Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Îmi fac datoria morală față de cei trei copii ai mei pe care i-ați furat amintindu-vă, la finele anului 2013, că vă consider niște hoți și niște mincinoși ordinari. Ați vândut sau ascuns, refuzând să-mi dați cea mai simplă probă despre adevărul afirmațiilor voastre privind vânzarea către persoane a căror identitate susțineți că nu o cunoșteați, pe care vreți să o protejați, fiindu-vă complici, a tablourilor și obiectelor pe care vi le-am încredințat spre păstrare la plecarea mea din România în vara lui 1987, cu acte în regulă și clare de depunere. La încrederea pe care v-am acordată-o, mi-ați răspuns cu un furt, refuzând să-mi restituiți restul depozitului, făcând să dispară ceea ce nu vă aparținea, tablourile, obiectele și o parte a cărților mele profesionale, depuse în camera noastră de bloc, obiecte de valoare nu doar sentimentală ci patrimonială, care făceau parte din moștenirea pe care am primit-o de la părinții mei și pe care trebuia să o transmit copiilor mei. Lista ob...

Primesc prin poștă volumul de poeme Semn în pustiire de Radu Portocala, scos la Editura Vinea din București. Radu e unul din rarii mei prieteni de exil. Cândva, nu cu mult înainte de 1989, colaboram amândoi la postul de  radio Solidarnosc, unde ne întâlneam cu istoricul Matei Cazacu, cu Antonia Constantinescu, cu Dinu Zamfirescu pentru a realiza emisiuni în română și franceză pentru un imaginar public din regiunea pariziană. Eram găzduiți de polonezii care înființaseră postul, acum dispărut. Pe atunci îl știam pe Radu ziarist, corespondent al postului Vocea Americii, colaborator sporadic îmi pare al Europei Libere și probabil ceva mai sistematic al emisiunii românești a BBC. Nu știam că a scris sau a publicat poezie. Constat acum, din nota liminară a volumului, că a publicat, ca și mine, puțină poezie în exil în revista Limite a lui Virgil Ierunca,în 1983 și 1984. Eu trimisesem din Budapesta, în 1974, un poem scris în 1972,  Eclipsă deasupra gunoaielor,  semnat cu ps...

Recitesc, înainte de a mă despărți pentru totdeauna, prin donație, de exemplarul pe care l-am cumpărat de la văduva preotului Gheorghe Noveanu din Cluj, în septembrie 1967, eseurile lui Vasile Pârvan din Idei și forme istorice , cele patru lecții inaugurale tipărite la Cartea Românească la 1920 : Datoria vieții noastre, Despre valorile istorice, Despre ritmul istoric și Anaxandros .  Rețin acum aceste gânduri despre alexandrinismul vremii noastre, de care sper că vom putea scăpa, că măcar mai tinerii se vor elibera : «  Priveşte pe creator la lucru : „fragmentul acesta de lume e frumos : şi anume aşa, şi aşa” : şi omul imită natura mereu şi mereu mai deplin,—-ca să arate că el vede tot, că nu-i scapă nimic, că el e ca însuşi Dumnezeu, căci el pătrunde toate câte le-a pus Dumnezeu în ce a creat. Şi ca Dumnezeu crează şi el viaţă din lutul inform. Şi bucuria pe care omul o are de a înţelege toate, îi dă mişcarea ritmică a sufletului, care îl face să cânte : în cadenţe, în ...

« Anticomunismul este ceva natural pentru romanii care au trait in comunism. Numai criminalii si profitorii din acea perioada pot gandi altfel. Greseala fundamentala este aceea ca oamenii leaga deficientele capitalismului nostru autohton de comunism, in loc sa le combata cu mijloacele democratice (asa firave cum sunt ele) de la noi. Nu poti fi de "stanga" fara sa te infiori de ororile din comunismul romanesc. Nu esti credibil daca nu recunosti crimele dinainte de 1989 ! Si nu mai confundati politicile sociale cu politica de stanga legata de atatea faradelegi ...Exista politici sociale si in capitalismul normal.»  Rețin acest fragment de cugetare din revista Observatorul cultural. Merită comentarii critice. Este probabil opinia unor persoane care nu cunosc comunismul și judecă schematic, în alb-negru. Culoare comunismului real de după 1956 este cenușiul. dc. Sursa  http://www.observatorcultural.ro/21-comentarii.html*articleID_29264-articles_details

Preiau această notă despre scriitorul Radu Petrescu dintr-un ziar bistrițean bun. In memoria lungilor convorbiri pe care rarele mele vizite la București mi le prilejuia, poate prea obositoare pentru gazda de pe Pitar Moș. Radu Petrescu - un om de neuitat a cărui sensibilitate critică elegantă și a căruit estetică radicală vor trebui recunoscute ca atare. Contribuții la portretul scriitorului român. D.C. . Anul Radu Petrescu (2)  http://www.rasunetul.ro/anul-radu-petrescu-2 Mar, 02/28/2012 - 13:23 Niculae Vrăsmaş Prozator de marcă, eseist şi autor de jurnale, Radu Petrescu s-a născut la Bucureşti, ca fiu al Elenei şi al lui Emil Petrescu, dar a urmat liceul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, unde şi-a început ucenicia literară alături de colegii lui, viitori scriitori ai grupului „Şcolii de la Târgovişte”, acea sintagmă lansată de Dan Culcer şi pusă în valoare de revista „Vatra” în 1978, din care făceau parte Costache Olăreanu, M.H. Simionescu, Petru Creţia, Tudor Ţopa, Al Geor...

La 18/04/2009 ora 15:52 am scris un comentariu pe situl periodicului bistrițean Răsunetul. (http://www.rasunetul.ro/haine-de-sarbatoare-pentru-vatra-veche)  Îmi mențin opinia privitoare la activitatea abuzivă a numitului N. Băciuț. Observația privitoare la însușire logotitlului desenat de graficianul revistei noastre, Ion Petru Pop, prin modificarea liniei titlului primei serii a Vetrei (Caragiale, Coșbuc, Slavici) nu mai valabilă. Logotitulul folosit de Vatra «veche» nu mai copiază titlul Vetrei noastre originare. Ceea ce înseamnă că, măcar sub acest aspect, N. Băciuț a înțeles că legea se respectă de toți.Dar nu a înțeles că simplul fapt de a fi lucrat în aceiași redacție cu mine chiar dacă a adăstat acolo mai mult, nu ăl îndreptățește să se considere nici fondator, nici continuator al liniei definite de alții. Numele rubricirilor nu el le-a iamginat sau ales. Linia revistei fusese definită și realizată înainte de moartea lui Guga, dată care a coincis cu intrarea lui N. Băci...

Un Para [trupe speciale] se promène au zoo de Vincennes, lorsque tout à coup il aperçoit une petite fille  qui est un peu trop proche de la cage  du gros lion d'Afrique. Soudain, le lion attrape la robe de la petite   et essaie de la ramener vers lui afin d'en faire une bouchée..... Tout ceci sous les yeux des parents  qui hurlent.   Le Para sans hésiter une seconde se rue sur  le lion et lui assène, à travers la grille, un terrible coup de poing   sur le museau. Le lion recule en lâchant prise et se frotte le museau en grognant, pendant que le Para revient avec la petite vers ses parents qui pleurent de joie et le remercient très chaleureusement. Un reporter a tout vu et s'approche du Para :   "Monsieur vous venez d’ avoir   un geste extrêmement courageux,   je n'ai jamais vu un homme  faire  un tel geste depuis 40 ans que je fais ce métier".  Le Par...