Recitesc, înainte de a mă despărți pentru totdeauna, prin donație, de exemplarul pe care l-am cumpărat de la văduva preotului Gheorghe Noveanu din Cluj, în septembrie 1967, eseurile lui Vasile Pârvan din Idei și forme istorice, cele patru lecții inaugurale tipărite la Cartea Românească la 1920 : Datoria vieții noastre, Despre valorile istorice, Despre ritmul istoric și Anaxandros.
Rețin acum aceste gânduri despre alexandrinismul vremii noastre, de care sper că vom putea scăpa, că măcar mai tinerii se vor elibera :
« Priveşte pe creator la lucru : „fragmentul acesta de lume e frumos : şi anume aşa, şi aşa” : şi omul imită natura mereu şi mereu mai deplin,—-ca să arate că el vede tot, că nu-i scapă nimic, că el e ca însuşi Dumnezeu, căci el pătrunde toate câte le-a pus Dumnezeu în ce a creat. Şi ca Dumnezeu crează şi el viaţă din lutul inform. Şi bucuria pe care omul o are de a înţelege toate, îi dă mişcarea ritmică a sufletului, care îl face să cânte : în cadenţe, în versuri, în linii, în culori, în forme, în numere.
Rețin acum aceste gânduri despre alexandrinismul vremii noastre, de care sper că vom putea scăpa, că măcar mai tinerii se vor elibera :
« Priveşte pe creator la lucru : „fragmentul acesta de lume e frumos : şi anume aşa, şi aşa” : şi omul imită natura mereu şi mereu mai deplin,—-ca să arate că el vede tot, că nu-i scapă nimic, că el e ca însuşi Dumnezeu, căci el pătrunde toate câte le-a pus Dumnezeu în ce a creat. Şi ca Dumnezeu crează şi el viaţă din lutul inform. Şi bucuria pe care omul o are de a înţelege toate, îi dă mişcarea ritmică a sufletului, care îl face să cânte : în cadenţe, în versuri, în linii, în culori, în forme, în numere.
Marele
lui chin, marea luptă, cu cât vede mai departe şi mai adânc lumea
şi viaţa, e însă biruirea inerţiei materiei. Fiecare creaţie
nouă îşi are ca început aceiaşi inspiraţie subconştientă,
transcendentală, vulcanică, pe care a avut-o şi primul om,
înspăimântat de văpaia gândului nou ce i se aprinsese în
suflet. Dar creatorul zilelor noastre luptă implacabil cu forma spre
a o sili să cuprindă cât mai întreagă ideia de foc iniţiala. Şi
de multa preocupare de formă, rătăciţii In lumea gândurilor, cei
ce n'au iubit nici odată ideea, cred că doar forma e totul. Şi
lumea contemporană întreagă trăeşte o vreme a formelor, a
idolilor morţi luaţi drept zeii înşişi şi toată ştiinţa şi
filosofia şi arta nu mai e decât pură morfologie metodică. Cum
după o formulă dată chimistul reconstrueşte un corp, tot astfel
cu membra disiecta artistul, cugetătorul, istoricul, după
metoda cu care a fost dresat în şcoli, compune cu uşurinţă,
repeziciune şi perfectă li-nişte
de suflet nenumărate opere moarte. Ce pot toţi oamenii aceştia şti
de chinul creării sub imperiul demonului lăuntric? De marea
suferinţă a exteriorizării ideei, care-şi cere inexorabil trupul,
în care să se coboare în lume? Dar şi de nebuna jubilare a
găsirei armoniei între gândul nou si materia inertă biruită, în
veci nu vor şti banausii , a căror muncă e silnică, al căror
spirit e mort.
Şi
AlexandrinismuI acesta contemporan, care nu mai vede în lume decât
probleme de forme și metode, nu e în esenţa lui diferit de cel
antic. Problemele de formă se nasc întotdeauna atunci când ideile
sunt puţine şi slabe, când omul se simte epigon al altor vremuri
superioare, când atitudinea lui în faţa lumii şi vieţii e luată
din cărţi si tradiţii, iar nu din propriul suflet luptător. El ar
trebui să știe că în timpurile sublime orice formă e numai un
efect al ideei, orice metodă
numai un plan personal şi pur subiectiv de stabilire a drumului spre
transsubstanţializarea ideei. Dar sufletul anchilozat al
contemporanului, turtit de nihilismul materialist-mecanicist, nu mai
îndrăsneşte să sboare : i se pare chiar ridicol să încerce a
sbura. Cercetarea realităţilor vieţii se indentifică pentru
dânsul cu cercetarea realului material. Realul spiritual, care, de
fapt, e adevăratul real în lumea omenească, singură conştientă
de sine şi de Cosmos, căci omul e singurul animal cosmic, pe care
până acum l-a creat Raţiunea supremă, realul spiritual e pentru
cei de azi o simplă ipoteză discutabilă. întreaga viaţa a
sufletului nu mai are—pentru contemporan decât un sens descriptiv.»
Comentarii
Trimiteți un comentariu