Treceți la conținutul principal

Postări

Intoleranţă maghiară la Universitatea din Cluj — 1909

La 19 decembrie 2012, George Damian prezenta pe blogul său Un exemplu de toleranţă maghiară la Universitatea din Cluj.  Evident într-o tonalitate ironică. Citez : «În anul 1909 la Universitatea din Cluj singura limbă de predare era maghiara. Dar limba română nu era acceptată nici în pauze. Valer Pop (viitor ministru în România Mare) povesteşte în memoriile sale că în toamna acestui an fratele episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, Ştefan Hossu a fost apostrofat de un student maghiar pe motiv că citea un ziar românesc pe holul universităţii. Maghiarul i-a smuls ziarul din mână şi i l-a rupt, Ştefan Hossu n-a stat degeaba şi l-a pălmuit. Românii, în minoritate, abia au reuşit să-l scape pe Ştefan Hossu de furia ungurilor prezenţi. Chestia nu putea rămâne fără urmări, aşa că studenţii români s-au organizat şi a doua zi au umplut amfiteatrul, iar în pauză toţi au scos din buzunare ziare româneşti şi au început să le citească. Maghiarii au încercat să îi scoată cu forţa din univer...

Scrisoare către o familie de hoți

Îmi fac datoria morală față de cei trei copii ai mei pe care i-ați furat amintindu-vă, la finele anului 2013, că vă consider niște hoți și niște mincinoși ordinari. Ați vândut sau ascuns, refuzând să-mi dați cea mai simplă probă despre adevărul afirmațiilor voastre privind vânzarea către persoane a căror identitate susțineți că nu o cunoșteați, pe care vreți să o protejați, fiindu-vă complici, a tablourilor și obiectelor pe care vi le-am încredințat spre păstrare la plecarea mea din România în vara lui 1987, cu acte în regulă și clare de depunere. La încrederea pe care v-am acordată-o, mi-ați răspuns cu un furt, refuzând să-mi restituiți restul depozitului, făcând să dispară ceea ce nu vă aparținea, tablourile, obiectele și o parte a cărților mele profesionale, depuse în camera noastră de bloc, obiecte de valoare nu doar sentimentală ci patrimonială, care făceau parte din moștenirea pe care am primit-o de la părinții mei și pe care trebuia să o transmit copiilor mei. Lista ob...

Semne în pustiire de la Radu Portocala

Primesc prin poștă volumul de poeme Semn în pustiire de Radu Portocala, scos la Editura Vinea din București. Radu e unul din rarii mei prieteni de exil. Cândva, nu cu mult înainte de 1989, colaboram amândoi la postul de  radio Solidarnosc, unde ne întâlneam cu istoricul Matei Cazacu, cu Antonia Constantinescu, cu Dinu Zamfirescu pentru a realiza emisiuni în română și franceză pentru un imaginar public din regiunea pariziană. Eram găzduiți de polonezii care înființaseră postul, acum dispărut. Pe atunci îl știam pe Radu ziarist, corespondent al postului Vocea Americii, colaborator sporadic îmi pare al Europei Libere și probabil ceva mai sistematic al emisiunii românești a BBC. Nu știam că a scris sau a publicat poezie. Constat acum, din nota liminară a volumului, că a publicat, ca și mine, puțină poezie în exil în revista Limite a lui Virgil Ierunca,în 1983 și 1984. Eu trimisesem din Budapesta, în 1974, un poem scris în 1972,  Eclipsă deasupra gunoaielor,  semnat cu ps...

Vasile Pârvan despre alexandrinismul vremii noastre

Recitesc, înainte de a mă despărți pentru totdeauna, prin donație, de exemplarul pe care l-am cumpărat de la văduva preotului Gheorghe Noveanu din Cluj, în septembrie 1967, eseurile lui Vasile Pârvan din Idei și forme istorice , cele patru lecții inaugurale tipărite la Cartea Românească la 1920 : Datoria vieții noastre, Despre valorile istorice, Despre ritmul istoric și Anaxandros .  Rețin acum aceste gânduri despre alexandrinismul vremii noastre, de care sper că vom putea scăpa, că măcar mai tinerii se vor elibera : «  Priveşte pe creator la lucru : „fragmentul acesta de lume e frumos : şi anume aşa, şi aşa” : şi omul imită natura mereu şi mereu mai deplin,—-ca să arate că el vede tot, că nu-i scapă nimic, că el e ca însuşi Dumnezeu, căci el pătrunde toate câte le-a pus Dumnezeu în ce a creat. Şi ca Dumnezeu crează şi el viaţă din lutul inform. Şi bucuria pe care omul o are de a înţelege toate, îi dă mişcarea ritmică a sufletului, care îl face să cânte : în cadenţe, în ...

