Treceți la conținutul principal

Țara Cailor are o populație fluctuantă și nenumărabilă

Când, în Țara Cailor, dau de unii bipezi Yahoo care n-au emigrat, mă cuprinde o mirare. Ori au o muscă pe căciulă, de le e frică să se «repatrieze», ori au convingeri politice sau etice care îi împiedică să creadă că patria lor ar fi alta decât aceea unde strămoșii lor tocmai ajunseseră din migrare în migrare, ori nu au vreo competență care ar fi valorificabilă și valorizantă în străinezia, ori sunt patrihoți de-ai noști, comasați sub steag fals sau străin. Din această dilemă, produsă de o controversă cu subsol demografic, nu vom putea ieși. Onomastica, et(n)ica și genealogia speciei este atât de complicată și controversată că nici un demograf nu-i va putea număra, așa cum se întâmpla pe vremuri cu caii din herghelia pe care lacheul Yohn nu-i putea număra fiindcă își schimbau numele precum hamurile roase, pășteau și se bălegau peste tot, dar nu stăteau pe loc, jucăușii! Așa că Lordul nu va afla niciodată câți Yahoo se aflau la un moment dat în Țara Cailor, câți au emigrat, câți au murit pe tărâmuri străine, de moarte bună, de pandemii sau de mâna cuiva. În concluzie, Țara Cailor a avut, are și va avea o populație fluctuantă și nenumărabilă, o vreme. Până va veni vremea numărătorii.

Bibliografie : Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, Călătorie în țara cailor (A Voyage to the Houyhnhnms)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegeri la scriitori. Mica publicitate sau Mica duplicitate

Nu am pentru moment decât titlul. Sunt convins că voi găsi subiectul și sper, de-asemenea, că voi găsi tonul necesar. Probabil după alegerile care se arată la orizontul patriei noastre de hârtie.
Până atunci, iată textul unei scrisori trimise președintelui Uniunii Scriitorilor din România, în întâmpinarea apropiatelor alegeri pentru postul pe care îl ocupă, încă. Cred că nu e greu de pronosticat : Nicolae Manolescu va fi reales. Printre altele, pentru că o seamă de electori sunt eliminați, privați de dreptul de vot, printr-o prevedere «statutară».

Stimați colegi,
Prin expresiile prezente în textul de mai jos, extras din convocatorul emis de Uniunea Scriitorilor din România la data de 16 Feb 2018, constat că sunt împiedicat să votez, mi se interzice să votez la aceste alegeri.
Lipsa prevederii normale, a votului prin împuternicire, ne interzice realmente de a ne exercita dreptul la vot, tuturor celor care, din motive diverse, nu se pot deplasa sau nu vor a se deplasa în localitatea u…

Despre lege, prietenie, încredere și proprietate. In căutarea unei tablouri de familie

Textul de mai jos a fost publicat pe Internet în paginile acestui blog al meu, Jurnalul unui vulcanolog, difuzat și unor ziare din Târgu Mureș, după cîte știu, rămas nepublicat.


Il trimit [poștal, semnat, imprimat și recomandat] spre luare la cunoștință unei familii de potlogari, formată din Carol și Rodica Puia. Ca să știe dânșii că necinstea lor nu va rămâne nepedepsită moral, fiind făcută publică.
Am luat hotărârea să procedez astfel pentru trei motive :
Fiindcă justiția română a fost incapabilă să analizeze situația cu obiectivitate și echilibru, să apere proprietatea mea, așa cum o cere constituția în numele căreia acționează, preferînd să refuze judecata în fond și ascultarea martorilor, cercetarea probelor documentare, în numele unui formalism juridic inacceptabil. Poliția, prin reprezentanții ei locali, a tergiversat ancheta ani de zile.
Arhivele Comisiei de patrimoniu a județului Mureș în care se aflau documentele privind istoricul acestei situații au fost pierdut…

Un mujic obosit la Paris în 1985

În vizită la noi, Matei Cazacu, istoriograful, și Angelika, a sa soție. Prieteni buni. Pe coridor apartamentului care servește de galerie cu portrete familiale, Matei vede caricatura mea, realizată în vara lui 1985, de un meșter anonim, la Paris, în Piața din fața Muzeului de la Beaubourg. Deci pe vremea când eram încă turist în Franța.
Matei Cazacu își amintește, privind caricatura, că Ilie Constantin, poetul tansferat și el la Paris, cu câtiva buni mai înainte de mine, în căutarea unei himere, îi spusese în 1987, probabil, când ne reîntâlneam amândoi la Paris, că Dan Culcer «are o figură de mujic obosit» Caricatura din 1985, pe care o reproduc, este o perfectă ilustrare a acestei observații poetice.