La
marginea satului, la răscruce, Trasă
de un cal costeliv, la marginea satului, la răscruce, oprește
căruța, omul cu privirea măsoară căderea. Cărăușul
coboară, se închină unui lemn cândva înfipt în pământ, acum
căzut, culcat în zăpada moale, rece, răscolită de vânt. Lemnul
acesta poartă încă-n spinare o
tinichea vopsită în culori omenești, acum
cojite, devenite supralumești. Calul
nu mai are răbdare, întinde gâtul spre
ieslea mirositoare pe care o simte de departe plină
cu fân blând, în care zace gol, zgribulit, un vestitor abia
ieșit din pântecele mamei, ocrotitor. Ieslea
se ascunde în centrul satului În
centrul lumii, lume bântuită de cai costelivi, de copii înfometați, de
cărăuși obosiți, de trecători orbi, de supraveghetori. Toți
ies dintr-un somn lung ochind spre pântecul lumii, în
centrul căreia, ca un buric, se înalță, turn de priveghi la
nașterea mântuitorului, ieslea cu fân bun. Vijelia
acoperă crucea. Un nou vestitor moare de frig. Dan
Culcer Rândunica nu e pasăre călătoare
Rândunica, hirunda …
Rândunica, hirunda …