Anticomunismul este ceva natural pentru romanii care au trait in comunism ?

« Anticomunismul este ceva natural pentru romanii care au trait in comunism. Numai criminalii si profitorii din acea perioada pot gandi altfel. Greseala fundamentala este aceea ca oamenii leaga deficientele capitalismului nostru autohton de comunism, in loc sa le combata cu mijloacele democratice (asa firave cum sunt ele) de la noi. Nu poti fi de "stanga" fara sa te infiori de ororile din comunismul romanesc. Nu esti credibil daca nu recunosti crimele dinainte de 1989 ! Si nu mai confundati politicile sociale cu politica de stanga legata de atatea faradelegi ...Exista politici sociale si in capitalismul normal.»  Rețin acest fragment de cugetare din revista Observatorul cultural. Merită comentarii critice. Este probabil opinia unor persoane care nu cunosc comunismul și judecă schematic, în alb-negru. Culoare comunismului real de după 1956 este cenușiul. dc. Sursa  http://www.observatorcultural.ro/21-comentarii.html*articleID_29264-articles_details

Radu Petrescu - un radical blând și neiertător

Preiau această notă despre scriitorul Radu Petrescu dintr-un ziar bistrițean bun. In memoria lungilor convorbiri pe care rarele mele vizite la București mi le prilejuia, poate prea obositoare pentru gazda de pe Pitar Moș. Radu Petrescu - un om de neuitat a cărui sensibilitate critică elegantă și a căruit estetică radicală vor trebui recunoscute ca atare. Contribuții la portretul scriitorului român. D.C. . Anul Radu Petrescu (2)  http://www.rasunetul.ro/anul-radu-petrescu-2 Mar, 02/28/2012 - 13:23 Niculae Vrăsmaş Prozator de marcă, eseist şi autor de jurnale, Radu Petrescu s-a născut la Bucureşti, ca fiu al Elenei şi al lui Emil Petrescu, dar a urmat liceul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, unde şi-a început ucenicia literară alături de colegii lui, viitori scriitori ai grupului „Şcolii de la Târgovişte”, acea sintagmă lansată de Dan Culcer şi pusă în valoare de revista „Vatra” în 1978, din care făceau parte Costache Olăreanu, M.H. Simionescu, Petru Creţia, Tudor Ţopa, Al Geor...

Vatra Veche? O sărbătoare cu haine de împrumut

La 18/04/2009 ora 15:52 am scris un comentariu pe situl periodicului bistrițean Răsunetul. (http://www.rasunetul.ro/haine-de-sarbatoare-pentru-vatra-veche)  Îmi mențin opinia privitoare la activitatea abuzivă a numitului N. Băciuț. Observația privitoare la însușire logotitlului desenat de graficianul revistei noastre, Ion Petru Pop, prin modificarea liniei titlului primei serii a Vetrei (Caragiale, Coșbuc, Slavici) nu mai valabilă. Logotitulul folosit de Vatra «veche» nu mai copiază titlul Vetrei noastre originare. Ceea ce înseamnă că, măcar sub acest aspect, N. Băciuț a înțeles că legea se respectă de toți.Dar nu a înțeles că simplul fapt de a fi lucrat în aceiași redacție cu mine chiar dacă a adăstat acolo mai mult, nu ăl îndreptățește să se considere nici fondator, nici continuator al liniei definite de alții. Numele rubricirilor nu el le-a iamginat sau ales. Linia revistei fusese definită și realizată înainte de moartea lui Guga, dată care a coincis cu intrarea lui N. Băci...