Dan Culcer. Scrisoare deschisă membrilor Consiliului Uniunii scriitorilor din România întruniţi la 10 noiembrie 2005 la Bucureşti
Stimați colegi de presă, Vă rog să acceptați publicarea unei vechi scrisori deschise, redactată de mine ca reacție la demiterea poetului Liviu Ioan Stoiciu din funcție de redactor-șef adjunct al revistei Viața Românească. Republicare acum a acestui text, datat 10 noiembrie 2005, are o singură motivație. Demonstrarea legăturii dintre denunțul recent al lui Nicolae Manolescu contra mea, acuzația reflexă, declarativă, neargumentată ca de obicei, de antisemitism, și dintre opiniile mele critice, exprimate clar la această dată, față de comportamentul abuziv al președintelui Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, în cazul descris în scrisoarea mea, ca și în multe alte ocazii. Această persoană nu respectă libertatea opiniei, practică cenzura, atunci când ea este clar interzisă de Constituția României, se prezintă ca vigilentul de serviciu și crede că poate înspăimânta și impune tăcerea altora, își permite să dea verdicte într-un domeniu pentru care nu are nici o co...