Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

 Iolanda Malamen în dialog cu Dan Culcer « Locuiesc în Franța, cum aș locui la Bistrița sau la Sibiu… » Iolanda Malamen : Dan Culcer, presupunând că ți-ai dori reîntoarcerea definitiva în România, ce motiv puternic, te-ar împiedica să faci pasul ăsta ? Dan Culcer — La prima vedere, singurul motiv care mă împiedică să mă întorc în România este de natură personală, familială. Sunt căsătorit din 1994 cu o franțuzoaică, care, dincolo de faptul că nu știe să vorbească românește, deși înțelege, are aici, în Țara Frâncilor, toate legăturile de familie, așa cum și eu le am pe ale mele tot aici, acum. Fiul, fiicele, nepoții, nepoatele trăiesc în Franța. Ramura, care s-a dislocat odată cu mine în 1987, a Culcereștilor, se va insera peste decenii genealogice în zona pariziană. În România nu mai am decât puținii mei prieteni de totdeauna și mormintele alor mei, părinți, bunici, străbunici. La a doua vedere, dificultatea vine din starea de inadaptare pe care o trăiesc. Așa cum o văd ac

 Nu regret, nu mă jelesc, nu strig – de Serghei Esenin Traducere: George Lesnea* Nu regret, nu mă jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberată. Veştejit de-al toamnei mele frig, Nu voi mai fi tânăr niciodată. N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum Inimă răcită prea devreme S-o pornesc din nou desculţ la drum, Stamba luncii n-o să mă mai cheme. Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar, Pui pe buze flacăra pornirii O, pierdutul prospeţimei har Cu vioiul clocot al simţirii! În dorinţi încep zgârcit să fiu, Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă? Parcă pe un cal trandafiriu Vesel galopai de dimineaţă. Toţi suntem vremelnici pentru veci, Rar ning fagii frunzele deşarte… Binecuvântat să fie deci Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Reproduc un mesaj vechi pe care l-am găsit azi, peste ani. Merita atunci o reacție la timp. Scuze: DC Stimate Domnule Culcer, O reformă (oarecare, nu doar a USR) este, desigur, un proces complex şi de durată, pe parcursul căruia au loc atât acţiuni "simbolice", cât şi activităţi pragmatice. O categorie nu o exclude pe cealaltă, dimpotrivă, ele se potenţează, fiecare având rolul său. Aşadar, şi această petiţie îşi are rolul său (mai mult decât simbolic aş spune): acela de a conştientiza şi informa (şi) opinia publică în privinţa abuzurilor de la USR, precum şi de a da publicului o voce – indiferent că e vorba de scriitori "unionişti", "neunionişti" sau "reformatori" sau pur şi simplu de persoane interesate de ceea ce se întâmplă în cultura noastră în general şi în lumea literară în particular, precum şi de soarta instituţiilor din sistemul românesc în ansamblu (pentru că situaţia din USR nu este unică, din păcate; şi iar din păcate nu se constit

« Le mot “afropéen” – issu du milieu musical pour ensuite être utilisé par le journalisme et la littérature – est dépourvu de connotations raciales, ainsi que l’explique la journaliste Rokhaya Diallo: «Quand on parle de Noir, on pense “Africain”. Quand on dit “Européen” on pense “Blanc”. Afropéen est un joli mot – c’est rare pour un néologisme – qui ne renvoie pas à la couleur de peau» (s.p.). Dans le même article, l’écrivaine Léonora Miano joue avec la définition d’afropéen en introduisant un clin d’œil aux discours encore entichés de colonialisme: «Le terme “afropéen” cherche à décrire ces personnes d’ascendance subsaharienne ou caribéenne et de culture européenne: des individus qui mangent certes des plantains frits mais dont les particularismes ne sont pas tellement différents de ceux qu’on peut trouver dans les régions de France» (Faure s.p.). On peut remarquer qu’il s’agit toujours d’une histoire de regard et de peau, c’est-à-dire d’ascendance. Mais il est évident q