Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Primesc prin poștă volumul de poeme Semn în pustiire de Radu Portocala, scos la Editura Vinea din București. Radu e unul din rarii mei prieteni de exil. Cândva, nu cu mult înainte de 1989, colaboram amândoi la postul de  radio Solidarnosc, unde ne întâlneam cu istoricul Matei Cazacu, cu Antonia Constantinescu, cu Dinu Zamfirescu pentru a realiza emisiuni în română și franceză pentru un imaginar public din regiunea pariziană. Eram găzduiți de polonezii care înființaseră postul, acum dispărut. Pe atunci îl știam pe Radu ziarist, corespondent al postului Vocea Americii, colaborator sporadic îmi pare al Europei Libere și probabil ceva mai sistematic al emisiunii românești a BBC. Nu știam că a scris sau a publicat poezie. Constat acum, din nota liminară a volumului, că a publicat, ca și mine, puțină poezie în exil în revista Limite a lui Virgil Ierunca,în 1983 și 1984. Eu trimisesem din Budapesta, în 1974, un poem scris în 1972,  Eclipsă deasupra gunoaielor,  semnat cu ps...

Recitesc, înainte de a mă despărți pentru totdeauna, prin donație, de exemplarul pe care l-am cumpărat de la văduva preotului Gheorghe Noveanu din Cluj, în septembrie 1967, eseurile lui Vasile Pârvan din Idei și forme istorice , cele patru lecții inaugurale tipărite la Cartea Românească la 1920 : Datoria vieții noastre, Despre valorile istorice, Despre ritmul istoric și Anaxandros .  Rețin acum aceste gânduri despre alexandrinismul vremii noastre, de care sper că vom putea scăpa, că măcar mai tinerii se vor elibera : «  Priveşte pe creator la lucru : „fragmentul acesta de lume e frumos : şi anume aşa, şi aşa” : şi omul imită natura mereu şi mereu mai deplin,—-ca să arate că el vede tot, că nu-i scapă nimic, că el e ca însuşi Dumnezeu, căci el pătrunde toate câte le-a pus Dumnezeu în ce a creat. Şi ca Dumnezeu crează şi el viaţă din lutul inform. Şi bucuria pe care omul o are de a înţelege toate, îi dă mişcarea ritmică a sufletului, care îl face să cânte : în cadenţe, în ...