Poporul meu trebuie să afle! La nivel global “cărțile sunt făcute”! Oamenii ăștia sunt prea deștepți și prea puternici!” By News Alert 371082 de viziualizări Timp de citire * 9 min. Pe la începutul anilor 2000, Marius Tucă realiza, seară de seară, un talk-show care avea la acea vreme o audienţă foarte mare. Într-una dintre emisiuni l-a avut că invitat pe renumitul economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane, dar care, din păcate, s-a stins din viaţa de ceva timp. Dezvăluirile lui de la aceea vreme au fost privite că scenarii SF de catre opinia publică, dar şi de cea mai mare partea a clasei politice de la aceea vreme. Timpul a trecut, Anghel Rugină s-a înălţat la ceruri, dar mărturisirile acestuia din acea emisiune ar trebuie să le dea mult de gândit celor care astăzi sunt la butoa...
Un jurnal de scriitor și de redactor de revistă (Vatra, Târgu Mureș), combinat cu filele dosarului de urmărire informativă deschis de Securitate în 1972, cu pagini de corespondență din perioada 1972-1992.