Voi vota la referendum în favoarea căsătoriei ca relație morală și juridică între o femeie și un bărbat. Homosexualii au deja dreptul de a contracta, sub formă de act civil, o relație care le asigură protecția juridică. Acestor minorități care organizează parade provocatoare, exhibiționiste, le corespund alte parade minoritare, tot atât de exhibiționiste și provocatoare, sub culorile unui steag inventat, pentru ocazie, cel așa-zis secuiesc, sau sub culorile naționale ale unui stat străin, iredent prin chiar natura și istoria sa. Toate nu au au decât un scop, subminarea coerenței națiunii române, slăbirea statalității României, prin subordonarea la programele globale, prin infiltrarea agenturilor naționaliste străine. Față de aceste procese prima reacție trebuie să fie aceea de apărare, conservatoare. Modernizarea, adoptarea noilor valori, europenizarea, la care se referă mereu globalizatorii, sunt măști ale unor acțiuni subversive, anti-românești. Consolidarea naționalismului, a...
Un jurnal de scriitor și de redactor de revistă (Vatra, Târgu Mureș), combinat cu filele dosarului de urmărire informativă deschis de Securitate în 1972, cu pagini de corespondență din perioada 1972-1992.