Reproduc mai jos opinia critică a unui vechi cititor al ziarului Le Monde pe marginea tratării de către ziarul frânc a «poemului» scriitorului Gunter Grass. A se compara cu textul din ACUM, ziarul celor de pripas, care asmute iarăși pe tonul cunoscut al indignării dirijate, fără a avea curajul să citeze textul despre care e vorba. O voi face eu. Precizez că discuția pe marginea agresivității atomice a Israelului sau a Iranului nu se poate desfășura fără apel la puțină istorie. Deci poemul nu rezumă discuția și nici nu o închide. (d.c.)
Iată versiunea românească a textului, extrasă din România liberă.
Ceea ce trebuie spus
De ce tac, de ce ascund de prea mult timp
ceea ce este evident şi-a fost
exersat în simulări la capătul cărora suntem,
ca supravieţuitori, cel mult o notă de subsol.
Este dreptul pretins de a da prima lovitură
care ar putea şterge de pe faţa pământului
poporul iranian asuprit de un tip tare-n gură
şi pus să jubileze în mod organizat.
Pentru că în sfera sa de influenţă
se bănuieşte construirea unei bombe atomice.
Dar de ce îmi interzic mie însumi
să spun numele acelei alte ţări
în care de ani de zile, sub mantia tăcerii,
există un potenţial nuclear
aflat în afara oricărui control?
Trecerea sub tăcere a acestui fapt
căruia tăcerea mea i s-a subordonat
o simt ca pe o minciună apăsătoare
şi o constrângere a cărei încălcare
stă sub ameninţarea cu pedeapsa:
verdictul „antisemitism" este de uz curent.
Acum însă, când ţara mea,
ale cărei foarte proprii crime
fără egal
sunt aduse iar şi iar în discuţie,
declară în cel mai pur scop comercial, cu uşurinţă,
că drept „reparaţie"
va livra Israelului un alt submarin
a cărui specialitate va fi să trimită
focoase atotdistrugătoare acolo unde existenţa
unei singure bombe atomice este nedovedită,
dar frica este folosită drept dovadă,
spun ceea ce trebuie spus.
Dar de ce am tăcut până acum?
Pentru că mi s-a părut că originea mea
pătată de un stigmat ce nu poate fi lepădat nicicând
îmi interzice să oblig ţara Israel
de care sunt şi vreau să rămân legat
să audă acest adevăr.
De ce spun abia acum,
îmbătrânit, cu ultima cerneală:
puterea atomică Israel pune-n pericol
pacea mondială oricum atât de şubredă?
Pentru că trebuie să fie zis
ceea ce mâine ar putea fi prea târziu:
şi pentru că noi - ca nemţi, deja destul de împovăraţi -
am putea deveni furnizorii unei crime
previzibile, drept care complicitatea noastră
nu ar putea fi achitată
prin scuzele obişnuite.
Şi recunosc: nu mai tac
pentru că sunt sătul de ipocrizia Vestului;
de asemenea, sper că mulţi
se vor elibera de tăcere,
şi vor cere promotorului pericolului recognoscibil
să renunţe la violenţă
şi vor cere, totodată,
ca guvernele ambelor ţări să permită
un control liber şi permanent
al potenţialului atomar israelian
şi a facilităţilor nucleare iraniene
de către o instanţă internaţională.
Doar astfel israelienii şi palestinienii
şi mai mult de atât, toţi oamenii
care trăiesc unul lângă altul, învrăjbiţi
în această regiune aflată sub ocupaţia nebuniei,
vor putea fi ajutaţi -
şi noi, la urma urmei, odată cu ei.
Monsieur le Médiateur
je me permets de vous écrire pour commenter le traitement par le Monde (Mardi 10/04/12, pages 7 et 16) du poème de Günter Grass.C'est peu dire que, comme vous l'écrivez après Grass, l'Etat juif "menace la paix". Les journaux du monde entier depuis des années nous ont exposé en détails les "plans" israéliens de bombardement intensif et "préventif" de l'Iran par l'aviation de guerre israélienne. Il est difficile d'imaginer qu'un état de paix générale suivrait une telle action.Et on ne peut s'empêcher de trouver scandaleux la livraison de ce matériel de guerre allemand à l'Etat d'Israël dans ces conditions.Grass a mille fois raison de dénoncer " l'hypocrisie de l'Occident" dont le fil des jours et des années passés nous fournit en continu des milliers d'exemples.En particulier et justement au sujet de la Palestine niée, bafouée et occupée depuis plus de 60 années sous l'oeil de la fameuse "opinion publique mondiale".Je reviens au Monde de ce soir. Tom Segev juge la décision du ministre israélien d'interdire à G. Grass d'entrer en Israël "cynique et idiote".Je ne sais pas si elle est "cynique" (toute la politique d'Israël l'est à très peu près) mais elle est effectivement idiote. Que M. Reich-Ranicki juge "dégoutant" le poème de Grass est une ânerie. En revanche quand il estime que "c'est un coup porté non seulement contre l'Etat d'Israël mais contre tout les juifs", il ne fait qu'appliquer la règle d'or occidentale qui veut imposer l'idée fausse et mensongère que toute critique de la politique (de l'Etat) est une critique (bien sûr antisémite) de "tous les juifs" comme dit ce "pape" de la critique etc. On a fait ce coup à Edgar Morin , D. Sallenave et S. Nair (sans oublier les autres) et l'accusation a été jugée en France dans ce cas précis mensongère et fausse.Le poème de Günter Grass est un message de courage et de clarté lucide. Il doit en falloir beaucoup dans cette Allemagne où comme il le dit lui même le verdict d'antisémitisme est "courant" Merci de m'avoir lu.Je vous salue et je sais que vous faites un travail difficile.G. O.
