Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Preliminarii Înainte de a răspunde întrebărilor unei revista dedicată activității judecători lor, voi face o fraza privitoare la independenta justitiei, la inamovibilitate dar si la imunitatea parlamentarilor. Imunitatea, ca si inamovibilitatea, sunt privilegii. Ele sunt practici sociale puse in lege pentru a apara libertatea de decizie, a evita presiunile exterioare asupra celor care beneficiază de scutul lor. Or, se observa ca hotomanii se bat sa ajunga parlamentari, pentru a beneficia de imunitate. Iata cum poate fi deturnata o prevedere initial pozitiva. Dar, dupa iesirea de sub umbrela imunităţii, ce se întîmpla cu responsabilitatea juridică si politica? Cum pot fi trasi la raspundere oamenii politici ale caror acte sunt daunatoare social si inaccpetabile moral? Un exemplu: un cetatean care a fost prim‑ministru dupa 1990 a semnat  atunci cateva legi al caror efect dezastruos asupra economiei romanesti nu s‑a resorbit nici dupa doua decenii. In numele unui conc...

«Țara fără bătrâni » este un basm, parabolă de mare eficiență, care mi-a permis să fiu respectuos nu doar cu bătrânul meu Tată ci și cu mulți dintre bătrânii săi prieteni, cu toții bătrânii pe care i-am cunoscut și pe care i-am căutat în junețe ca să le aflu tainele, visele și vrerea. Căci ei fuseseră coloana vertebrală a României antebelice, cu toate păcatele lor știute sau neștiute, mai înalți cu un cap decât toți nemernicii care se înghesuiseră să le ia locul liberat cu baionetele și cnutul ocupanților. Povestea asta ar fi trebuit să fie distribuită în toate cutiile poștale din România anilor de după 1944. Ar fi avut, poate, efectul unui manifest anticomunist mai convingător decât orice palavră despre venirea americanilor sau despre revoluția care a eliberat poporul de exploatare. Nu că n-ar fi existat exploatare, ci fiindcă eliberare nu putea fi realizată sub cizma străinilor de neam și de țară. Dar nici nu s-a putut realiza cu paricizii, aceia care îi omorâseră pe bâtrâni, ...

Fraza ce urmează este extrasă dintr-o dezbatere pe marginea articolului lui Claude Karnoouh, Proletari din toate ţările, uniţi-vă! «Revoluția digitală n’are nici o intimitate cu capitalismu’, are însă o cauză: știința/tehnologia. Revoluția asta ar fi prins și’ntr’o lume complet comunistă , chiar dacă am fi văzut mai puține aduri etc.» Autorul acestor rânduri este probabil foarte tânăr sau suferă de pierderea memoriei. Cum s-ar fi instalat baza tehnologică a «revoluției digitale» (încă un clișeu!), într-un sistem în care maşinile de scris și xeroxurile erau supravegheate, întegistrate la Miliție, toate cenaclurile împânzite de informatori recrutați dintre veleitarii ranchiunoşi, care descuraja grupurile formate în zone private, de acces dificil pentru supraveghetori, inflitrate îndată ce se afla de existența lor. Uităm că instalarea rețelelor Internet din China s-a făcut doar pentru că, în anumite zone al țării, capitalismul, in statu re-nascendi la ei avea nevoie de rețea, și ...

« Critic literar antisemit – persoană care citeşte cărţile pornind de la prepuţ. » crede criticul Laszlo Alexandru. Poate. Știam câte ceva despre cărți, nu și că ar fi de genul masculin, (o carte/două cărți) că sexul lor poate fi identificat prin metoda «Habemus Papam», după tradiția căutării sub copertă. Propun niște variante pentru uzul gândirii prepuțiale a lui LA. Critic literar antisemit – persoană care citeşte cărţile doar dacă au penis, nu și dacă n-au prepuț. Critic literar «filosemit» - o persoană care laudă cărțile circoncise. Critic literar «filosemit» - o persoană care citește și laudă mai ales cărțile autorilor circonciși. Critic literar - o persoană care înainte de a citi și comenta cărți, nu «belește» penisul autorilor. Lazlo Alexandru nu poate ieși din această circularitate. Crede dânsul că lumea s-ar împărți doar în două, cei cu sau fără prepuț(ulică). Sau mai e nevoie și de texticule? Dan Culcer Definiţia "scriitorincului" după inventatorul cuvântului, ...

«Nu voi înceta desigur niciodată să fiu evreu. Asta nu e o funcţie din care să poţi demisiona. Eşti sau nu eşti. Nu e vorba nici de orgoliu, nici de jenă. / E un fapt. Dacă aş încerca să-l uit, ar fi de prisos. Dacă ar încerca cineva să mi-l conteste, tot de prisos ar fi. Dar nu voi înceta, de asemeni, niciodată să fiu un om de la Dunăre. Şi ăsta tot un fapt e. (…) Eu ştiu ceea ce sînt, şi dificultăţile, dacă există, nu pot fi decât în ceea ce sunt eu, nu în ceea ce scrie în registrele statului. Liber statul să mă decreteze vapor, urs polar sau aparat fotografic, eu nu voi înceta prin aceasta să fiu evreu, român şi dunărean.» Mihail Sebastian, De două mii de ani… , cu o prefaţă de Nae Ionescu; Cum am devenit huligan , Bucureşti, Editura Humanitas, 1990, p. 222. Foarte demnă și frumoasă frază. Aș putea și eu scrie : «Nu voi înceta să fiu român, ardelean și om din Deltă, devreme ce m-am născut la Sulina. O altă posibilă combinație de identități. Mă întreb adesea de ce, dacă a fost ...

Ofer această definiție vulcanologului, extrasă din Wikipedia, platfusologului Laszlo Alexandru. O pot traduce în românește, data viitoare, dar poliglotismul ex-polemistului LA, devenit slugă la dârloagă, pentru care lumea se împarte schematic în platfusarzi și antiplatfusarzi , îl va ajuta să studieze sensurile cuvântului care descrie toate aspectele acestei dificile meserii. Va fi poate convins să lase moarte jocurile de cuvinte debile de gen «vulcan-olog». «Un volcanologue est un géologue spécialiste de l'étude des volcans . Il pratique une science , appelée volcanologie , qui tente de comprendre l'origine du volcanisme ainsi que le mécanisme déclencheur des phénomènes liés, en particulier des éruptions volcaniques . Ces phénomènes pouvant être dangereux pour les populations vivant dans les régions actives, le métier impose souvent une forme de prédiction volcanologique et nécessite parfois l'entretien de relations étroites avec les autorités administratives ...

Sofismele de joasă speță ale acestui polemist năimit sau, pur și simplu, în căutare de sponsori, merită să fie consemnate. A echivala specificitatea acțiunii distructive a unor politruci cominterniști (întâmplător sau nu, evrei) asupra culturii române, în deceniile de la 1945 în sus, cu expresia unei deficiențe, naturală și aleatorie, platfusul , este o șmecherie de prost gust, care nu merită decât dispreț. Metoda reducerii la absurd contrazice documentele privitoare la efectul devastator al acțiunii acestor politruci, dintre care unii, precum Leonte Răutu, au supraviețuit propriei lor morți politice. Îi recomand lui Laszlo Alexandru să citească documentele din cartea despre Epurarea cărților în România (1944-1964) a Lilianei Corobca, la editura Tritonic. Să studieze listele de cărți interzise editate de Paul Caravia. Și să încerce să înțeleagă că, pentru cultura română, vremea dătătorilor de lecții și epuratorilor s-a terminat. Lui LA îi stă bine în compania lui Moses Rosen, cel care ...