Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie 2, 2012
Am citit, cu plăcerea unui copil, textul de mai jos, trimis de colegul de liceu R. B.. Mi-a amintit de versiunea scurtă, citată între colegi adesea, prin anii cincizeci, a textului construit pe baza unor cuvinte care încep cu F : « Fata fostului fotbalist face fasole fără foc fiindcă focul face fum.» Metoda și ideea au fost folosite prin anii 30 de Grigore Cugler, avangardist amerizat în Argentina după 1945, în volumul de proze scurte Apunake , care circula la Cluj prin anii 50 sub formă de dactilograme samizdat. Mi-amintesc de al său «dirijabil dodelinând». Am avut volumul spre lectură de la furnizorul meu en-titre de literatură «specială. și interzisă, amicul Viorel Tamburlini, pe atunci student la medicină, care locuia nu departe de mine, în Cartierul Grigorescu, ca fiu adoptiv al profesorului universitar Goina. Tot Viorel T. mi-a pus în mână excelenta -în contextul dat- revista Orizonturi , redactată în versiunea ei românească de Mihai Șora, volumul de debut al lui Ion Negoițes