Treceți la conținutul principal

Dan Culcer. Echibrul între antiteze

Nu descopăr nimic. Notez o evidență. M-am străduit mereu să caut echilibrul între orientările ideologice pe care le-am cunoscut teoretic sau pe care le-am trăit pe spinarea proprie, adică între dreapta și stânga. Dacă dincolo de hotarele României a existat o gândire de stînga, adică reformatoare, socială, eventual revoluționară, în interiorul acestor hotare stânga a fost de import, antinațională, adică internaționalistă, globalizantă, dizolvantă pentru noul stat românesc din secolul XX. Dar pentru cultura română alegerea mea nu a fost dificilă. Aveam de ales între mediocritatea gândirii și condeiului unor Lucrețiu Pătrășcanu, Miron Constantinescu, și sprinteneala, complexitatea, eficiența și acuratețea gândirii și scrisului unor Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Anton Golopenția, Victor Jinga, Constantin Noica.
Când spun «gândire la dreapta», nu mă refer la discursuri și la broșurile destinate unor șefi de cuib, nici la articolele de gazetă de perete, gen Porunca vremii. Nici la urechismul gândirii teoretice a lui Nichifor Crainic sau Nicolae Roșu. Îmi pare rău că acțiunea și reflecția nu se întrupează decât rareori în aceiași persoană, și nu doar la noi.

Sunt convins că a venit vremea să adăugăm în mod hotărât excelenței gândirii de dreapta românești, aspectele esențiale ale analizei sociale din gândirea critică de stânga, anticapitalistă, anti-cămătărească, adică negatoare a imperialismul generat de speculația financiară, cea tipică sistemului lui Soros și alți ejusdem farinae, cea fără o orientare decisivă spre investiția productivă.
O societate organică, bazată pe necesități reale, pe consumuri moderate, pe autosuficiență, pe temperarea productivității explozive, pe reducerea consumului energetic, pe echilibre zonale, care prin însumare se vor echilibra și la scara continentală, pe comerțul de proximitate, apropiat mai degrabă de troc decât de transferul ultracostisitor de bunuri inutile.
Utopie, desigur, atâta timp cât nu vom fi obligați să realizăm un astfel de program pentru a supraviețui și a ne debarasa de păduchi.
Dacă în pădurile sau pe țărmurile lacurilor paleoliticului, ființelor bipede li s-ar fi povestit ce se va întâmpla peste milenii, ar fi urlat scuturând ciomagul spre cer, Utopie, Domnilor!
Și totuși, vremurile promise au sosit. Și va mai fi un apoi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...