Scrisoare către o familie de hoți

Îmi fac datoria morală față de cei trei copii ai mei pe care i-ați furat amintindu-vă, la finele anului 2013, că vă consider niște hoți și niște mincinoși ordinari.

Ați vândut sau ascuns, refuzând să-mi dați cea mai simplă probă despre adevărul afirmațiilor voastre privind vânzarea către persoane a căror identitate susțineți că nu o cunoșteați, pe care vreți să o protejați, fiindu-vă complici, a tablourilor și obiectelor pe care vi le-am încredințat spre păstrare la plecarea mea din România în vara lui 1987, cu acte în regulă și clare de depunere.

La încrederea pe care v-am acordată-o, mi-ați răspuns cu un furt, refuzând să-mi restituiți restul depozitului, făcând să dispară ceea ce nu vă aparținea, tablourile, obiectele și o parte a cărților mele profesionale, depuse în camera noastră de bloc, obiecte de valoare nu doar sentimentală ci patrimonială, care făceau parte din moștenirea pe care am primit-o de la părinții mei și pe care trebuia să o transmit copiilor mei. Lista obiectelor furate de voi există și e făcută publică.

Știți bine că formula unei imaginare vânzări, înscrisă pe actul de depunere de o mână care nu este a mea, sub presiunea Oficiului, nu avea nici o bază comercială sau juridică. Ca probă, unele obiecte de pe listă, deși aveau același statut, mi le-ați restituit la prima cerere. V-ați lăcomit ulterior.

Ați mințit apoi afirmând, în fața justiției și a poliției, că le-ați fi cumpărat de la mine în 1987, ceea ce știți, și știu și copii voștri, că este un fals ordinar, o minciună grosolană și grețoasă.

Știu că numai complicitatea unor persoane din aparatul administrativ al Oficiului de patrimoniu de dinainte și de după 1989, v-a permis să realizați devalizarea mea, în interes personal. Nu exista după 1989 nimeni care să știe, în afară de funcționarii de stat respectivi, că într-un apartament de bloc pe Aleea Carpați, niște escroci sărăntoci dețin valori care nu le aparțin și pe care le-au obținut doar sub formă de depozit. După 1989, manipulările, dispariția, exportul ilegal a unor obiecte de valoare patrimonială au fost înlesnite de oamenii politici trădători care deșființat controlul la graniță și prin distrugerea intenționată a arhivelor fostului Oficiu de Patrimoniu, nu doar în cazul meu.

Nu ați vrut să-mi dați nici o informație precisă cu privirea la modul în care unii din angajații Oficiului de Patrimoniu— pe care îl protejați de răspunderea sa, ascunzându-le numele — v-au pus în legătură cu un comerciant clandestin de artă și v-au tentat să vindeți, așa cum mi-ați povestit.

Nu mi-ați arătat nici un act din care să reiasă că ați depus la Caritas și jucat efectiv banii obținuți prin vânzarea tablourilor mele (fără acordul meu, pe care nici nu l-ați cerut de altfel).

Nu ați adus în fața mea, a poliției sau a justiției, la care am recurs degeaba, fiindcă era influențată probabil de una din rudele voastre care lucrează în acest domeniu, nici o probă despre vreo înțelegere care ar fi avut loc între noi, prin care v-aș dat dreptul de a vinde, de a încasa suma obținută și de a o folosi pentru jocuri de hazard.

Nu ați adus nici o probă, de altfel, despre așa zisa vânzare și ca om pățit prin relațiile cu niște hoți josnici ca voi, pot presupune cu îndreptățire că vânzarea nici nu a a avut loc, ci ați dosit obiectele și le-ați transmis acum, când nu vămai simțiți în pericol, moștenitorilor voștri.

Credeați că nu voi mai reveni în România, că veți putea dispune, fără să fiți trași la răspundere, de aceste valori pentru a le transmite copiilor voștri, furându-i pe ai mei.

Ce explicații mincinoase veți fi dat copiilor voștri, ca să nu vă considere hoți? Vi-a i-ați făcut complici la hoție, tăinuitori de bunuri care nu le aprțin.

Ce minciuni veți fi povestit prietenilor, ca să nu vă considere escroci, abuzând de prietenie, hoți.

Aș fi putut să vă urez tot răul din lume vouă și moștenitorilor voștri până la a șaptea spiță, așa cum o meritați pentru că mi-ați înșelat încrederea și ați dorit să profitați de ceea ce nu a fost, nu este și nu va fi niciodată un bun al vostru, nici a copiilor și nepoților voștri.

Înșelători și furi proști, aș fi putut să vă blestem în numele meu și a copiilor mei. Vă adresez acum mai ales disprețul meu. Blestemul îl voi formula pe patul meu de moarte.

Dan Culcer