Amintiri de la Vatra. În numărul 2 din 1971 al revistei Vatra s-au publicat fragmente din scrisorile de încurajare pentru noua revistă din Târgu Murerș. Citez : « Au sosit la redacţie numeroase scrisori în care apariţia VETREI este salutată cu bucurie sinceră. Mulţumind tuturor celor care ne-au adresat cuvinte calde, de îndemn şi participare sufletească la început de drum, reproducem cu o mărturisită plăcere fragmente din aceste scrisori de salut. Moses Rosen — „Apariţia unei noi publicaţii literare este o sărbătoare a culturii. Revista dv., care reia o ilustră tradiţie, vine să adauge un plus de frumuseţe peisajului cultural al ţării. Fie ca munca redactorilor şi colaboratorilor ei să fie binecuvîntată de succes deplin, ca Vatra dv. să dea căldură şi lumină". Cu discreție, redacția, probabil la sugestia delicată dar imperativă a Direcției Presei, secția de cenzură locală, a evitat să precizeze cine este Moses Rosen. Avem, totuși proba sensinlității serviciului d...
Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...