În intervenția sa din cadrul dezbaterii pe marginea problemelor de lexicofagie ale unor evrei, în pagina de comentarii a Observatorului cultural (Nr. 588 din 19.08.2011), Mihai Rogobete face o precizare esențială : «Nu numai ieșirea noastră din mentalul tribal este de dorit, ci și a sfruntătorilor noștri.»
Acum, cred că pot abandona subiectul, până la urmă fără interes în sine. Nu mă cutremură destinul vorbei «jidan» în limba română, liber de la mine să piară din uz!, ci nesfârșita obrăznicie a unui evreu ca Radu Ioanid, care se face că vorbește în nume propriu, știind foarte bine că dacă unul ca el scâncește, agențiile de presă internaționale și institutele de cercetare se vor alerta la cerere sau din proprie inițiativa. La ce ar servi monitorizatorul Marco Maximilia Katz, dacă nu la alertarea «opiniei» publice mondiale, în astfel de cazuri?
Vorba ceea, un «nebun», bine plătit pentru asta, aruncă o piatră în baltă și o sută de înțelepți, nesalariați, se aruncă în baltă să o scoată. Piatra putea fi lăsată în baltă. Învățătură de minte pentru mine. Dan C.
mihairogobete@yahoo.com mihai rogobete - Miercuri, 24 August 2011, 11:10
«Viziunea istoricului Radu Ioanid, este - ce mai tura-vura - revizionistă, roleriană, căci nu numai evenimentele trebuie prezentate așa cum s-au petrecut, ci și mentalitățile contextuale. Am traversat secolul XIX, naționalist, ca mai toate națiunile în formare, sprijiniți în doctrina naționalistă, conturându-ne teritoriul, credința și limba, și n-o să le contestăm de dragul ultranaționalismului pro-semit, a cărui remanență istorică este dovedită tocmai de superficialitatea ridiculă a pretențiilor amatorist-lingvistice invocate. Un morman de cuvinte ale Limbii române și-au schimbat înțelesul, prin modificarea codului semnificator. Nu numai ieșirea noastră din mentalul tribal este de dorit, ci și a sfruntătorilor noștri.»
Onorantă, invitația ta! Formatul și conținutul spațiului găzduitor - confortabile, convenabile. Nici pentru a curma, nici pentru a relaxa subiectul, îmi pare că, fără a împlini dezideratul multidisciplinarității, multiculturalismul arată a imperialism cultural; cu, a meta-pseudo-elitism. Și, aidoma democrației numai a stăpânilor de sclavi, sau numai a deținătorilor de capital, democrația multiculturalistă vrea să fie doar a proprietarilor de informație. Ultraputerea uneltită înspăimântă, dacă luăm în considerare reîmproprietărirismul revoluționar. Numărul diplomelor universitare și cel al doctoratelor îl copleșește deja pe cel al studiilor. Ca și cel al politicienilor, pe cel al antropologilor. Sarcina pare, din concepție, retrouterină.
RăspundețiȘtergere