Treceți la conținutul principal

Dan Culcer «Țara fără bătrâni » (un editorial pentru Asymetria)

«Țara fără bătrâni » este un basm, parabolă de mare eficiență, care mi-a permis să fiu respectuos nu doar cu bătrânul meu Tată ci și cu mulți dintre bătrânii săi prieteni, cu toții bătrânii pe care i-am cunoscut și pe care i-am căutat în junețe ca să le aflu tainele, visele și vrerea. Căci ei fuseseră coloana vertebrală a României antebelice, cu toate păcatele lor știute sau neștiute, mai înalți cu un cap decât toți nemernicii care se înghesuiseră să le ia locul liberat cu baionetele și cnutul ocupanților.
Povestea asta ar fi trebuit să fie distribuită în toate cutiile poștale din România anilor de după 1944. Ar fi avut, poate, efectul unui manifest anticomunist mai convingător decât orice palavră despre venirea americanilor sau despre revoluția care a eliberat poporul de exploatare. Nu că n-ar fi existat exploatare, ci fiindcă eliberare nu putea fi realizată sub cizma străinilor de neam și de țară.

Dar nici nu s-a putut realiza cu paricizii, aceia care îi omorâseră pe bâtrâni, cu comuniștii cominterniști de frunte, mai toți străini ori cozi de topor, sau cu comuniștii pseudonaționaliști, fiindcă toți luaseră locul uriașilor, bătrânilor uciși în temnițe și nu aveau nici o temeinicie, nici o dragoste de țară, neștiutori de ale lumii, idioți care se rupseseră de tradiție, nemernici care nu știau să-și respecte părinții, părinți, în mai toate cazurile țărani, lăsați să moară de foame și prădați de singura lor unealtă, pământul, talpa țării.

Dar nici nu s-a putut realiza cu aceia care, după 1989, au moștenit pe nemuncite ceea ce nu era al lor, descendenții unor uzurpatori, deveniți capitaliști și snobi, fără noblețe și fără dragoste de neam.
Neam, orice s-ar spune, nobil de opincă, pentru fapte de arme, căci ați apăra țărâna în care se odihnesc strămoșii tăi este o faptă nobilă.
Cei pentru care iubirea de țară și de « moșie » este acum o rușine, nu nu sunt oameni de omenie. Le doresc să moară pe o bancă într-un parc dintr-o lume străină, de frig, singuri, sub privirea moartă a unor străini trecători.

Cred în acei români care trudesc, oriunde în lume, la frăția cu vecinii noștri din interior și din exterior, la reclădirea casei noastre comune, la ridicarea privirii semenilor de la pământ la cer, la reunirea românilor, la recucerirea pământului României și la alungarea hoților din Templu.
Țară puternică este Țara care își cinstește bătrînii, îi răscumpără dacă i-au fost răpiți sau caută bătrânii ascunși prin peșterile salvării și iubirii filiale.
Astfel de țară se cuvine să construim cu cei mai buni dintre noi. Iar ei există. Să ne smulgem ochelarii negri pe care ni i-au impus torționarii și uzurpatorii. Să privim în jur și să ne căutăm împreună Tinerii Bătrînii, încredințându-le viitorul nostru.
Să recitim deci această poveste care vine din vechime ca să ne dăruiască înțelepciunea, cinstea și omenia.

Dan Culcer

Scriind aceste rânduri mă gândeam la Mihai Rex, la Gheorghe Gheorghiu-Dej, la Petru Groza, la Mihail Sadoveanu, la Lucrețiu Pătrășcanu, la Mihai Ralea, la Ana Pauker, la Vasile Luca, la Ion Gheorghe Maurer, la Nicolae Ceaușescu, la Leonte Răutu, la Silviu Brucan, la Ion Iliescu etc. etc. cărora nu le acord nici o circumstanță atenuantă, ca paricizi.


Țara fără bătrâni. (dupa V.A.Urechia)