Iată versiunea românească a textului, extrasă din România liberă.
EXCLUSIV. Poezie sau pamflet antisemit?
Pamflet antisemit. Vezi creaţia literară a laureatului premiului Nobel, Günter Grass, care a şocat Germania.
5 Aprilie 2012
Günter Grass (foto AP)
O poezie a scriitorului german Günter
Grass, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 1999, publicată
în cotidianul german Süddeutsche Zeitung, a iscat o controversă majoră
în Germania; în textul său, Grass acuză Israelul că ar plănui
distrugerea poporului iranian şi că ar reprezenta un pericol pentru
pacea mondială. Mai mulţi intelectuali şi politicieni au atacat poziţia
lui Grass, acuzându-l pe acesta - aşa cum, de altfel, Grass prevăzuse în
poezia sa - de antisemitism.
TREBUIE SA CITESTI SI ...
PE ACEEASI TEMA
- Gunter Grass, persona non grata în Israel
- Ehud Barak: Programul nuclear iranian stagnează din cauza ameninţării cu o intervenţie militară
- Iranul avertizează că va riposta dacă va fi atacat de Israel sau de Statele Unite
- SUA au efectuat o simulare secretă pentru a evalua consecinţele unui atac israelian asupra Iranului
- Israelul pregăteşte de cel puţin 10 ani un atac asupra Iranului
Ceea ce trebuie spus
De ce tac, de ce ascund de prea mult timp
ceea ce este evident şi-a fost
exersat în simulări la capătul cărora suntem,
ca supravieţuitori, cel mult o notă de subsol.
Este dreptul pretins de a da prima lovitură
care ar putea şterge de pe faţa pământului
poporul iranian asuprit de un tip tare-n gură
şi pus să jubileze în mod organizat.
Pentru că în sfera sa de influenţă
se bănuieşte construirea unei bombe atomice.
Dar de ce îmi interzic mie însumi
să spun numele acelei alte ţări
în care de ani de zile, sub mantia tăcerii,
există un potenţial nuclear
aflat în afara oricărui control?
Trecerea sub tăcere a acestui fapt
căruia tăcerea mea i s-a subordonat
o simt ca pe o minciună apăsătoare
şi o constrângere a cărei încălcare
stă sub ameninţarea cu pedeapsa:
verdictul „antisemitism" este de uz curent.
Acum însă, când ţara mea,
ale cărei foarte proprii crime
fără egal
sunt aduse iar şi iar în discuţie,
declară în cel mai pur scop comercial, cu uşurinţă,
că drept „reparaţie"
va livra Israelului un alt submarin
a cărui specialitate va fi să trimită
focoase atotdistrugătoare acolo unde existenţa
unei singure bombe atomice este nedovedită,
dar frica este folosită drept dovadă,
spun ceea ce trebuie spus.
Dar de ce am tăcut până acum?
Pentru că mi s-a părut că originea mea
pătată de un stigmat ce nu poate fi lepădat nicicând
îmi interzice să oblig ţara Israel
de care sunt şi vreau să rămân legat
să audă acest adevăr.
De ce spun abia acum,
îmbătrânit, cu ultima cerneală:
puterea atomică Israel pune-n pericol
pacea mondială oricum atât de şubredă?
Pentru că trebuie să fie zis
ceea ce mâine ar putea fi prea târziu:
şi pentru că noi - ca nemţi, deja destul de împovăraţi -
am putea deveni furnizorii unei crime
previzibile, drept care complicitatea noastră
nu ar putea fi achitată
prin scuzele obişnuite.
Şi recunosc: nu mai tac
pentru că sunt sătul de ipocrizia Vestului;
de asemenea, sper că mulţi
se vor elibera de tăcere,
şi vor cere promotorului pericolului recognoscibil
să renunţe la violenţă
şi vor cere, totodată,
ca guvernele ambelor ţări să permită
un control liber şi permanent
al potenţialului atomar israelian
şi a facilităţilor nucleare iraniene
de către o instanţă internaţională.
Doar astfel israelienii şi palestinienii
şi mai mult de atât, toţi oamenii
care trăiesc unul lângă altul, învrăjbiţi
în această regiune aflată sub ocupaţia nebuniei,
vor putea fi ajutaţi -
şi noi, la urma urmei, odată cu ei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu