.
— Primesc provocarea.
— Pe cât ?
— Pun pariu pe patru poli !
— S-a făcut; spunemi ceţi place să mânânci ?
— Pastramă, papricaş, pârjoale, pui pane, porumbei, piftie piperată,
peşte plachie, prefer păstrăvi, potârnichi, papanaş, paparăi …
Şi ce îţi place să bei ?
— Palincă, pinot, pelin, porto;
Şi la desert ?
— Plăcinte, prăjituri, pişcoturi, pepene, prune, pere, portocale,
piersici, papanaşi;
— Dar îngheţată obişnueşti ?
— Puţin; profiterol, parfait;
—  Spunemi cum îţi petreci timpul liber ?
— Primăvara prefer plimbări prin parcuri, pe poteci, prin pădure, prin
poiană;
— Dar vara ?
— Plajă, pescuiesc.
Şi iarna ?
— Prefer patinajul.
— Te pomeneşti că poţi să-mi spui şi o poezie numai cu litera "P"?
— Pot.
— Asta nu o mai cred. Spune-o!

Poezia poetului Petru Popescu, poreclit Parpanghel:
«Prin păduri, peste poiene,
  Prin pustiuri, peste pietre
  Păsări, pâlcuri pribegesc
  Părăsindu-şi puii proprii
  Pe pământul părintesc
  Prima pasăre, pilotul,
  Plescăind puternic pliscul,
  Plutea privind pământul
  Pajiştea, pădurea, piscul. »

—  Bine, bine ! Dar nevestei, când ai plecat de acasă, ce iai spus ?
—  Paraschivo, plec pripit; pentru prânz presară puţin pătrunjel proaspăt peste peştele prăjit; pa păpuşă!
— Văd că am pierdut …
— Pardon, pentru pariul pierdut plăteşti patru poli !!!
— Plătesc.
— Pune paralele pe portofel.
— Incă o întrebare.
— Poftim !...
— Ce adresă ai matale ?
— Prelungirea Popa Petrescu, 4, parter, plecând prin Pângăraţi, peste pod. Pa-pa, prostănacule!

duminică, 25 noiembrie 2012

Aflu din ziarele românești pe octombrie 2012 că : « Scriitorul si disidentul Paul Goma a primit, din partea Uniunii Scriitorilor din Romania (USR), o indemnizatie de merit, a anunțat vicepresedintele uniunii, Varujan Vosganian.
In ședința de pe 5 octombrie, Comitetul Director al USR a hotărât acordarea unor indemnizații de merit unor oameni de cultura care, prin valoarea operei lor, recunoscută in plan intern și international, aduc o contributie meritorie la imbogătirea culturii române, a spus Varujan Vosganian, pe blogul său, potrivit ziare.com.

Indemnizatia este echivalenta cu salariul mediu pe economie, respectiv 1.608 lei pe luna și este acordata pe viață.

Propunerea privind acordarea indemnizatiei lui Paul Goma a fost făcută de Vosganian și susținută de Nicolae Manolescu, președintele USR. De asemenea, s-au acordat astfel de indemnizații și scriitorilor Mihai Zamfir, Al. Călinescu și Nichita Danilov.»


Foarte bine. Două decenii de rușine postdecembristă se încheie printr-un gest care poate fi catalogat ca un compromis între nerușinarea lui Nicolae Manolescu ca și a antemergătorilor săi prezidenți, și bunul simț. 
Paul Goma avea dreptul la o indemnizație de merit mai mult ca oricare din scriitorii români de după 1944. Pentru simplu motiv că a avut un curaj pe care nimeni nu l-a avut, dintre scriitori. Eram cârcotași, recurgeam la subterfugii dar contestarea sistemului ne îngheța de frică și ne paraliza acțiunile, chiar și pe acelea pe care ar fi fost tolerate dacă erau corect și lucid organizate. Mârâiam între noi dar nu cunosc un singur scriitor care să fi provocat solidarizări între muncitori și intelectuali, sa fi avut un contact și un schimb de opinii sociale cu un muncitor, în afară de Paul Goma, înainte de revolta de la Brașov. Nici o acțiune socială doar bâjbâieli lărmuitoare localizate și localizabile. (d.c.)

sâmbătă, 17 noiembrie 2012


Anul acesta, decembrie are 5 sâmbete, 5 duminici și 5 zile de luni.
 
Dec-12
Luni
Marti
Miercuri
Joi
Vineri
Sambata
Duminica
     
1
2
3
4
5
6
7
  8   9
10
11
   12
13
   14   15   16
   17   18    19   20   21   22   23
   24   25    26   27   28
29
30
31
      

«Acest lucru se intamplă o dată la 824 de ani. Chinezii ii spun "Sacul cu bani". 
Urmeaza instructiunile si asteapta 4 zile!!Trimite acest mail tuturor prietenilor tai, dar si dusmanilor. 
Conform legendei, vei primi bani peste 4 zile. Conform Feng Shui, daca nu-l trimiti, vei ramane sarac. Eu, in special, nu voi lasa aceasta ocazie sa treaca. 
Asa ca ti-l trimit, odata cu toate urarile mele de bine...
in cazul in care este adevarat!»

Am primit ieri mesajul acesta de la un fost coleg de liceu. Un gest amical, colegial și altruist. Asta e sensul mesajului, îmbogățirea noastră depinde de alții. Cred că am găsit soluția de a deveni bogat. Pun mesajul într-un blog și cititorii mei «nenumărați» vor contribui la căpătuirea și căftănirea mea. d.c.

miercuri, 31 octombrie 2012


Un prieten din Franța îmi trimite acest mesaj cucernic.

SOYEZ BENIS MES FRERES

 
 
Qui était réellement Jésus ?
 
1.   Il y a 3 bonnes raisons de penser que Jésus était Noir :
- Il appelait tout le monde « mon frère »
- Il aimait chanter la gloire de Dieu
- Il n'a pas eu un procès équitable
2.   Il y a aussi 3 bonnes raisons de penser que Jésus était  juif :
- Il a repris l'affaire de son père
- Il est resté à la maison jusqu'à l'âge de 33 ans
- Il était sûr que sa mère était vierge, et sa mère était sûre qu'il était Dieu.
3.   Il y a aussi 3 bonnes raisons de penser que Jésus était  Italien :- Il parlait avec les mainsIl buvait du vin à tous les repasIl mangeait exclusivement de la cuisine à l'huile d'olive
4.   Il y a aussi 3 bonnes raisons de penser que Jésus  était Californien :Il avait les cheveux longs et il était toujours bronzéIl aimait marcher pieds nusIl a lancé une nouvelle religion
5.   Il y a aussi 3 bonnes raisons de penser que Jésus  était Tsigane :Il n'a jamais travaillé un seul jourIl n'a jamais écrit une seule ligneLa police l'a arrêté dans un jardin public où il  campait sans autorisation
6.   Il y a aussi 3 bonnes raisons de penser que Jésus était  un publicitaire :Son livre est nº 1 au hit-parade depuis sa parutionSes successeurs ont créé un paradis fiscal à RomeAprès 2000 ans de réflexion, personne n'est encore sûr  d'avoir compris ce qu'il a dit
7.   Il y a enfin 3 bonnes raisons de penser qu’il était  socialiste :Il partageait le bien des autres (Ex : les 5 pains et les 2  poissons…)Il faisait croire aux lendemains qui chantentSes potes l'ont laissé tomber à la première occasion
 Nous voilà bien avancés maintenant

