Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai 29, 2016

Magda URSACHE Dialogul (?) textelor sau „a filei două feţe”

„să-l atacăm pe Eminescu! Să-l lovim cumplit/ din toate părţile şi deodată,/ fiindcă el, o!, tocmai el, are prea multe păcate;/ în pas cu moda legiferată de lichele/ să aşezăm în ordine de-atac/ cohortele şi tunurile: Hai legiunea scribilor ce vă schimbaţi stăpânii/ precum mănuşile (ce fericire e pe capul ţării/ că voi aţi învăţat să scrieţi!)/ loviţi-l fără îndurare/ fiindcă el nu a avut decât/ un singur stăpân – adevărul./ … Să-l răstignim pe Eminescu fiindcă este divin”. Valeriu Matei, Ziliada N-am vrut să scriu despre Eminescu de 15 ianuarie, nici în iunie: să nu urmez inerţial politica aniversărilor , cum o numeşte Ion Simuţ. Mai frust: cineva întreba de ce e scos Eminescu în ianuarie şi-n iunie de la naftalină. Dar cine l-a băgat acolo? Vreun famen (în trad. liberă, calomniator, mincinos, bârfitor)? Iată însă că afirmaţia Ioanei Bot şi a lui Cătălin Cioabă (redactor de carte la eseul lui Lucian Boia, Mihai Eminescu, românul absolut , cu

Stații în câmpiile dezordinii

În 1969 în literatura română a apărut o carte cu un titlul extraordinar : Stații în câmpiile dezordinii de Mihai Tunaru. Figurează cu o notă biobibliografică în Dicționarul biografic al literaturii române, organizate și editat de Aurel Sasu. Autor productiv. Despre operele sale se scrie la apariție în reviste. Nu am aflat care e explicația dispariției autorului după 1989. Nicolae Manolescu nu îl citează în pseudo-istoria sa literară, nu există pentru autorii Dicționarului Zaciu etc. Bizar. Un prozator care poate produce un asemenea titlu nu poate fi un autor mediocru.