Treceți la conținutul principal

Octavian Căpăţînă. Cultură, confesiune, etnie şi rasă în Transilvania, Câmpia Tisei şi Panonia

Am preluat prezentarea cărții lui Octavian Căpățînă de pe situl editurii Casa cărții de știință. Cred că e o carte pe care o voi achiziționa. Păcat că nu am găsit deja recenzii în presa culturală.
«Lucrarea este o sinteză, a numeroase cercetări ungare, germane şi române, privind spaţiul central european. Se au în vedere atât fenomene istorice, cât şi culturale. Sinteza e posibilă tocmai pentru că, o dată, este acoperită o perioadă mare, din antichitate până în contemporaneitate, şi altă dată, pentru că se abordează deopotrivă procesele istorice şi cele culturale. Avem, astfel, o sensibilitate crescută a observaţiei generale. Sunt reamintite documentele vremii, lucrările celebre ale lui George Bariţiu şi Teodor V. Păcăţianu sau Replica Junimii Academice Române din Transilvania şi Ungaria. Referitor la perioada contemporană şi recentă, se amintesc asasinatele, dar şi celelalte metode de epurare rasială din perioada horthystă; se oferă pagini din jurnalul unei fete de 13 ani, care a sfârşit tragic la Auschwitz, în urma aplicării Soluţiei Finale în nord-vestul României. Alte referiri la perioada recentă permit aprecierea rolului jucat de horthyştii convertiţi la stalinism în edificarea comunismului în România; comunizarea Transilvaniei este punctată de câteva date şi experienţe semnificative pentru factologia perioadei. La întrebarea câţi dintre maghiarofoni sunt maghiarizaţii şi câţi maghiarii, primim răspunsul Institutului de genetică al Academiei ungare. Se urmăreşte şi contribuţia urii la fenomenul de maghiarizare şi se dau exemple din cultura ungară din care cititorul poate să-şi facă propria opinie despre fenomen. Este o lucrare necesară având în vedere nivelul cultural extrem de scăzut al decidenţilor politici din România şi ignoranţa celor de la nivel european.»
Dr. Gelu Neamţu, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române

Cultură, confesiune, etnie şi rasă în Transilvania, Câmpia Tisei şi Panonia
Autor : Octavian CăpăţînăFormat : 14 x 20 cm ,
Pagini : 150 pag.
Anul apariţiei : 2014
Domeniu : Istorie
ISBN 978-606-17-0618-1

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...