Nu descopăr nimic. Notez o evidență. M-am străduit mereu să caut echilibrul între orientările ideologice pe care le-am cunoscut teoretic sau pe care le-am trăit pe spinarea proprie, adică între dreapta și stânga. Dacă dincolo de hotarele României a existat o gândire de stînga, adică reformatoare, socială, eventual revoluționară, în interiorul acestor hotare stânga a fost de import, antinațională, adică internaționalistă, globalizantă, dizolvantă pentru noul stat românesc din secolul XX. Dar pentru cultura română alegerea mea nu a fost dificilă. Aveam de ales între mediocritatea gândirii și condeiului unor Lucrețiu Pătrășcanu, Miron Constantinescu, și sprinteneala, complexitatea, eficiența și acuratețea gândirii și scrisului unor Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Anton Golopenția, Victor Jinga, Constantin Noica. Când spun «gândire la dreapta», nu mă refer la discursuri și la broșurile destinate unor șefi de cuib, nici la articolele de gazetă de perete, gen Porunca vremii . Nici la urec...
Un jurnal de scriitor și de redactor de revistă (Vatra, Târgu Mureș), combinat cu filele dosarului de urmărire informativă deschis de Securitate în 1972, cu pagini de corespondență din perioada 1972-1992.