Nu descopăr nimic. Notez o evidență. M-am străduit mereu să caut echilibrul între orientările ideologice pe care le-am cunoscut teoretic sau pe care le-am trăit pe spinarea proprie, adică între dreapta și stânga. Dacă dincolo de hotarele României a existat o gândire de stînga, adică reformatoare, socială, eventual revoluționară, în interiorul acestor hotare stânga a fost de import, antinațională, adică internaționalistă, globalizantă, dizolvantă pentru noul stat românesc din secolul XX. Dar pentru cultura română alegerea mea nu a fost dificilă. Aveam de ales între mediocritatea gândirii și condeiului unor Lucrețiu Pătrășcanu, Miron Constantinescu, și sprinteneala, complexitatea, eficiența și acuratețea gândirii și scrisului unor Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Anton Golopenția, Victor Jinga, Constantin Noica.
Când spun «gândire la dreapta», nu mă refer la discursuri și la broșurile destinate unor șefi de cuib, nici la articolele de gazetă de perete, gen Porunca vremii. Nici la urechismul gândirii teoretice a lui Nichifor Crainic sau Nicolae Roșu. Îmi pare rău că acțiunea și reflecția nu se întrupează decât rareori în aceiași persoană, și nu doar la noi.
Sunt convins că a venit vremea să adăugăm în mod hotărât excelenței gândirii de dreapta românești, aspectele esențiale ale analizei sociale din gândirea critică de stânga, anticapitalistă, anti-cămătărească, adică negatoare a imperialismul generat de speculația financiară, cea tipică sistemului lui Soros și alți ejusdem farinae, cea fără o orientare decisivă spre investiția productivă.
O societate organică, bazată pe necesități reale, pe consumuri moderate, pe autosuficiență, pe temperarea productivității explozive, pe reducerea consumului energetic, pe echilibre zonale, care prin însumare se vor echilibra și la scara continentală, pe comerțul de proximitate, apropiat mai degrabă de troc decât de transferul ultracostisitor de bunuri inutile.
Utopie, desigur, atâta timp cât nu vom fi obligați să realizăm un astfel de program pentru a supraviețui și a ne debarasa de păduchi.
Dacă în pădurile sau pe țărmurile lacurilor paleoliticului, ființelor bipede li s-ar fi povestit ce se va întâmpla peste milenii, ar fi urlat scuturând ciomagul spre cer, Utopie, Domnilor!
Și totuși, vremurile promise au sosit. Și va mai fi un apoi.
Când spun «gândire la dreapta», nu mă refer la discursuri și la broșurile destinate unor șefi de cuib, nici la articolele de gazetă de perete, gen Porunca vremii. Nici la urechismul gândirii teoretice a lui Nichifor Crainic sau Nicolae Roșu. Îmi pare rău că acțiunea și reflecția nu se întrupează decât rareori în aceiași persoană, și nu doar la noi.
Sunt convins că a venit vremea să adăugăm în mod hotărât excelenței gândirii de dreapta românești, aspectele esențiale ale analizei sociale din gândirea critică de stânga, anticapitalistă, anti-cămătărească, adică negatoare a imperialismul generat de speculația financiară, cea tipică sistemului lui Soros și alți ejusdem farinae, cea fără o orientare decisivă spre investiția productivă.
O societate organică, bazată pe necesități reale, pe consumuri moderate, pe autosuficiență, pe temperarea productivității explozive, pe reducerea consumului energetic, pe echilibre zonale, care prin însumare se vor echilibra și la scara continentală, pe comerțul de proximitate, apropiat mai degrabă de troc decât de transferul ultracostisitor de bunuri inutile.
Utopie, desigur, atâta timp cât nu vom fi obligați să realizăm un astfel de program pentru a supraviețui și a ne debarasa de păduchi.
Dacă în pădurile sau pe țărmurile lacurilor paleoliticului, ființelor bipede li s-ar fi povestit ce se va întâmpla peste milenii, ar fi urlat scuturând ciomagul spre cer, Utopie, Domnilor!
Și totuși, vremurile promise au sosit. Și va mai fi un apoi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu