Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Folosirea corectă a limbii române a devenit facultativă sau ne aflăm în fața unei noi manifestări a propagandei și manipulării? Autorii textului de prezentare, Victor Gavril și Flavia Drăgan, sunt niște ziariști analfabeți sau execută ordine fiind, ca și Alexandru Florian, în slujba unor patroni propagandiști ? Copiez mai jos conținutul unei prezentări video de pe situl ziarului România liberă . Folosirea adjectivală a cuvântului «românesc» este, aici, un abuz de limbaj. Nu există nici un argument care să permită afirmația că ar exista o specificitate etnică determinabilă și definibilă a unei astfel de abominații. Nu se spune și nu se poate spune holocaust nazist, german, holocaust unguresc. Ar fi un contrasens. Deci nu se poate spune și scrie «holocaust românesc» decât în sensul în care ar fi vorba de un holocaust în care victimele ar fi fost români. Este limpede, din discursul rezumativ și dogmatic al lui Alexandru Florian, că nu la un astfel de holocaust se referă. Nu asta est...

Reproduc integral răspunsul elegant al criticului Gheorghe Grigurcu la insinuările partizane ale lui Laszlo Alexandru, unul din «filosemiții» oportuniști apăruți din te miri ce considerente de carieră sau din convingeri induse și transformate în filtre ideologice. În ce mă privește, ipoteza bunei credințe acestor inși nu mi se mai pare verosimilă, ca altădată. Ori că este vorba de o prostie neagră, ori de un soi de «partizanat păgubos», cum scrie Gheorghe Grigurcu, buna credință a celor care își oferă condeiul este exclusă, fiindcă văd că nu au bunul simț să asculte altera pars sau să se îndoiască, nedogmatic, inteligent. Așa cum funcționează acum, pe această temă, sunt simpli distribuitori de etichete de lipit pe caiete școlare. Școlarii, adică mai tinerii sau mai vîrstnicii pe care îi admonestează uneori chiar cu bețigașul, au destul spirit critic și sunt mai bine informați decât profesorașii. Dan Culcer Un partizanat păgubos de Gheorghe GRIGURCU „Mi-a mărturisit în taină că...

Ziaristul Petru Clej se indignează că îi pomenesc numele, într-o postare de jurnal anterioară, intitulată Călătorie în Editocrație. "Se non è vero, è ben trovato "  în compania altui detestabil editorialist, comentator de doi bani, «filosoful» Bernard Henri Levy, unul din cei care, în Franța, pălăvrăgesc pe mai toate canalele politico-mediatice, de nu mai poți scăpa de ei, ca de râie. Dacă totuși îi displace atât de tare compania, pot să-l pun în alte binoame, de ce nu Jacques Attali și Clej ?, sau Alain Finkelkraut și Clej ?, etc. Deși poate că are dreptate, i se face, astfel, o prea mare cinste lui Clej. Poate singur alege dintr-o listă de editorialiști ce se găsește câteva rânduri mai jos, în același text din care citează Clej, text pe care nu-l ține brăcinarul să-l discute în substanța lui, ca o expresie critică la adresa conformismului și atot-științei acestor inși care sunt, vorba ungurului, «minden sz???a kanál». Petre Clej nu e atins decât dacă i se pomenește numel...