Treceți la conținutul principal

Postări

Dedicația lui Ioan Radin Peianov, traducătorul lui Daniil Harms pentru Dan Culcer, prefațatorul traducerii de la Editura Junimea, 1983.

În amintirea prietenului și colegului meu, prozatorul, traducătorul Ioan Radin-Peianov, singurul om pe care l-am văzut trântind de pământ o sticlă de vodcă din care eu refuzasem să beau, în ciuda invitației sale ultimative. Sticla s-a făcut țăndări și toți microbii de pe asfalt vor fi pierit înecați și cântând.  Dedicația lui Ioan Radin Peianov, traducătorul lui Daniil Harms pentru Dan Culcer, prefațatorul traducerii de la Editura Junimea, 1983.  Lui Daniil Culcer, Care a promis că va scrie o prefață la Daniil Harms. Ba chiar a zis într-o zi că s-a apucat s-o scrie. Și a tot scris la ea. Treaba asta dura însă deja de atâta timp încât am început să gândesc. Că, adică, de ce n-o termină odată? Cred că până la urmă nici n-o s-o mai scrie! Deși, s-ar putea ca totuși s-o scrie. Dacă nu cumva s-o fi plictisit pe parcurs. Precis, așa o să fie: n-o s-o mai termine niciodată. În afară de cazul că până la urmă o s-o dea gata într-o bună zi. Da, dar parcă poți să știi?...

Despre exil în alb-negru

Despre exil în alb-negru scrie, la rubrica sa Semn De Carte , criticul Gheorghe Grigurcu, despre o carte de interviuri semnată de Cornel Nistea :  «În pofida aparențelor, fenomenul exilului a rămas pentru noi încă o temă insuficient elucidată, care conține nu doar virtualitățile unor interpretări, ci și de-a dreptul zone ale necunoscutului, la fel de incitante. Cornel Nistea îi consacră un volum consistent de interviuri luate unui șir de autori, majoritatea legați biografic fie de exilul exterior, propriuzis, fie de „exilul de acasă”. Vom începe punctînd cîteva opinii asupra celui dintîi. Dacă Titu Popescu îl recunoaște cu un accent categoric („literatura exilului românesc este o realitate și ea trebuie privită ca atare”), Dan Culcer pare a-l contesta, pur și simplu: „Nu cred că există o literatură a exilului. Cred că există scriitori exilați, expatriați, care au știut uneori să scrie chiar despre acest exil”. Urmînd cu melancolice justificări, totuși de bun-simț, precum că toți ce...

Ecouri la o carte prea groasă

• ORIZONT (nr. 1/ianuarie 2018, Timișoara) Cornel Ungureanu semnează documentarul Jurnalul unui vulcanolog despre comunismul real , în care este vorba despre întinsa cercetare (cca 2000 de pagini) a lui Dan Culcer, Cenzura în comunismul real . Apelând la documente de arhivă și la depozițiile martorilor, autorul prezintă activitatea cenzurii, diferite cazuri de scriitori și opere cenzurate, într-un valoros demers de dezgropare a ceea ce a fost pus sub semnul interzicerii.  Extras din revista Nord Literar http://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=2043&Itemid=57

Un comentariu la un profil al poetuluio Dimitrie Stelaru, scris de Patricia Lidia pe blogul Hyperliteratura

Un comentariu la un profil D. Stelaru, indicat de Adrian Onicescu, lizibil la legătura (nu vreau să scriu link)! care urmează: https://hyperliteratura.ro/dimitrie-stelaru-poetul-care-si…/ Se scrie în articol că o școală de artă la care Stelaru ar fi fost profesor nu a fost atestată. Precizări necesare. Școala liberă de arte de la Sighișoara existat în anii 1945-1947, probabil doar în lunile de vară, a avut aprobări oficiale, angajați plătiți. Deci există scripte contabile, aprobări, state de funcțiuni, cu condiția să fie căutate în arhivele Ministerului culturi sau a celui echivalent în perioada respectivă. Inițiativa înființării ei aparține profesorul universitar și medicului Alexandru Victor Culcer, tatăț me. Are un model instituțional. Școala liberă de arte din Baia Mare, frecventată verile de Alexandru Culcer (de pe când era elșev de liceu și purta numele Tatălui său, Sigismund Lenghel, nu pe acela al Mamei, Sofia Colceriu - Culcer, adoptat oficial târziu, înainte de ...

Urmuz și Steinhardt despre „trădarea oamenilor cumsecade”

„Trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor, domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade. Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere. Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranți ce se află. Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi.” Nicolae Steinhardt​ – Paris 1937​ * „Până când acești oameni, care-și zic buni și nobili, vor continua cu pasivitatea lor față de prostia și răutatea pe care – de silă să nu se murdărească – se feresc să o azvârle cu piciorul? Oare dacă ai știut să ocolești și să-ți astupi nasul, asta înseamnă că...

Revoluția manipulării sau manipularea Revoluției?

Revoluția manipulării sau manipularea Revoluției? Textele de mai jos nu spun mai nimic nou. Le rețin pentru caracterul lor de mărturie istorică directă. Am fost eu însumi la București o lună mai târziu și umblând prin Piața palatului mă minunam că nu există gemuri sparte la CC al PCR, nici impacturi serioase de gloanțe pe pereții clădirii deși, teoretic, se trăgea spre aceasta iar emanații din balcon ar fi fost cică în primejdie. Am scris însemnări de călătorie pe această temă și ele fost publicate în 1990.  Este uimitor că Dinescu se face că nu știe ce-a fost, ca și cum ar fi aflat despre simulatoare acum, în 2017, când despre aceste aparate se scrie deja în presa din ianuarie 1990. Ne ia de proști, fiindcă vrea să dea impresia că el nu ar fi un emanat. A făcut parte dintre cei aleși pentru a juca roluri diverse în scenariul scris de alții. Aici e durerea lui Dinescu. Nu el a scris scenariul. Dar poate face un film după cel scris. Că Revoluție nu a fost. O răscoa...

Rescrierea generală a istoriei unor națiuni continuă

Rescrierea generală a istoriei unor națiuni continuă prin decontextualizare și prin impunerea «gândirii» politice corecte. Destructurarea națiunilor europene continuă. Cine sunt inițiatorii și beneficiarii acestei ideologii? Autorii acestui ghid (evrei după nume) reprezintă oare ideologia unei comunități din cele mai rasiste și închise? Sau dimpotrivă, după principiul fitilului aprins la ambele capete, scrierea lor este una antirasistă în numele unei ideologii transetnice, globaliste, cosmopolite, internaționaliste, poate chiar comuniste? O dilemă? Nu. După informațiile găsite pe Internet, din sursele autentice produse chiar de autori, ei sunt parte dintr-o mișcare de refondare a stângii în Franța. « Ensemble ! C’est parti ! Depuis des mois, le processus de fusion est engagé et les 23 et 24 novembre 2013, lors d’Assises nationales, il s’est concrétisé. Quatre composantes du Front de Gauche (La Fédération pour une alternative sociale et écologique [i] , les Alternatifs [ii...