Se spune că într-o ţară îndepărtată, tineretul s-a hotărât să-i ucidă pe toţi bătrânii. „De ce numai bătrânii să fie mari slujitori ai ţării? Cât au să-şi mai scoată căciula din cap înaintea bătrânilor?” ziceau cei tineri. Şi, într-o noapte, s-au apucat voinicii de tineri de au ucis pe toţi bătrânii. Numai un fiu mai cu suflet n-a cutezat să-l ucidă pe tatăl său, ci l-a luat şi l-a ascuns într-o peşteră, unde nimeni nu-l putea găsi. Nemaifiind bătrâni, a chemat atunci Vodă, în divan şi în toate slujbele, numai oameni tineri. Din toate bărbile marilor sfetnici ai lui Vodă, n-ai fi putut lega o bidinea, iar din toate mustăţile judecătorilor, nu puteai alege măcar un fuioraş. Dar iată, că ţara aceea era vecină cu un neam duşman, care ca uliul pândea de mult să pună gheara pe bogăţiile ei. - "A sosit ceasul", ziseră cârmuitorii neamului vecin. "Şi-au ucis bătrânii, e vremea să le ocupăm ţara". Dar cum să înceapă cearta? Că, de, chiar când începi o gâlceavă din senin, tot vrei să creadă lumea că dreptatea e de partea ta. Şi ce s-au gândit viclenii: - "Să cerem înapoi de la tinerii vecini, funia pe care strămoşii noştri le-au împrumutat-o cândva strămoşilor tineretului. Iar de nu ne-or da-o în trei zile, le luăm ţara amanet şi amanetul rămâne pe urmă al nostru pe vecie". Dar ce fel de funie voiau viclenii de vecini?- "Funia împrumutată de la strămoşii noştri - ziceau ei - era împletită din fire de nisip".
- "Ei, ce mare lucru", - zise sfetnicii lui Vodă din ţara tineretului, care nu ştiau nimic despre această funie. - "O să le dăm funia şi o să fim în pace cu vecinii noştri". Însă nimeni nu ştia unde se putea găsi această funie. Ei, şi pentru că n-au găsit-o, ce şi-au zis:- „Vom face iute alta”.
Şi, deîndată, pe toate drumurile răsunau tobele şi glasul crainicilor, care strigau la răscrucile drumurilor, să poftească la stăpânire toţi meşterii de frânghii, c-o să le iasă câştig mare.
Se adunară mulţi meşteri, cărora tinerii de la stăpânire le porunciră să facă în trei zile un stânjen de funie din fire de nisip, că de nu, va fi vai ş-amar de ei. Şi au început lucrul. Au frământat nisipul, l-au întins, dar funia nu se putea împleti. Trecu termenul pus de neamul duşman, dar funie... nimic.
Atunci vecinul viclean porneşte război împotriva tineretului.- "Vai, ce ne facem?" - se întrebau cu toţii, "Suntem pierduţi". Atunci Vodă cheamă la sfat pe tinerii săi sfetnici şi ţinu sfatul din zorii zilei până în noaptea adâncă.
Iată, că între sfetnici era şi fiul cel cu suflet bun, care nu şi-a ucis tatăl. Frământat şi el de cele ce s-au discutat în divan, a doua zi merge la peşteră să-i ducă tatălui său schimburile albe cu miros de levănţică şi de sulfină. Şi-l vede bătrânul tată dus pe gânduri şi amărât.
- "Ce ai fiule?"- "Ce să am? Iaca, stăm rău, că uite aşa... uite pe dincolo"...Şi povesti cu de-amănuntul, povestea cu vecinul cel viclean.- "Păi de atâta vă supăraţi, voi, copii? Răspundeţi-i duşmanului aşa: "Moşii şi strămoşii noştri, când au împrumutat funia, ce ne cereţi acum înapoi, au zis strămoşilor voştri: tăiaţi din funie un capăt să vă rămână de probă, de model. Aşa că, daţi-ne capătul de funie, ca după el să facem funia întreagă".

Domnitorul transmise ţării învecinate, întocmai, sfatul bătrânului ascuns în peşteră. Când primiră vrăjmaşii acest răspuns, strigară:
- Va să zică tot mai au vecinii noştri un bătrân care să-i sfătuiască. Să-i lăsăm, deci, în pace!
Şi i-au lăsat, renunţând la război. Dar de atunci a rămas proverbul vechi şi înţelept:
"Cine nu are bătrâni să-şi cumpere!"

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan

Lista lui Mădălin Hodor

Lista lui Mădălin Hodor
Un Mădălin Hodor a devenit «vestit» prin gazete (de perete) și pe Internet de când a publicat în aceeași Revistă 22 lista celor 147 de «colaboratori» ai Securității, lovitură de imagine care era menită să dezechilibreze, în principal, statura morală a academicianului Ion Aurel Pop, devenit atunci președinte al Academiei. Se va putea vedea destul de ușor că Mădălin Hodor nu a fost decât «coada de topor», cum se numesc în popor cei care joacă astfel de roluri, fiind prea mic ca să joace alt rol, în raport cu cei interesați să împiedice «renaționalizarea» și repunerea pe soclu de instituție-far a Academiei Române, acțiuni pe care Ioan Aurel Pop este în curs să le realizeze.
Se va vedea destul de repede probabil că lista numește persoane cu statute foarte diferite. Îi voi pomeni doar pe ion Cristoiu, Lucian Boia. Extrag, nu la întâmplare ci în funcție de informațiile mele, câteva nume pe care le-am suspectat mereu de o colaborare posibilă cu Securitatea. Un exemplu, …