marți, 23 octombrie 2012

S-a dus să mimeze îngerilor. Dan Puric s-a stins din viață. Sub acest titlul a fost pusă în circulație prin Internet o intoxicare. Un pamflet macabru de presă, pe care, evident, mii de admiratori ai actorului l-au difuzat înlăcrimați. Este util să îl inserez aici, pro memoria. Cred că autorii sunt de orientare «internaționalistă» cosmopolită, dintre cei care nu suportă succesul și eficiența mesajului naționalist propus de actorul care își utilizează talentul cu inteligență. Desigur, se poate discuta sensul acțiunii lui Dan Puric și mai ales finalitatea acesteia. Dar sunt surprins că atâția admiratori s-au lăsat păcăliți participând la difuzarea manipulării, deși natura pamfletară a textului mi se pare mai mult decât evidentă. Deduc că mesajele de acest fel, ca și mesajele în general nu se citesc cu atenție, că spiritul critic este deficitar și că inteligența unora dintre difuzori e blocată în contact cu ideologia la care aderă. Difuzorii și-au cerut scuze și au multiplicat errata. Dan Puric trăiește.
Dan Culcer


«S-a dus să mimeze îngerilor. Dan Puric s-a stins din viațăDate: Wed, 17 Oct 2012 20:23:58 +0300Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.



Dan Puric a decedat în dimineața aceasta la Spitalul Colțea, după ce ieri seară a fost victima unui accident, pe scena Teatrului Teatrului Național, în timpul repetițiilor pentru ultima reprezentație a piesei „Vis”. Martorii spun că, în ultimele minute ale spectacolului, unul dintre reflectoarele montate deasupra scenei s-a desprins și a cazut peste artist. Familia lui Dan Puric este hotărâtă să acționeze în instanță atât conducerea Teatrului Național București, cât și cea a Spitalului Colțea, afirmând că decesul artistului nu a survenit în urma accidentului, ci în urma tratamentului greșit pe care cel supranumit „Mimul lui Dumnezeu” l-a primit în spital.
Emil Puric, tatăl artistului, ne-a declarat că va acționa în instanță conducerea ambelor instituții, dar în special Siptalul Colțea. Tatăl artistului susține că medicii de la Spitalul Colțea i-au dat lui Dan Puric un medicament folosit în cazul consumatorilor de droguri în loc de un antibiotic. Potrivit unor surse judiciare medicii i-au administrat Nomifensin, după ce au observat ca Dan Puric, deși plin de sânge, continua spectacolul de patomimă. „Îi voi da în judecată pe cei care mi-au omorât copilul. Și pe cei care trebuiau să asigure cumva reflectorul ăla, dar mai ales pe medicii de la Spitalul Colțea, care în loc de Ripostatin, un antibiotic puternic, i-au dat Nomifensin, folosti în special în cazul consumatorilor de droguri. A făcut blocaj renal după 14 ore”, a declarat tatăl artistului. El ne-a relatat că artistul era conștient că medicii au făcut o greșeală. „A privit flaconul apoi s-a uitat la mine, așa, cu privirea lui blândă și mi-a spus: < Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!>”, a spus Emil Puric. Tatăl artistului a povestit cum o asistentă s-a împiedecat de papucii unui pacient și a scăpat pleosca cu conținutul rezultat în urma unei clisme peste patul actorului. „Când s-a văzut așa, plin de acele dejecții, Dănuț a strâns cearșafurile umede în mâini, strigând «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?», apoi s-a întors către mine și a spus «Mi-e sete»”, a mai povestit  tatăl artistului.Vizibil afectat, Emil Puric a relatat reporterilor noștri ultimele momente din viața celui supranumit „Mimul lui Dumnezeu”. „I-a dat unei asistente 5 lei să-i schimbe cearșaful și, după ce s-a așezat din nou în pat, Dan mi-a cerut să-i aduc o Biblie, icoana Sfântului Mihail, dar și ceva de mâncare, o bucățică de slănină cu brânză și un fir de ceapă. I-am adus azi dimineață, că am găsit la țăranii ăia de la târgul de produse tradiționale. Dănuț a primit pachețelul și l-a desfăcut, cu mâinile tremurânde și m-a întrebat dacă am adus și o brișcă. I-am zis ca nu, că nu m-am gândit. I-am dat o lamă de ras Gillette”, a povestit, cu lacrimi în ochi, tatăl lui Dan Puric. "A luat lama, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru bucate, apoi a tăiat slana, brânza și ceapa în bucățele mici și acolo, pe ziar, am mâncat amândoi. Să-l fi văzut cum se luminase la chip, mâncând slănina aia cu ceapă, nu îl mai văzusem așa fericit de la crăciunul din 72 când i-am făcut cadou o turtă dulce cu un ciob de oglinjoară în mijloc”, a povestit tatăl lui Dan Puric. „După ce am terminat, s-a uitat, așa, lung, la ziarul unsuros și a spus «S-a isprăvit!». Mi-a cerut icoana și Biblia, s-a întins în pat strângându-le la piept, șoptind «Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul», apoi a s-a stins. La gură mai avea un firicel de ceapă, pe care l-am luat și l-am pus într-o cutiuță, pe care am s-o trimit la mănăstirea construită de el întru pomenirea Sfinților Închisorilor", a mai povestit tatăl artistului.

