Treceți la conținutul principal

Amintiri clujene. ȘEDINȚA CERCULUI DE STUDII AL ASOCIAȚIEI SCRIITORILOR

 ȘEDINȚA CERCULUI DE STUDII AL ASOCIAȚIEI SCRIITORILOR 1969

 La sediul Asociației Scriitorilor din Cluj, a avut loc, zilele trecute, cea de-a doua ședință de lucru a Cercului de studii, cu tema Critica literară și romanul „F“ de Dumitru Radu Popescu. După amplul comentariu al lui Adrian Marino, conducătorul Cercului de studii, au participat la discuții Mircea Borcilă, Constantin Cubleșan, Dan Culcer, Liviu Petrescu, Ion Pop, Mircea Popa, Nicolae Prelipceanu, Valentin Tașcu. În încheiere, D. R. Popescu a vorbit despre intențiile care l-au călăuzit în scrierea romanului și și-a mărturisit părerile despre cronicile referitoare la cartea sa. Cea de-a treia și ultima ședință dinainte de vacanță, care va avea loc vineri, 11 iulie, ora 18, va fi consacrată volumului Miniaturi critice de Constantin Cubleșan.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

A trecut granita dintre România și Republica Moldova, gol pusca

A trecut granita dintre România și Republica Moldova, gol pusca   Politistii de frontiera botosaneni i-au intocmit dosar penal unui moldovean, care a trecut ilegal frontiera de stat in Romania, peste raul Prut. Pana aici nu este nimic neobisnuit, numai ca atunci cand a fost gasit de politistii de frontiera moldoveanul era complet dezbracat. Vineri, in jurul orelor 12.00, politistii de frontiera de la Sectorul Politiei de Frontiera Radauti Prut au fost informati ca pe raza localitatii Crasnaleuca se afla un barbat, de aproximativ 40 de ani, dezbracat complet, suspect ca ar fi trecut frontiera de stat dinspre Republica Moldova. Echipajul s-a deplasat la fata locului retinand persoana ducand-o la SPF Radauti Prut. Pe durata cercetarilor s-a constatat ca acesta se numeste Ghenadie S., are 39 de ani si este cetatean din Republica Moldova. Barbatul a declarat politistilor de frontiera ca a trecut ilegal frontiera de stat dintre Moldova si Roman...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!