Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie 22, 2012

O, rușine a acestui secol ! (Confucius)

« O, rușine a acestui secol ! unde să găsești un om care să fie pentru sine însuși un cenzor sever, un martor, un acuzator, un judecător ; care să-și recunoască vina, să se cheme el însuși in fața tribunalului conştiinţei sale, să se recunoască vinovat și să se pedepsească?« (Confucius).

Manolescu Nicolae și incultura sigură de sine

Căutând să aflu ce opinie are criticul Nicolae Manolescu despre opera lui Paul Goma, am citit paginile 1438 și 1439 din Istoria critică a literaturii române, integrate capitolului Memorialiști de ieri și de azi.
Paragraful dedicat scriitorului, care este, deci, reducționist prezentat ca «memorialist» , începe așa :
« Odată cu publicarea în Germania, în 1971, a romanului Ostinato, refuzat de cenzura din România, ia naștere »cazul Goma«. Șase ani mai târziu, după încă două cărți apărute în Occident, Paul Goma (n. 1935) îi adresează o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, pe care obține câteva zeci de semnături, nu atât ale colegilor de breaslă (cu excepția lui Ion Negoițescu și a lui Ion Vianu), cât ale unor persoane necunoscute dintre care unele sperau să emigreze. Scrisoarea a fost considerată de aceea un fel de pașaport Nansen, după modelul unui danez care a înlesnit în timpul ocupației naziste emigrarea unui număr mare de evrei. Ea [scrisoarea] a avut un mare ecou în țară și străinătate…