Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

În numărul 5/2015 al revistei România literară citesc un text care mi se pare expresia delirului de putere, bazat pe amenințări, șantaj, cu evocarea practicilor de troc care au gangrenat și gangrenează încă evident viața literară și universitară ante și post-comunistă. Nu prididesc, de mai bine de un deceniu, să mă mir de glissando-urile grotești ale acestui fost spirit tutelar al literaturii române sub Ceaușescu. Ce ne lasă să înțelegem Nicolae Manolescu în editorialul său? Că e dreptul unui juriu să decidă cum îl taie capul ce fel de sancțiune premială distribuie și cui, orice contestație fiind contrară practicii jurizării.  Așa ar fi dacă jurizarea s-ar fi făcut corect. Dar, așa cum reiese din intervențiile publi ce ale unor membri ai juriului, jurizarea nu s-a făcut nici transparent, nici metodologic corect. Atunci? N. Manolescu crede că dacă cineva i-a acordat cuiva ceva, atunci cel care a primit acel ceva trebuie să fie recunoscător donatorului și să-și țină gu...

 Sursa  http://www.observatorcultural.ro/Pentru-un-inceput-de-reforma-a-Uniunii-Scriitorilor-din-Romania*articleID_31485-articles_details.html Către domnul Nicolae Manolescu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România Domnule Preşedinte,  După cum ştiţi, Apelul semnat la sfîrşitul lunii ianuarie de mai mulţi scriitori, jurnalişti şi oameni de cultură, prilejuit de acordarea Premiului „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, a generat o serie de reacţii şi ecouri. Dincolo de atitudinile şi poziţiile exprimate cu privire la acest subiect, dezbaterile au scos la iveală o serie de probleme structurale legate de funcţionarea USR. Subiectul spinos al legii timbrului cultural obliga o dată în plus Uniunea Scriitorilor din România să procedeze la un dialog real, pe care aceasta a refuzat să îl poarte, cu toate părţile implicate în producerea, publicarea şi promovarea literaturii române a prezentului. Nici o dezbatere de idei, nici o decizie luată în urma unor confruntări fertile de...

În vara lui 1987 am avut un program nebunesc, contra-cronometru, ca să reuşim, împreună cu fiica mea, Ioana, inventarul bibliotecii noastre pe fişe, vânzarea lucrurilor de prisos, pe care oricum nu aveam dreptul să le exportăm la plecarea în Franţa. Frecventam casa sculptorului Kolozsvari, fost student al Tatii la anatomie artistică, unde fumam, cu pletosul artist, o pipă, din tutunul preparat de el cu miere, care se usca pe dulap, şi îi admiram cuţitele finlandeze de pescar pe care şi le fabrica cu pasiune și talent, probabil pe fondul unor obsesii erotice. Am găsit într-un caiet de jurnal, programul unei zile de vineri. 1. Telefon la Gogu Rădulescu.   Mă zbăteam să obţin, la timp, plecarea pentru a putea înscrie copii la şcoală în Franţa, dar dosarul stagna pe undeva, iar banditul care îmi intentase un proces penal mă bloca sub acuza de a fi exportat sau vândut ilegal bunuri de patrimoniu naţional. Sfătuit de Mircea Iorgulescu, pus în legătură cu Z.Ornea, am ajuns să fiu pri...

Am preluat prezentarea cărții lui Octavian Căpățînă de pe situl editurii Casa cărții de știință. Cred că e o carte pe care o voi achiziționa. Păcat că nu am găsit deja recenzii în presa culturală. «Lucrarea este o sinteză, a numeroase cercetări ungare, germane şi române, privind spaţiul central european. Se au în vedere atât fenomene istorice, cât şi culturale. Sinteza e posibilă tocmai pentru că, o dată, este acoperită o perioadă mare, din antichitate până în contemporaneitate, şi altă dată, pentru că se abordează deopotrivă procesele istorice şi cele culturale. Avem, astfel, o sensibilitate crescută a observaţiei generale. Sunt reamintite documentele vremii, lucrările celebre ale lui George Bariţiu şi Teodor V. Păcăţianu sau Replica Junimii Academice Române din Transilvania şi Ungaria. Referitor la perioada contemporană şi recentă, se amintesc asasinatele, dar şi celelalte metode de epurare rasială din perioada horthystă; se oferă pagini din jurnalul unei fete de 13 ani, care a s...