Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie 5, 2020

Scrisoare de la prietenul Ioan Mușlea, la moartea Mamei mele (mai 1981)

Găsită ieri într-un dosar de corespondență familială, în curs de arhivare definitivă, am transcris această epistolă trimisă de Ioan Mușlea, gândindu-mă la lunga lui plecare, fiind el cuprins de nemișcare din ce în ce mai mult.
Ultima dată, când i-am vorbit la telefon, era într-o casă care nu mai era cea din str. Bolintineanu, unde și-a petrecut viața. Se lăsase transplantat, de nevoie, ca un copac bătrân și noduros, care nu mai poate trage seva din pământ, în alt loc, unde grădinarii sperau să-l poată menține în viață. Își pierduse reperele, îmi spunea că odată ieșit pe coridor, nu mai știe cum să revină în camera tocmai părăsită. E ceea ce se întâmplă probabil cu noi toți când ne părăsim, voit sau nevoit, locul geometric.
A mai plecat un poet. Unul dintre puținii prieteni adevărați pe care soarta mi i-a dăruit cândva și alături de care am simțit acea căldură pe care doar prietenia ți-o poate oferi. Dragostea pentru o femeie crește din instinctul reproducerii. Misterul prieteniei, ca…