Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Recunosc că îmi face plăcere să găsesc, din când în când, cîte-un ecou la cele scrise de mine prin reviste sau bloguri. Nu ca să mă laud, ci ca să nu uit, uitucenia poate fi o formă egoismului, am reprodus mai jos această scriere onlainistică a lui Ioan Avram. Am dat peste ea, fiindc azi voiam să verific ce texte sau spuse ale mele au intrat în memoria «perisabilă» a Internetului, pentru a le salva pe hârtie.  Nu știu cum sunt alții, dar eu când mă gândesc că nu mai folosim hârtia pentru scrisori ci șirurile de cifre ale mesajelor electronice, mă apucă o tristețe iremediabilă. Putem să ne iluzionăm și să vociferăm indignați contra uilizării publicațiilor noastre de câtre analiștiii marketing pentru a ne vârâ sub pleoape mesaje publicitare adecvate preocupărilor noastre, în speranța că ne vor face să le cumpărăm produsele, mai ales cele perisbaile, cele de care nu avem nevoie. Dar o singură și serioasă pană de energie electrică — așa cum se întrevede ea posibilă chiar și ...

În numărul 5/2015 al revistei România literară citesc un text care mi se pare expresia delirului de putere, bazat pe amenințări, șantaj, cu evocarea practicilor de troc care au gangrenat și gangrenează încă evident viața literară și universitară ante și post-comunistă. Nu prididesc, de mai bine de un deceniu, să mă mir de glissando-urile grotești ale acestui fost spirit tutelar al literaturii române sub Ceaușescu. Ce ne lasă să înțelegem Nicolae Manolescu în editorialul său? Că e dreptul unui juriu să decidă cum îl taie capul ce fel de sancțiune premială distribuie și cui, orice contestație fiind contrară practicii jurizării.  Așa ar fi dacă jurizarea s-ar fi făcut corect. Dar, așa cum reiese din intervențiile publi ce ale unor membri ai juriului, jurizarea nu s-a făcut nici transparent, nici metodologic corect. Atunci? N. Manolescu crede că dacă cineva i-a acordat cuiva ceva, atunci cel care a primit acel ceva trebuie să fie recunoscător donatorului și să-și țină gu...

 Sursa  http://www.observatorcultural.ro/Pentru-un-inceput-de-reforma-a-Uniunii-Scriitorilor-din-Romania*articleID_31485-articles_details.html Către domnul Nicolae Manolescu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România Domnule Preşedinte,  După cum ştiţi, Apelul semnat la sfîrşitul lunii ianuarie de mai mulţi scriitori, jurnalişti şi oameni de cultură, prilejuit de acordarea Premiului „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, a generat o serie de reacţii şi ecouri. Dincolo de atitudinile şi poziţiile exprimate cu privire la acest subiect, dezbaterile au scos la iveală o serie de probleme structurale legate de funcţionarea USR. Subiectul spinos al legii timbrului cultural obliga o dată în plus Uniunea Scriitorilor din România să procedeze la un dialog real, pe care aceasta a refuzat să îl poarte, cu toate părţile implicate în producerea, publicarea şi promovarea literaturii române a prezentului. Nici o dezbatere de idei, nici o decizie luată în urma unor confruntări fertile de...

În vara lui 1987 am avut un program nebunesc, contra-cronometru, ca să reuşim, împreună cu fiica mea, Ioana, inventarul bibliotecii noastre pe fişe, vânzarea lucrurilor de prisos, pe care oricum nu aveam dreptul să le exportăm la plecarea în Franţa. Frecventam casa sculptorului Kolozsvari, fost student al Tatii la anatomie artistică, unde fumam, cu pletosul artist, o pipă, din tutunul preparat de el cu miere, care se usca pe dulap, şi îi admiram cuţitele finlandeze de pescar pe care şi le fabrica cu pasiune și talent, probabil pe fondul unor obsesii erotice. Am găsit într-un caiet de jurnal, programul unei zile de vineri. 1. Telefon la Gogu Rădulescu.   Mă zbăteam să obţin, la timp, plecarea pentru a putea înscrie copii la şcoală în Franţa, dar dosarul stagna pe undeva, iar banditul care îmi intentase un proces penal mă bloca sub acuza de a fi exportat sau vândut ilegal bunuri de patrimoniu naţional. Sfătuit de Mircea Iorgulescu, pus în legătură cu Z.Ornea, am ajuns să fiu pri...

Am preluat prezentarea cărții lui Octavian Căpățînă de pe situl editurii Casa cărții de știință. Cred că e o carte pe care o voi achiziționa. Păcat că nu am găsit deja recenzii în presa culturală. «Lucrarea este o sinteză, a numeroase cercetări ungare, germane şi române, privind spaţiul central european. Se au în vedere atât fenomene istorice, cât şi culturale. Sinteza e posibilă tocmai pentru că, o dată, este acoperită o perioadă mare, din antichitate până în contemporaneitate, şi altă dată, pentru că se abordează deopotrivă procesele istorice şi cele culturale. Avem, astfel, o sensibilitate crescută a observaţiei generale. Sunt reamintite documentele vremii, lucrările celebre ale lui George Bariţiu şi Teodor V. Păcăţianu sau Replica Junimii Academice Române din Transilvania şi Ungaria. Referitor la perioada contemporană şi recentă, se amintesc asasinatele, dar şi celelalte metode de epurare rasială din perioada horthystă; se oferă pagini din jurnalul unei fete de 13 ani, care a s...

Am regăsit un exemplar din afișeta pe care o mutiplicasem ca invitație cu ocazia spectacolului realizat în colaborare cu regizorul Octavian Greavu la Paris. Eram amândoi proaspeți exilați și vechi naivi. Credeam că putem face ceva pentru cultura română și că vom găsi solidarități care să ne îndemne să rezistăm la presiunea socială și economică a desțărării.  Prima deziluzie mi-a produs-o Monica Lovinescu. Îi trimisesem o invitație ei și lui Virgil Ierunca. Mi-a declarat la telefon, când am sunat-o pentru a ști dacă a primti invitația, că nu vor veni fiindcă ilustrația muzicală este realizată de cunoscutul securist Victor Șirli. Monica Lovinescu se minuna că am colaborat cu acest tip despre care toată lumea știe că. Nu eu îl adusesem, de altfel, ci Greavu, care îl cunoștea din București. M-am înfuriat și i-am spus calm la telefon că voi trece pe la ei ca să mi se comunice lista completă a securiștilot din exil, ceea ce m-ar scuti de surprize. Evident, nici atunci, nici...

Primesc de la un editor comunicatul de mai jos. Nu știu cine a relansat chestiunea taxei de timbru cultural. Știu însă că practicile editorilor români, nu mă refer la Polirom, nu sunt deloc corecte. Am avut de-a face cu două edituri după 1990. Prima, Dacia, sub directoratul lui Vădanei, mi-a reeditat fără nici o consultare prelabilă, o traducere din Markovits Rodion, Garnizoana din Siberia. A fost nevoie de multe mailuri, telefoane și amenințări ca să obțin un vag onorariu pentru traducere. Editura a procedat în aciași maieră preluînd fără acordul meu prefața unei traduceri din Harms. Plata s-a făcut pâna la urmă la Paris, de la mână la mână, fără nici o formalitate contactuală.  Opinia mea este că mai toate eidturile funcțioează la limita legalității, devrem ce tirajele nu sunt menționate în contracte, de pilăs, limita validității contractului nu e precizată. Autorii români sunt de multă vreme privați de onorarii sau drepturi de autor corecte și descendenții vor avea nevoie de m...