luni, 8 octombrie 2012

Albert Camus scria despre Alfred Rosmer, în prefața la pasionanta cartea a acestuia, Moscou sous Lenine, pentru a definit destinul și calea  militantului comunist antistalinist, că a urmat : «une voie droite, à égale distance du désespoir qui finit par vouloir sa propre servitude et du découragement qui tolère la servitude d’autrui.»
Cartea lui Rosmer poate fi citită aici http://www.marxists.org/francais/rosmer/works/msl/index.htm

marți, 2 octombrie 2012

Filme despre moartea Planetei https://vimeo.com/midway/midwayfilm

joi, 27 septembrie 2012


Ciudată această conversație între doi informatori, între doi scriitori, între doi intelectuali români de vază. Nici prin gând nu-mi trece să le contest valoarea. Ceea ce le contest este dreptul de a produce interpretări excesiv de auto-măgulitoare ale actelor lor în raport cu puterea politică căreia i se opuneau, chipurile. Cei doi au murit și nu vor citi niciodată ce scriu aici. Nu voi lua cu mine aceste rînduri așa că la proxima noastră întâlnire vom discuta literatură. 
Cum s-au opus ei? Vorbind în cadrul unor ședințe ale Consiliului Uniunii Scriitorilor de unde vorbele lor ajungeau la urechile reprezentanților puterii politice sau ale Securității prin notele informative ale unora dintre membrii Consiliului sau prin pălăvrăgelile colportate din casă în casă, de la masă la masă, de la ureche la ureche de alți palavragii și informatori. 
Niciodată direct, cu excepția reuniunii la care se referă mai jos, atunci, evident, se lua toate precauțiile retorice pentru a nu irita sensibilitatea lui Ceaușescu. Asta nu e un laborator de democrație. 
Procesele verbale ale reuniunilor de Consiliu ar putea fi probe că se spuneau lucruri serioase, că exista măcar în interiorul organizației scriitoricești o opoziție expresivă și directă. Când se vor publica? Poate că au fost distruse demult sau pur și simplu redactarea acestor documente de ședință s-a făcut în așa fel încât să nu rămână urme ale spuselor curajoșilor scriitori participanți. Geo Bogza este declarat aici purtător de torță. Torța lui Bogza avea un regulator de intensitate care controla flacăra ca să nu fie prea mare, autorul manipula aluzia în răvașele sale în limbaj esopic care nu aveau destinatari preciși și doar setea noastră de a ne iluziona dădea sens acestor făcături pseudo-poeticești. 
Dacă a existat o opinie publică de opoziție ea s-a manifestat cu adevărat doar în materialele trimise la Direcția Presei. Acolo, din citarea paragrafelor respinse, combinată cu textele apărute se poate vedea care erau limitele auto-impuse ale opoziției culturale. Despre cea politică nu se poate vorbi decât indirect. Nu cunosc nici un scriitor român din interior care să fi atacat regimul comunist direct și public. Nici măcar Paul Goma. Pragul de sus ideologic nu era cercetat decât rareori și puțini scriitori au avut capul spart sau măcar fruntea marcată de ciocnirea cu pragul de sus. Majoritatea lor a trecut pe sub furcile caudine cu spinarea prea aplecată. Victimele nu au fost opozanți ci doar potențiali opozanți, închiși din precauție, nu pentru acte politice reale, sau închiși pentru fapte trecute care li se imputau cu întârziere de către comuniști.

«Mircea Iorgulescu : Domnule Doinaş, aţi folosit această formulă, alegeri democratice la Uniunea Scriitorilor. Aţi fost unul dintre stâlpii opoziţiei în cadrul Uniunii Scriitorilor, opoziţie la metodele, la sistemul comunist. Vocea dumneavoastră era ascultată, aveaţi o mare autoritate. Chiar activiştii de la Comitetul Central sau de la Ministerul Culturii — se numea pe vremea aceea Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste — nu îndrăzneau să vă întrerupă şi, dacă vă contraziceau, o făceau în termeni vagi, abstracţi, îndepărtaţi. Uniunea Scriitorilor a fost oare o grădiniţă, o mică seră, un ţarc unde se permitea totul? Sau a fost un laborator de democraţie?
Ştefan Aug.Doinaș.: Eu cred că, într-un anumit fel, şi una şi alta. Se permitea totul, pentru că aproape fiecare din noi, cei care vorbeam şi care puteam să nu fim agreaţi în ceea ce spuneam, începusem să avem în spatele nostru o operă, care lor le folosea. Nu le folosea la modul direct, dar nu puteau s-o ignore, nu puteau să facă tabula rasa de cultura română care renăştea atunci.
Pe de altă parte, categoric, a fost un laborator de democraţie, fiindcă acolo s-au spus, cu destul curaj, foarte, foarte multe lucruri, şi dacă n-ar fi existat, deşi... nu ştiu să zic, îmi vine să spun.... dacă n-ar fi existat vrajba dintre scriitori, dacă am fi fost toţi solidari, s-ar fi spus şi mai multe. Dar poate că tocmai această vrajbă între scriitori ne-a stimulat şi a contribuit ca să despartă puţintel apele, pe cei care încercau s-o scalde de ceilalţi, care încercau să delimiteze lucrurile. Îmi amintesc că, pe vremea aceea, îmi pare bine că dumneavoastră vă amintiţi de micul rol pe care l-am jucat şi eu, îmi amintesc că pe vremea aceea, sfătuindu-mă cu un bun prieten al meu, care îmi reproşa uneori, zicând: "nu trebuie să spui asta, de ce le spui?", şi ştiu că am formulat de nu ştiu câte ori faţă de el, această dorinţă a mea: vreau să radicalizez lucrurile. Adică să se ştie că noi gândim într-un anumit fel. Să ne suporte aşa sau dacă nu, să o declare pe faţă. Nu ne mai pot nega în clipa de faţă. în momentul în care am zis nu ştiu ce lucruri, eu în acelaşi timp eram elogiat pentru că traduceam Faust. Ei nu puteau, adică, faţă de un astfel de om să zică: dumneata pleacă afară din şedinţă, ieşi afară din Uniune, n-avem nevoie de dumneata! Chiar acel reprezentant al Consiliului Culturii, sau cum se numea atunci, venea cu o brumă de respect — şi nu eram singurul faţă de care el se purta aşa, aduceţi-vă aminte ce autoritate grozavă avea Geo Bogza. Care nu mai era Geo Bogza din primii ani ai socialismului, care făcuse nu ştiu câte lucruri, ci era acuma un purtător de torţă. »

http://www.romlit.ro/tefan_aug._doina_n_dialog_cu_mircea_iorgulescu_1997_-_n_cercul_literar_de_la_sibiu_m-am_nscut_a_doua_oar

marți, 18 septembrie 2012

Un poet român se numea Constantin Tonegaru. Anagrama cuvântului «Negatoru» ?

Iată o listă de autori construită de Radu Vancu pe blogul Zum, al unui cititor, dintre cei de care o literatură are nevoie. «Citit vara trecuta din scoarță-n scoartă, “Orbitorul” mi s-a parut o teribilă combinație intre “Darea de seama despre orbi” a lui Sabato, autoscopiile onirice ale lui Jean Paul (si reveriile abisale ale romantismului german, în genere), analizele aproape maniacal-psihotice aplicate de Pynchon asupra texturii realitatii, si mult, mult Cartarescu la fel de hipnotic ca in “Nostalgia”. Pentru mine e in Romanian Top 10, alături de Blecher, Matei Caragiale, Arghezi (da-da, uriaș prozator!), Urmuz, Camil, M.H.S., Radu Cosasu, Agopian si Groșan.»


