Semne în pustiire de la Radu Portocala

Primesc prin poștă volumul de poeme Semn în pustiire de Radu Portocala, scos la Editura Vinea din București. Radu e unul din rarii mei prieteni de exil. Cândva, nu cu mult înainte de 1989, colaboram amândoi la postul de  radio Solidarnosc, unde ne întâlneam cu istoricul Matei Cazacu, cu Antonia Constantinescu, cu Dinu Zamfirescu pentru a realiza emisiuni în română și franceză pentru un imaginar public din regiunea pariziană. Eram găzduiți de polonezii care înființaseră postul, acum dispărut.
Pe atunci îl știam pe Radu ziarist, corespondent al postului Vocea Americii, colaborator sporadic îmi pare al Europei Libere și probabil ceva mai sistematic al emisiunii românești a BBC.
Nu știam că a scris sau a publicat poezie. Constat acum, din nota liminară a volumului, că a publicat, ca și mine, puțină poezie în exil în revista Limite a lui Virgil Ierunca,în 1983 și 1984. Eu trimisesem din Budapesta, în 1974, un poem scris în 1972, Eclipsă deasupra gunoaielor, semnat cu pseudonimul Ieronim Laur. Trăiam încă în România.
Îl citesc și mă gândesc la prietenii mei Gavril Ședran și Ioan Mușlea, amândoi apropiați ca tonalitate de aceste lamentații tragice, semne ale înfrângerii, dintre care unele au tonuri apocaliptice.
«Privirile noastre irosite în umbra înaltă a zidurilor.»