Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Pictorul murise. Prin 1964 am avut norocul să văd tablouri de Löwendal în casa Lidiei Papae, la București. Nu erau cele mai reușite. Am văzut însă reproduceri și coperte de reviste ( România literară a lui Cezar Petrescu)  care chiar așa, tipăritură de calitate mediocră, dădeau semn că este vorba de un artist puternic. Am și scris un mic eseu despre acest portretist și scenograf original, atunci și mai târziu. Cred că și în Vatra . Pictase țărani români bucovineni, în culori pământii, supradimensionați. Una din fiicele sale, Irina Dal, actriță la Teatrul Evreiesc de Stat din București, a fost dacă nu mă înșel, prima soție a lui Dan Deșliu, probabil pe cînd acesta era actor și nu poeticul autor al unor jeguri propagandistice. Löwendal a ilustrat și el realismul socialist în Flacăra din primii ani, 1948-1954, cred, apoi și-a pierdut poziția de profesor la Institutul de artă din București, din cauza unui conflict cu M.H. Maxy, căruia îi reproșase public că are conturi de bancă în...

Pasagerii din avion si-au ocupat locurile si aşteaptă echipajul pentru ca aeronava sa poată decola. Într-un final, pilotul si copilotul apar si încep sa meargă printre scaune către cabina lor. Toate semnele arată ca cei doi sunt orbi. Pilotul poarta ochelari mari, negri, are baston alb cu care loveste stinga-dreapta ca sa-si găsească drumul. Copilotul, are si el ochelari negri si este ghidat de un cîine însoţitor. La început pasagerii se foiesc nervoşi, gândindu-se că e vorba de o glumă, dar când se pornesc motoarele și avionul începe să ruleze ușor pe pistă, toata lumea se linisteste. Deodata avionul accelereaza puternic si panica se instalează. Unii pasageri incep sa se roage, in timp ce alţii se lungesc pe podea cu mainile la cap. In timp ce avionul se apropie in mare viteza de capatul pistei, vocile devin tot mai isterice, pentru ca atunci cand avionul mai avea de rulat doar 20 de metri pe asfalt, toata lumea sa urle intr-un glas. Din fericire exact in ultima clipa...

  „Ce este un jidan? Un domn evreu care tocmai a ieşit din încăpere“. Bancul citat de Liviu Ornea, în rubrica sa Bifurcații din Observator cultural , nu se știe dacă exprimă un punct de vedere evreiesc sau unul ne-evreiesc. Cu această pseudo-definiție-banc, o adevărată piruetă amnezică, Liviu Ornea exprimă un bizar complex de inferioritate, o suspiciune perpetuă față de mediul în care a trăit, cuprinzător de «antisemiți» mascați. Rămâne de știut de ce a suportat și suportă un astfel de mediu, atât de opresiv și parșiv, când avea posibilitatea de a-l părăsi. Și de ce acum mulți cetățeni ai statului Israel sau (evrei) ai altor state din lume, evrei adică, doresc să-și redobândească cetățenia română pierdută cu ocazia emigării sau să o dobândească în baza legii române, dacă pe la noi e o asemenea densitate de antisemiți nepocăiți. Sunt încântat că Liviu Ornea nu acceptă tehnica acuzei-toroipan cu antisemitismul. Dar chiar în revista în care scrie, eu am fost tratat repetat cu i...

«Încă un element pe care-l recunosc aici cu toată onestitatea. Am citit prin grila prezentului, încercînd să raportez totul la proza generaţiei mele. În unele cazuri mi s-a părut a întrevedea noi chei de lectură şi le-am utilizat ca atare. Ştiu că prin anii 80 mi-a plăcut foarte tare o carte a lui Dan Culcer, Genii şi grupuri [sic! de fapt Serii și grupuri], construită însă din foarfecă, din cronici literare puse la un loc. Nu asta conta, ci faptul că am văzut în acea carte ce înseamnă să ai o viziune despre literatură şi interese constante de lectură. Ţin la acest principiu al interesului constant şi dacă el e vizibil în această carte mi se pare suficient. Remarc că iniţial am vrut să propun şi o secţiune cu meditaţii apăsat personale despre proză. Aş fi încurcat însă prea tare lucrurile. Şi aşa această carte se construieşte şi din texte scoase din alte cărţi ale mele. Mi s-a părut normal să le utilizez aici pentru că deşi această carte lacunară nu este o istorie a prozei româneşti, ...