Gusturile, succesul, explicat, motivat mai ales, sunt foarte interesante pentru cercetătorul care vrea să priceapă raportul între valoare, publicitate, modă, conformism și adecvare la gusturile mobile sau stabile ale unor cititori care pot fi și potențiali autori. Dacă mai am timp, am să colecționez acest gen de opinii. Mă enervează însă expresia Romanian Top 10. De ce zece și nu cinșpe? De ce Top și nu Excelent. Adolescent, aveam și eu un carnețel cu liste de cărți de citit, mai ales cu cele interzise, ale căror cote de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj circulau discret. Dar aveam și liste pe autori, expresia dorinței de a citi tot ce scrisese cutare, de pildă Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu. Cei doi erau în același timp interziși, cel puțin cu unele titluri, dacă nu cu toate. Ionel Teodoreanu era pus la index integral înainte de 1963, Cezar Petrescu era în circulație prin Întunecare sau Războiul lui Ion Săracul. Dar Aranca, știma lacurilor, Baletul mecanic, Carlton, probabil toate romanele fantastice adică nerealiste, erau tot la index. În Bibliografia literaturii române, 1948—1960, Editura Academiei R.P.R., Buc. 1965, coordonată de Tudor Vianu, care merge până la 1960, găsesc la capitolul Operă romanele: Fram, ursul polar, Aurul negr, Întunecare, Apostol, mai toate prefațate sau postfațate de Mihai Gafița. Ar fi probabil necesar, pentru a fi precis, să compar versiunile unui roman reeditat. Este mai mult ca probabil că vor apare diferențe, fie rescrieri datorate autorului care vrea să fie «pe linie», fie fragmente cezurate. Asta era metoda. D.C. 18 sept. 2012

luni, 17 septembrie 2012

«Si les morts peuvent éprouver la peur, l’empereur Constantin, Louis IX, dit St Louis et …etc, ne doivent pas pouvoir empêcher leurs ossements de claquer face aux assauts d’une angoisse démesurée devant l’objet de leur crainte : la résurrection de la Nation Juive !»
«Le danger de la confrontation avec l’Iran se mariant bien, trop bien avec les affirmations parallèles du Chef d’Etat Major de tsahal, Benny Gandz soutenant d’abord « l’idée folle » qu’un Juif en danger dans le monde interpelait sa conscience. Puis, ce fut l’aveu du Premier Ministre Israélien confirmant les divergences de vue avec Washington. Ces initiatives mises bout à bout, indiquent qu’une page nouvelle s’offre  à l’histoire contemporaine  d’Israël, impensable, il y a peu encore, celle d’une grande puissance affranchie de la tutelle des Nations.»
Citesc acest text pe blogul unui ziarist evreu, francez, născut în Algeria, în 1945. Are trei copii și șase nepoți. Trăiește în Franța. Și alimentează prin textele sale Delirul unei Mari Puteri eliberată de tutela Națiunilor, Israel, care pare să câștige dacă nu adepți suficienți în țara asta înconjurată de dușmani, măcar adepți suficient de tenaci și puternici pentru a transforma Delirul în act politic și militar. De la distanță autorul crede că renașterea națiunii Evree este o cale de urmat pentru trăitorii din ghettoul al cărui centru este la Ierusalim. Ce-aș face dacă națiunea mea s-ar afla într-o astfel de situație? Aș face oare ca acest om (smintit?) elogiul unui general de armată, salvatorul Patriei pierdute, cucerite și pe cale de a fi pierdută. Sau aș încerca mai degrabă să caut soluții de pace. Există soluții de pace?
Youri Slezkine are dreptate. Delirul naționalist și militarist a cuprins comunitate comercianților deveniți soldați.

miercuri, 29 august 2012

Extrag din România literară 2010 > Numarul 41 >recenzia la volumul meu de poeme, Utopia. 


Semn De Carte: „Intoarcerea” unui poet de Gheorghe Grigurcu

«Critic cunoscut, personalitate de primplan a revistei Vatra (cam aşa cum e în prezent Al. Cistelecan), Dan Culcer s-a alăturat diasporei în 1987. I-am auzit cu bucurie glasul la Europa Liberă*, l-am mai citit, în răstimpuri, după răsturnarea dictatorului, în periodicele noastre literare, împrejurări ce m-au făcut să-mi dau seama că d-sa nu şi-a părăsit nici scrisul şi nici baricada militantismului democratic. Aceeaşi ţinută gravă, aceeaşi atitudine severă, aceleaşi gesturi decise care taie văzduhul ambiguu al perioadei pe care-o străbatem, cu care ne-am obişnuit în paginile d-sale analitice, le regăsim şi-n elegantul volum de versuri o apărut recent la Tg-Mureş, autorul reîntorcîndu-se astfel la vechea-i vatră. E o poezie-poezie. Nu aşa cum ar putea presupune anticipat cei ce îmbrăţişează o anume prejudecată didacticistă, o „emanaţie” neapărat de rang secundar a criticului. Să recunoaştem că Dan Culcer posedă şi un condei liric perfect valid. Biografia d-sale e transpusă pe portativul poeticesc ce reflectă, aşa cum ne mărturiseşte, „o violenţă suferită şi o revoltă stîrcită, dincolo de pretexte şi subtexte”, dînd glas totodată unei terifiante îndoieli: „Este o coborîre în abis… Rămîne de ştiut dacă acolo, în abisul meu, se află ceva, şi dacă după coborîre se mai poate urca”. Aşadar ne aflăm la antipodul oricărei idealizări. „Abisul” în care a descins bardul nu e unul cu destinaţie exclusiv personală, ci suficient de încăpător pentru a intra într-însul o colectivitate, cea a concetăţenilor supuşi unei terori epocale: „asediată cetatea şi pălmile crăpate bătucesc / victoria, a cîta? / Cerne pre noi cenuşiu şi pustiu asudat” ( c a e ec). Autorul nu e decît un martor, un cronicar liric al unor grozăvii generalizate. Intervine uneori o impersonalizare ce se manifestă în tablourile care obiectivează dezechilibrul, degringolada, anomalia, aşa cum e bunăoară un peisaj cu iz simbolic ( u e ). Pretutindeni se percepe „o aşteptare îndelungată”, o tensiune cînd tăcută („Era tăcerea nefirească peste toate”), cînd clamoroasă („Strigăte mari în apărarea lumii prea calmă”), cînd sinistru diversă, „o eczemă disperat scărpinată”. Poetul iese din sine, se întrupează în această ambianţă infernală ca într-o antitranscendenţă. Lira pe care o mînuieşte nu are glasul curent al introvertirii, ci unul al spaimei şi deplîngerii în grup, făpturile îngrozite strîngîndu-se instinctiv unele în altele dintr-un reflex al defensivei. Dezastrele împing istoria înapoi, în preistorie ( u o ). Un autoportret pe care ni-l oferă autorul e compus din liniile rebarbative ale unei extravertiri caracteristice: „Uram deriva continentelor, tăcut,/ Întunecat şi sumbru, trist pirat al mării, / Peste vîrtejuri verzi ce-am străbătut / Stăpîn eram dar ochii mei prindeau culoarea sării” ( c su eo e ). Unica gingăşie permisă e cea, paradoxală, a descoperirii unui cadavru. Modelul baudelairian apare adaptat unui moment autohton. E vorba de un soldat român, răpus de „tifus”, zăcînd, „cu degetele răşchirate”, la marginea unui tîrg de vite ( o î o c ). O viziune neagră îl îndrumă pe Dan Culcer la ştergerea convenţiilor despărţitoare, la abandonarea iluziilor inutile. De ce să ne lăsăm amăgiţi, după ca şi înainte de decembrie, de retorica demagogică ce încearcă a disimula neajunsurile actuale sub vălul unor promisiuni în contul unui viitor ce nu va veni? Al unui viitor care va fi tot atît de tarat ca şi prezentul? ( e e pe e ). Suferinţa obştească pe care o încercăm nu e decît o continuitate ale cărei segmente temporale nu are rost să le separăm. La fel, cînd e vorba de exil. Acesta e, în sens biblic, o pedeapsă, căci masa emigranţilor e jalnică aidoma convoaielor de deportaţi la Auschwitz ( e ru e). E neapărat mai bine pentru toţi dincolo decît aici? Nu avem a face cumva cu o lume uniform viciată, chiar dacă în alte tipare sociale, sub alte bariere doctrinare? Soljeniţîn, Bukovski, dar, într-o anume măsură, şi Eugen Ionescu au remarcat deficienţele Vestului pe care, aflaţi în bezna totalitară, îl copleşeam cu lumina unor speranţe excesive: „Cu ochii arşi mă întorc. Ici şi acolo amintire să işti. / Trăiesc acolo/ aici căutători de comori, / jalnici negustori, bărbaţi curajoşi, / ziditori ocnaşi, caralii, caramani, tăinuitori, bărboşi, / tupilaţi surugii, crupieri, mecenaţi cusurgii” ( o ). Cu sufletul împovărat de o deziluzie ce are alura definitivului, Dan Culcer îşi asumă o misiune: „Cu ochii arşi mă întorc,/ Ca să spun” (ibidem). »
„Intoarcerea” unui poet

*  [Dl Grigurcu exagerează. glasul meu nu s-a auzit decât o singură dată la Europa liberă, într-un interviu acordat Monicăi Lovinescu, cam la un an de la sosirea mea în Franța, și atât. Nu-mi plăcea ideea să dau lecții de la Paris concetățenilor mei, nici să răspund la întrebarea clasică : De ce ați ales libertatea?. Am colaborat de vreo cinci ori la BBC, de vreo patru ori la Radio France Internationale, înainte și după 1989. D. C.]

marți, 21 august 2012


Aici, unde iubirea fu regină


Aici, unde iubirea fu regină,

salvată de căderea în salină

săpată de ocnași sub folia de aur submarină,

Aici, șezum și plânsem, zeghe fină

peste corpuri de măști și blănuri de hermină

și lacrime sărate fixate-n parafină


Dan Culcer,
15 septembrie 2011

sâmbătă, 18 august 2012

Înțelepciuni populare

Am găsit la adresa asta, citind interviul acordat de Ana Blandiana ziarului Adevărul, două fraze ale unor comentatori care m-au surprins prin concizie, dacă nu și prin exactitate.
Am fost și eu mereu surprins de numărul femeilor urâte și măritate. Vor fi având alte calități, invizibile. Nu mă gândesc doar la sex.

«Femeii urâte nici măcar vântul nu-i ridică fusta.»

A doua, poate apocrifă, fiindcă nu e sigur că autorul ar fi țigan, cum afirmă. Oricum admonestarea ambiguă se potrivește limbajului folosit de mulți comentatori din spațiile de expresie ale «presei libere».

«Sunt țigan, dar la noi nu se vorbește așa, arză-v-ar focul de români. Cred că voi vorbiți ca la ușa cortului, nu noi. Voi de ce ați mai mers la școala, la ce v-a folosit? 
V-a adus Ceaușescu de la marginea satelor la marginea orașelor și a făcut din voi niște tzărăsani cu un limbaj de trogloditi (la muzeul Antipa cu voi, în borcane cu formol alături de frații lui Bulă).» (Frații lui Bulă, aluzie la un banc care circula înainte de 1989.)

vineri, 27 iulie 2012

O, rușine a acestui secol ! (Confucius)


« O, rușine a acestui secol ! unde să găsești un om care să fie pentru sine însuși un cenzor sever, un martor, un acuzator, un judecător ; care să-și recunoască vina, să se cheme el însuși in fața tribunalului conştiinţei sale, să se recunoască vinovat și să se pedepsească?« (Confucius).

joi, 26 iulie 2012

Manolescu Nicolae și incultura sigură de sine

Căutând să aflu ce opinie are criticul Nicolae Manolescu despre opera lui Paul Goma, am citit paginile 1438 și 1439 din Istoria critică a literaturii române, integrate capitolului Memorialiști de ieri și de azi.
Paragraful dedicat scriitorului, care este, deci, reducționist prezentat ca «memorialist» , începe așa :
« Odată cu publicarea în Germania, în 1971, a romanului Ostinato, refuzat de cenzura din România, ia naștere »cazul Goma«. Șase ani mai târziu, după încă două cărți apărute în Occident, Paul Goma (n. 1935) îi adresează o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, pe care obține câteva zeci de semnături, nu atât ale colegilor de breaslă (cu excepția lui Ion Negoițescu și a lui Ion Vianu), cât ale unor persoane necunoscute dintre care unele sperau să emigreze. Scrisoarea a fost considerată de aceea un fel de pașaport Nansen, după modelul unui danez care a înlesnit în timpul ocupației naziste emigrarea unui număr mare de evrei. Ea [scrisoarea] a avut un mare ecou în țară și străinătate.»
Ce va fi scris Paul Goma lui Ceaușescu nu pare să-l intereseze pe N. Manolescu, ca și cum astfel de gesturi ar fi fost curente în România național-comunistă.  Coleg de breaslă cu Paul Goma, la vremea aceea, Manolescu nu avea curajul să semneze un mesaj al cărui conținut nu-l putea ignora, fiindcă fusese difuzat în repetate ocazii la Radio Europa Liberă. Nici eu nu l-am semnat, dar nu am tupeul și fățărnicia să mă fac că ignor importanța și caracterul de excepție al acelui gest.
Prezentarea lui Manolescu este un text care poate fi reținut ca o pildă de rea voință, de rușinoasă inadecvare și de mistificare. Coincidența dintre opinia, tardiv exprimată în scris a fostului critic și sistematica denigrare a operei lui Paul Goma de căte Securitate, merită să fie subliniată.

