Post scriptum la o manipulare de Dorin Suciu 21/03/2010 1744 vizite Săptămâna premergătoare comemorării dramaticelor evenimente din 19-20 martie 1990 de la Tîrgu-Mureş s-a transformat într-un prilej pentru diverşi nechemaţi, vorbitori de serviciu pe la diverse televiziuni, să-şi dea cu părerea şi, ceea ce e mai rău, de continuarea unui şir de mizerabile manipulări, interne şi internaţionale, care de două decenii urmăresc culpabilizarea exclusivă a românilor pentru ce s-a întâmplat atunci. Abia vineri, 19 martie - câteodată coincidenţele pot fi uluitoare -, am intrat în posesia unui document care, coroborat cu declaraţiile unor martori, arată indubitabil că drama petrecută în urmă cu două decenii la Tîrgu-Mureş a fost minuţios premeditată. Ea a fost gândită cel puţin ca prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României, dacă nu şi ca o acţiune de schimbare a statutului Transilvaniei. Povestea este simpl...
Un jurnal de scriitor și de redactor de revistă (Vatra, Târgu Mureș), combinat cu filele dosarului de urmărire informativă deschis de Securitate în 1972, cu pagini de corespondență din perioada 1972-1992.