Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Am regăsit un text de pe vremea «războiului icoanelor», iconoclaștii fiind inconodulii ateismului militant. Reproduc ce am scris pe atunci, pro memoria : « Consider petitia conceputa si semnata de profesorul Emil Moise, […]ca o manifestare tipica a mecanismelor – cu aplicare Recurenta – de subminare a identitătii cetățenilor României. In conditiile presiunii de uniformizare la care suntem supuși cu totii, se lucrează cu sofisme care se vor pledoarii pentru combaterea discriminării, dar care capătă un caracter de incitare la razboi civil. Unei majoritatii i se opune o minoritate, asa-zisa “societate civilă”, care inventeaza teme de “comunicare” prin care îsi motiveaza existenta, consumind banul public si vrind sa dea impresia ca participa la construirea unei societati democratice. In realitate, prin actiunile de dizolvare a identitatii, acesti iresponsabili, care sunt doar interpreti de texte, -iar nu analisti ai realului, nu constructori de proiecte sociale rezistente-, c...

La  27 iulie 2011, Laszlo Alexandru emite un gândem (vezi mai jos). Puturos. Se bucură și se gudură că l-a prins cu rața-n gură pe Paul Goma. Când de fapt rața e-n gura lui Laszlo. Probabil că a început să se ia în serios ca specialist holocaustic și tocmai citește bibliografia pe care o ignora până nu a început să fie invitat le diverse acțiuni ale Comunității. Invitațiile la diverse sesiuni specializate sunt gesturile de prețuire ale acelora pentru care scrie. Normale gesturi. Totuși, doar relativa raritate a combatanților poate induce asemenea confuzie dintre un specialist și un amator, în acest domeniu. Cele câteva articole despre Mihail Sebastian sau câteva recenzii să fi fost suficiente pentru a înșela atâta lume? Așa, citind ce nu citise, L.A. a aflat de existența legilor privitoare la evrei, din vremea lui Antonescu. Și pac ! la blog cu descoperirea, aplicată la obsesiile sale. Și-i reproșează lui Paul Goma că scriitorul nu le citise pe vremea când s-a însurat cu o evreic...

Pe diverse situri sau bloguri se face publicistică și se fac jocuri de cuvinte, a propos de criminalitatea politică, ultimul exemplu fiind cel al norvegianului blond și cu frunte înaltă. Brava! Dar când ne decidem să punem o bombă în sfincterul șefilor, de genul celor invocați, în relație cu pupincurismul tradițional sau reciclat, practicat de personalitățile științifice și liderii morali ai nației, care să le explodeze curul tocma cînd trece pe acolo limba românilor pupincuriști? Doi dintr-o lovitură. Aceste rânduri sunt un mesaj nu doar pentru noii intelectualii ai puterii, ci și pentru democraturiștii fripturiști și liber-schimbiști de genul Petru Clej sau Laszlo Alexandru, plini de vervă slujnicară și limbuție bombastică. Primul profetizează că vor apărea și pe la noi ucigași de genul norvegianului. Să-i dăm prilejul să se dovedească profet adevărat, nu profet mincinos, cum pare sau este. În locul norvegianului, pentru rațiuni de evoluție organică, etnică, națională, visez că ...

Discuțiile în jurul provocărilor lansate sub semnături diverse pe ACUM.TV sunt inutile. Nici o logică a polemicii nu funcționează, nu se aduc argumente și atunci când se aduc ele se bazează pe anacronisme sau prejudecăți, adesea din ambele părți. Nu mă interesează dacă fostul disident Stefan N. Maier îl consideră, în consens cu Petru Clej, antisemit pe Eminescu. Nici că Moses Rosen și tagma au reușit să blocheze, sub un regim nazional-comunist de paradă, terminarea ediției eminesciene, cinci decenii. Nu asta e problema. Problema era , atunci când a fost scrisă poezia Doina (De la Nistru pân-la TIsa) ca și toate articolele eminesciene privitoare la chestiunea israelită sau a Orientului, că România fusese invadată de o populație alogenă și că această invazie făcea rău cetățenilor români ai acelei țări, prin exploatarea fără limite, prin cămătărie, prin incitarea la alcoolism, cu alcool fabricat clandestin, în cadrul unui conflict de interese care nu era liber negociabil între părț...