Evident, textul lui N, Manolescu este și o manifestare a inculturii sigură de sine, combinată cu faliile de memorie ale vârstei. Dacă de existența faliilor memoriei sale fostul critic literar nu este responsabil, lipsa lui de curiozitate culturală pare cronică. Literat până în bombeul pantofilor, N. Manolescu nu are nici măcar curiozitatea de a-și verifica uneori pseudo-certitudinile, din domenii care aparțin, orice s-ar spune, culturii generale.
Pașaportul Nansen e un act de identitate pentru apatrizi, acordat acestora din inițiativa exploratorului norvegian F. Nansen, laureat, ca urmare a cestei inițiative diplomatice, al Premiului Nobel pentru pace în 1922.
Iată descrierea exactă a noțiunii.
« Le passeport Nansen est un certificat reconnu par de nombreux États permettant à des milliers de réfugiés apatrides de voyager alors que le système international des passeports qui émerge à la faveur de la Première Guerre mondiale assujettit les déplacements aux formalités douanières.
Il a été créé le 5 juillet 1922 à l'initiative de Fridtjof Nansen, premier Haut-commissaire pour les réfugiés de la Société des Nations, via l'Office international Nansen pour les réfugiés, à l'origine pour les réfugiés russes fuyant la Révolution bolchévique, devenus apatrides par le décret soviétique du 15 décembre 1922 qui révoque la nationalité de tous les émigrés. La princesse Vera Constantinovna de Russie en sera munie toute sa vie, ainsi que la peintre Zinaïda Serebriakova ou Véra Obolensky qui intégrera les rangs de la Résistance intérieure française lors de la Seconde Guerre mondiale. La plupart des Russes de Shanghai détenaient aussi de tels passeports.
Ce système est étendu aux Arméniens qui fuient le génocide en mai 1924, puis, en 1933, aux Assyriens et minorités fuyant l'ex-Empire ottoman.
Le prix Nobel de la paix 1922 sera décerné à Nansen pour cette création et l'Office international Nansen pour les réfugiés le recevra en 1938


Fridtjof Nansen e confundat cu două alte personalități diplomatice. N. Manolescu se va fi gândit la diplomatul suedez, contele Bernadotte. Despre care Wikipedia scrie : «Le comte Folke Bernadotte af Wisborg était un diplomate suédois, né le 2 janvier 1895 à Stockholm. Il est connu pour avoir négocié la libération de 15 000 prisonniers des camps de concentration durant la Seconde Guerre mondiale. Il est mort assassiné le 17 septembre 1948 à Jérusalem par des membres du groupe armé juif sioniste Lehi. »
Sursă http://fr.wikipedia.org/wiki/Folke_Bernadotte

N. Manolescu amestecă aici și istoria salvării unor evrei din Ungaria, datorită intervenției altui diplomat, suedez și el, Raoul Wallenberg. «Raoul Wallenberg fut à l'initiative de l'une des plus importantes opérations de sauvetage de Juifs pendant la Shoah. Diplomate suédois, Wallenberg fut nommé premier secrétaire de la Légation de Suède à Budapest, en Hongrie, en juillet 1944. Il travailla avec le Conseil américain des réfugies de guerre (War Refugee Board : WRB) et le Congrès juif mondial pour protéger des dizaines de milliers de Juifs hongrois de la déportation vers le camp d'extermination d'Auschwitz-Birkenau.»


Deci, danez prin originile familiei, Fridtjof Wedel-Jarlsberg Nansen a fost un explorator polar, om de stat, diplomat și om de știință norvegian. « Né le 10 octobre 1861 à Store Frøen près de ChristianiaNote 1 et mort le 13 mai 1930 dans sa propriété de Polhøgda à Lysaker dans la commune de Bærum, est un explorateur polaire, scientifique, homme d'État et diplomate norvégien

duminică, 24 iunie 2012

Papițoii și cultura română peste hotare


Radu Humor, unul din comentatorii activi de pe multiple bloguri, a găsit o expresie potrivită pentru H.R. Patapievici « un asemenea purtător ilegal de papion !» (pe blogul poetului Liviu Ioan Stroiciu, zis LIS). Probabil că formula ar putea fi tradusă cu sinonimul «papițoi».

Lăudătorii sau aplaudacii acțiunii HRP, care semnează petiții indignate, care scriu despre programul ICR că ar fi o reală contribuție la cunoașterea culturii române peste hotare, nu au intrat probabil niciodată în vreunul din sediile ICR din capitalele occidentale, să vadă care sunt subiectele expozițiilor reprezentative, cine vine la vernisaje, care este frecventarea ulterioară a acestor săli de expoziție, ce conferințe se țin, ce se scrie în presa locală, adică pariziană sau budapestană, vieneză sau pragheză.

Expoziții la ICR Paris
Le Platz des Roms

Comunitatea Furry
Prostituția și traficul de persoane

Aceste teme sunt interesante pentru cercetările de sociologie din România. Nu cred că fac parte din subiectele pe care trebui să le pună în dezbatere publică la Paris un ICR. Nu pentru că ar fi de ascuns ci pentru că astfel de  dislocări din context nu au nici o valoare artistică sau științifică. Dacă, pe marginea expoziției despre romi, s-ar fi organizat la ICR Paris un colocviu internațional cu sociologi din Europa și cu invitați polițiști specializați în migrații clandestine, trafic de persoane, cerșătorie și criminalitatea organizată, cu oameni politici și demografi, acțiunea ar avea un sens. Așa nu sunt decît o exhibiții, nu o expoziții. O discuție serioasă despre eficiența propagandei culturale nu poate ignora asemenea aspecte.
Aș mai vrea să știu cât va fi costat apariția în franceză a cărții despre îngeri scrisă de Andrei Pleșu. Subiecte de înalt interes cultural, desigur. Al căror aspect elitar nu poate fi decît salutat cu pompa. Nu cu pompă. Apoi mai vorbim. (d.c.)

