Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Iolanda Malamen în dialog cu Dan Culcer « Locuiesc în Franța, cum aș locui la Bistrița sau la Sibiu… » Iolanda Malamen : Dan Culcer, presupunînd că ți-ai dori reintoarcerea definitiva în România, ce motiv puternic, te-ar impiedica să faci pasul ăsta ? Dan Culcer — La prima vedere, singurul motiv care mă împiedică să mă întorc în România este de natură personală, familială. Sunt căsătorit din 1994 cu o franțuzoaică, care, dincolo de faptul că nu știe să vorbească românește, deși înțelege, are aici, în Țara Frâncilor, toate legăturile de familie, așa cum și eu le am pe ale mele tot aici, acum. Fiul, fiicele, nepoții, nepoatele trăiesc în Franța. Ramura, care s-a dislocat odată cu mine în 1987, a Culcereștilor, se va insera peste decenii genealogice în zona pariziană. În România nu mai am decât puținii mei prieteni de totdeauna și mormintele alor mei, părinți, bunici, străbunici. La a doua vedere, dificultatea vine din starea de inadaptare pe care o trăiesc. Așa cum o văd...

Încep să public corespondența trimisă și primită. O fac din dorința de a pune accente acolo unde ele lipsesc, asupra unor evenimente din viața mea sau din viața literară românească la care am participat câteva decenii din secolul trecut. Dacă voi avea răgazul necesar voi copia și adnota scrisorile care se păstrează în arhiva mea din Franța. Multe texte se află în arhivele revistelor, ale unor confrați scriitori. Cum nu am încredere în instinctul arhivistic și istoric al scriitorului și intelectualului român, nici în miracole, prefer să mă ocup eu de ceea ce ar fi treaba unor viitori istorici ai literaturii române. Încep cu câteva texte semnate de Marian Popa, scriitor pe care l-am prețuit și îl prețuiesc mereu, scrisori primite sau dedicații a căror semnificație depășește cadrul relațiile personale. Dan Culcer, 14 martie 2008, Elancourt Coperta. Marian Popa. Marius Tupan. Avocatul diavolului. O carte care completează Istoria literaturii romăne de azi pe mâine, capoodopera criticului, o...

[carte postala cu Pantheonul, Paris, scris cerneală neagră] 29 octombrie 1986, Paris Dragă Dan, Cum clădirea aceasta este f. aproape de Sorbona, unde sunt studentă întârziată (vai!) am ales C.P. pentru ca să-ți scriu. Începând de azi stăm în Paris - printr-un concurs de împrejurări divine de care nici n-ai auzit, nici nu știam până acum două săptămâni. În orice caz, bunicii mi-au purtat un noroc imens.* Sunt f. mândră (e un fel de-a zice) că m-am descurcat efectiv SINGURĂ, prin inițiativele și șarmul meu personal. De fapt mă simt un alt om. Nu am decât foarte puține legături cu femeia-unui-cutremur. Poate doar încăpățânarea de a-și ruma drumul, de a-și apăra puii. Sunt plină de calm, dornică de studiu, fără nimic casnic în mine. Îmi place să-mi fac prieteni, să umblu mult, să mă simt liberă. Acum că sunt copii în vacanță, umblpm împreună. Ei au două locuri preferate la les Halles-Beaubourg : un parc cu jocuri pt. copii, cu un animator care-i antrenează la jocuri (adulții nu au acces-in...