Actualité des anges de Andrei Plesu

  • Genre : Religion et Spiritualité
  • Editeur : Buchet Chastel
  • Parution : 21 Octobre 2005
  • Prix editeur : 21€19
  • Pages : 270p.
  • Isbn : 2283020883
  • Infos pratiques : Traduit du roumain par Laure Hinckel
« Cartea lui Horia-Roman Patapievici, Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante? are meritul incontestabil de a reaprinde interesul şi discuţia în jurul lui Dante Alighieri în România, după o perioadă istorică frămîntată, care a distras atenţia publică spre direcţii insipide. Figura socială importantă a autorului român ar fi oferit chiar premisele unei lecturi de zile mari. Din păcate eseistul a optat nu pentru luciditatea prudentă a analizei, îngenuncheat umil sub faldurile cuprinzătoare ale genialului text poetic, ci s-a avîntat în ipoteze hazardate, stimulate de febricitatea falselor intuiţii. A procedat asemeni pictorului înţesat de viziuni, care întoarce spatele naturii pentru ca aceasta să nu-l deranjeze de la zugrăvirea peisajului. Pornit în căutarea lui Dante, Patapievici n-a găsit mai mult decît pe sine însuşi.» (italienistul Laszlo Alexandru)

vineri, 18 mai 2012

Pădurile din România dispar: Trei hectare sunt despădurite în fiecare oră

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Pădurile din România dispar: Trei hectare sunt despădurite în fiecare oră
Miercuri, 16 Mai 2012 10:44

http://www.gazetaromaneasca.com/images/stories/actualitate2/defrisare.jpg

Mai bine de trei hectare de pădure dispar în fiecare oră din România, arată un studiu al organizaţiei Greenpeace, organizaţia cerând Ministrului Mediului şi Pădurilor să ia măsuri urgente pentru protejarea pădurilor.
"Studiul Greenpeace relevă că aproape jumătate, mai exact 48,95% din suprafeţele despădurite în perioada 2000-2011 se află în actualele arii protejate. Mai grav este faptul că sunt afectate chiar pădurile virgine, acestea fiind printre cele mai valoroase. În comparaţie cu alte ţări din Europa, unde suprafeţele rămase sunt mult mai mici, România are 218.500 de hectare de păduri virgine," a spus Doina Danciu, coordonator de campanii Greenpeace Romania, scrie Ziarul Financiar.
Cele mai afectate judeţe sunt Suceava, Harghita, Argeş, Marmureş şi Cluj, mai arată studiul. Suprafaţa forestieră totală despădurită şi degradată, în perioada 2000-2011 a fost de 280.108 de hectare, aproximativ 28.000 hectare pe an.
Informația din Gazeta Românească nu pune întrebarea : Cine sunt responsabiliii și cum poate fi oprită distrugerea? O pune eu, dar nu am mijlocele unei intervenții economice sau politice. Există partide care au în atenție catastrofa ecologică. Ce paștele mamii lor fac «directorii de conștință»?
Dan Culcer


luni, 14 mai 2012

Une famille alsacienne qui m'a aide pendant ma traversee de l'Europe en auto-stop

Je suis à la recherche de cette famille pour le remercier. Des gens que je n’ai pas oubliés. Au moment d'un blocage total sur une bretelle d'autoroute, après Strasbourg, quand toute une journée aucune voiture ne s'arrêta pour me prendre. Grâce à eux j'ai pu arriver à Paris un dimanche soir, encaisser lundi ma bourse a la Fondation pour une entr'aide intellectuelle européenne, Boulevard Beaumarchais et, enfin, débarquer a Cerisy-la-Salle, après une semaine de voyage en auto-stop à travers l'Europe, en mai 1984. Le but été ma participation a un colloque dédie a George Orwell, auteur interdit dans les Pays des Mensonge Concertés. Je serais reconnaissant pour toute information qui va m'aider à les retrouvés.
Dan Culcer

sâmbătă, 12 mai 2012

Despre Alexandru Culcer, tatăl meu, carele este în ceruri și în pământ

«Asistentul onorific, dr. Alex. Lenghel [Culcer], publică sistematic cercetări despre medicina protoistorică şi antică în Dacia şi asupra marilor epidemii în părțile noastre. Îndeosebi frumoasa sa lucrare, bine ilustrată, asupra epidemiei de ciumă în Cluj în 1738-39 merită să fie remarcată.» — scrie Valeriu Bologa, fondatorul Școlii de Istoria Medicinei din Cluj, într-o dare de seamă lungă publicată în excelenta și splendid ilustrata revistă «Boabe de grâu», an. III/6 (iunie)1930, p. 211. Mă bucură să găsesc această mențiune privitoare la activitatea tatălui meu, Alexandru Culcer (n. Lenghel), de istoriograf al medicinei, cu novatoare cercetări despre trepanațiile preistorice, făcute cu cuțite de obsidian, după care cei operați supraviețuiau adesea, și despre pandemii. În memoria mea de copil păstrez poveștile despre cercetările Tatei, om curios și inventiv, care îmi împărtășea ideile sale despre sensibilitatea plantelor carnivore, despre taina Șarpelui cu Plete, statuia găsită la Constanța și despre alte asemenea mirifice lucruri.
Mai găsesc o mențiune pozitivă, semnată de N. Iorga, a tezei sale de doctorat despre epidemia de ciumă din Cluj în Revista istorică (an XVII -nr. 7-9, iulie-septembrie 1931, p. 241), cu observația (întemeiată) că documentele ungurești originale trebuiau traduse.

vineri, 11 mai 2012

Alain Soral, în trecere de la stânga spre dreapta. Comentarii eretice

Ascult câteva comentarii în actualitate difuzate pe blogul unui activist și gânditor politic radical : Alain Soral, în trecere de la stânga spre dreapta.

Video Soral


Comprendre l'Empire
Folosește o perifrază foarte expresivă : « predatorii nomazi», cu referință la speculanții financiari de genul lui Soros, cei care sunt pe cale să falimenteze țări și să construiască imperiile Noii Ordini Americane (old Neue Ordnung teutonica!)
Citesc azi «Les racines nazies de l'Union européenne»
http://www4fr.dr-rath-foundation.org/pdf-files/eu_book_jul2010_fr.pdf 
http://www.scribd.com/doc/66429638/Les-Racines-Nazies-de-l-Union-Europeenne
http://www.mediafire.com/?yxirszccx0l50kf
A se vedea și Annie Lacroix-Riz : "L'intégration européenne".

Merită să cugetăm încă o dată la asemănările totalitarismelor, mai mult decât la deosebiri, în ciuda «nuanțelor» pe care un ideolog evreu, de genul lui Michael Saphir, ar fi vrut să le impună, pro domo sua
Firește, un ins ca Soral nu are prea mulți prieteni, mai degrabă destui dușmani ideologici care îl consideră un idiot pretențios. Cred că fiecare își poate face o idee, ascultând comentariile lui Soral, crescute, violente și adesea lucide, din mâzga actualității.. 
În ce mă privește, am observat deja că analiști buni se află destui, mai greu e să afli soluțiile bune pentru situațiile complexe pe care le trăim și care sunt pe cale să ne ucidă. Aceste soluții ar putea fi aflate dacă ne debarasăm de ultra-coerențele ideologice, acceptând sincretisme creatoare și aplicând logica non-contradictorie pe care a studiat-o și promovat-o compatriotul nostru desțărat, Ștefan Lupașcu( Loupasco).

luni, 9 aprilie 2012

Oamenii curajosi și opiniile lor critice

Reproduc mai jos opinia critică a unui vechi cititor al ziarului Le Monde pe marginea tratării de către ziarul frânc a «poemului» scriitorului Gunter Grass. A se compara cu textul din ACUM, ziarul celor de pripas, care asmute iarăși pe tonul cunoscut al indignării dirijate, fără a avea curajul să citeze textul despre care e vorba. O voi face eu. Precizez că discuția pe marginea agresivității atomice a Israelului sau a Iranului nu se poate desfășura fără apel la puțină istorie. Deci poemul nu rezumă discuția și nici nu o închide. (d.c.)

Monsieur le Médiateur
je me permets de vous écrire pour commenter le traitement par le Monde  (Mardi 10/04/12, pages 7  et 16) du poème de Günter Grass.
C'est peu dire que, comme vous l'écrivez après Grass,  l'Etat juif "menace la paix". Les journaux du monde entier depuis des années nous ont exposé en détails les "plans" israéliens de bombardement intensif et "préventif" de l'Iran par l'aviation de guerre israélienne. Il est difficile d'imaginer qu'un état de paix générale suivrait une telle action.
Et on ne peut s'empêcher de trouver scandaleux la livraison de ce matériel de guerre allemand à l'Etat d'Israël dans ces conditions.
Grass a mille fois raison de dénoncer " l'hypocrisie de l'Occident" dont le fil des jours et des années  passés nous fournit en continu  des milliers d'exemples.
En particulier et justement au sujet de la Palestine niée, bafouée et occupée depuis plus de 60 années sous l'oeil de la fameuse "opinion publique mondiale". 
Je reviens au Monde de ce soir. Tom Segev juge  la décision du  ministre israélien d'interdire à G. Grass d'entrer en Israël  "cynique et idiote".
Je ne sais pas si elle est "cynique" (toute la politique d'Israël l'est à très peu près) mais elle est effectivement idiote. Que M. Reich-Ranicki juge "dégoutant" le poème de Grass est une ânerie. En revanche quand il estime que "c'est un coup porté non seulement contre l'Etat d'Israël mais contre tout les juifs", il ne fait qu'appliquer la règle d'or occidentale qui veut imposer l'idée fausse et mensongère que toute critique de la politique (de l'Etat) est une critique (bien sûr antisémite) de "tous les juifs" comme dit ce "pape" de la critique etc. On a fait ce coup à Edgar Morin , D. Sallenave et S. Nair (sans oublier les autres)  et l'accusation a été jugée en France dans ce cas précis mensongère et fausse.
Le poème de Günter Grass est un message de courage et de clarté lucide. Il doit en falloir beaucoup dans cette Allemagne où comme il le dit lui même le verdict d'antisémitisme est "courant" Merci de m'avoir lu.
Je vous salue et je sais que vous faites un travail difficile.

G. O.

Iată versiunea românească a textului, extrasă din România liberă.

EXCLUSIV. Poezie sau pamflet antisemit?
Pamflet antisemit. Vezi creaţia literară a laureatului premiului Nobel, Günter Grass, care a şocat Germania.
5 Aprilie 2012

Günter Grass (foto AP)

O poezie a scriitorului german Günter Grass, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 1999, publicată în cotidianul german Süddeutsche Zeitung, a iscat o controversă majoră în Germania; în textul său, Grass acuză Israelul că ar plănui distrugerea poporului iranian şi că ar reprezenta un pericol pentru pacea mondială. Mai mulţi intelectuali şi politicieni au atacat poziţia lui Grass, acuzându-l pe acesta - aşa cum, de altfel, Grass prevăzuse în poezia sa - de antisemitism.



Ceea ce trebuie spus

De ce tac, de ce ascund de prea mult timp
ceea ce este evident şi-a fost
exersat în simulări la capătul cărora suntem,
ca supravieţuitori, cel mult o notă de subsol.

Este dreptul pretins de a da prima lovitură
care ar putea şterge de pe faţa pământului
poporul iranian asuprit de un tip tare-n gură
şi pus să jubileze în mod organizat.
Pentru că în sfera sa de influenţă
se bănuieşte construirea unei bombe atomice.

Dar de ce îmi interzic mie însumi
să spun numele acelei alte ţări
în care de ani de zile, sub mantia tăcerii,
există un potenţial nuclear
aflat în afara oricărui control?

Trecerea sub tăcere a acestui fapt
căruia tăcerea mea i s-a subordonat
o simt ca pe o minciună apăsătoare
şi o constrângere a cărei încălcare
stă sub ameninţarea cu pedeapsa:
verdictul „antisemitism" este de uz curent.

Acum însă, când ţara mea,
ale cărei foarte proprii crime
fără egal
sunt aduse iar şi iar în discuţie,
declară în cel mai pur scop comercial, cu uşurinţă,
că drept „reparaţie"
va livra Israelului un alt submarin
a cărui specialitate va fi să trimită
focoase atotdistrugătoare acolo unde existenţa
unei singure bombe atomice este nedovedită,
dar frica este folosită drept dovadă,
spun ceea ce trebuie spus.

Dar de ce am tăcut până acum?
Pentru că mi s-a părut că originea mea
pătată de un stigmat ce nu poate fi lepădat nicicând
îmi interzice să oblig ţara Israel
de care sunt şi vreau să rămân legat
să audă acest adevăr.

De ce spun abia acum,
îmbătrânit, cu ultima cerneală:
puterea atomică Israel pune-n pericol
pacea mondială oricum atât de şubredă?
Pentru că trebuie să fie zis
ceea ce mâine ar putea fi prea târziu:
şi pentru că noi - ca nemţi, deja destul de împovăraţi -
am putea deveni furnizorii unei crime
previzibile, drept care complicitatea noastră
nu ar putea fi achitată
prin scuzele obişnuite.

Şi recunosc: nu mai tac
pentru că sunt sătul de ipocrizia Vestului;
de asemenea, sper că mulţi
se vor elibera de tăcere,
şi vor cere promotorului pericolului recognoscibil
să renunţe la violenţă
şi vor cere, totodată,
ca guvernele ambelor ţări să permită
un control liber şi permanent
al potenţialului atomar israelian
şi a facilităţilor nucleare iraniene
de către o instanţă internaţională.

Doar astfel israelienii şi palestinienii
şi mai mult de atât, toţi oamenii
care trăiesc unul lângă altul, învrăjbiţi
în această regiune aflată sub ocupaţia nebuniei,
vor putea fi ajutaţi -
şi noi, la urma urmei, odată cu ei.