Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Ghiciți în ce țară a fost făcută această fotografie? Pe clădire sunt arborate steagul Ungariei și cel al Uniunii Europene. În mijloc se vede un ins care poartă un tricolor românesc și o rozetă marcând culorile de identificare ale Ungariei. Steag «secuiesc» nu se vede. Zâmbărețul fost președinte, Băsescu, vorbește. Dan Culcer Profesorul universitar Radu Carp crede că « Un steag este simbolul unei identităţi separate şi nu neapărat o revendicare la formarea unui stat ori a unei autonomii administrative. Nu există un Ţinut Secuiesc ca entitate administrativă şi nici nu poate exista pretenţia ca vreodată acest lucru să fie posibil [s.n.] (există comunităţi de secui compacte în judeţul Cluj, de pildă). Expresia denotă doar existenţa unei comunităţi care doreşte să fie tratată distinct, din raţiuni de limbă, tradiţii, obiceiuri şi care se foloseşte de simboluri pentru a se delimita faţă de români şi maghiari.» Bibliografie pentru Radu Carp : http://www.agerpres.ro/social/2015/12/...

Pe blogul ziarului Adevărul de la București a apărut la 9 februarie 2016, un articol care merită să fie comentat integral,chiar cu întârziere. Este o descriere corectă, a unei situații catastrofale ale cărei cauze sunt aproximate dar indicate uneori corect, alteori evident strâmb. Sub acest titlu «trendy», România „ne-resetabilă“ şi moştenirea „neamului prost“ , Doru Pop, conferențiar universitar din 2008 la Facultatea de Teatru și Televiziune, departamentul de Cinema și Media, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, ne explică cauzele modificărilor sociale și morale pe care le observă în România.  «„Am înlocuit neamul bun cu neamul prost“ „Resetarea“ societăţii în care trăim nu este posibilă pentru că pur şi simplu nu există resursele umane pentru a o realiza. Marea problemă a României contemporane este golirea demografică . »  [«Golirea demografică» are cauze despre care autorul preferă să nu scrie. Din superficialitate, iresponsabilitate sau de ...

Cu câteva luni înaintea dispariției sale, după ce ne văzusem la Cluj în compania unor prieteni comuni, Radu Mareș, mi-a trimis spre lectură pagini din romanul la care lucra. Nu știu care ar fi fost titlul definitiv. Tema războiului din Răsărit, atacată dintr-o perspectivă neobișnuită în raport cu literatura română postbelică, este pasionantă. Și Radu Mareș a avut curajul să încalce barierele ideologice și politice așezate înainte și după 1989, de cenzorii partidului comunist și de re-cenzorii Restaurației. Firește, e vorba de un prim nivel de lectură. Dar romanul lui Radu Mareș nu este un roman despre politică și istorie, cum a fost Delirul lui Marin Preda. E un roman despre oameni striviți de politică și istorie. Despre oameni care se apără și se revoltă, natural. Vom trimite, firește rezervând drepturile de proprietate ale moștenitorilor care se vor manifesta cândva, fragmentele coerente pe care le-am primit, spre publicare la Vatra , revista la care Radu Mareș a colaborat constant....

Va trebui să pun în circulație acest termen, care se aplică popoarelor sau etniilor, acelora care se lasă strivite, în timp ce gem de plăcere și nu de durere. Etnomasochism. Dacă ar simți durere, românii ar trebui să urle în condițiile actuale, când fiecare în parte și majoritatea împreună suntem striviți, ni se zdrobesc testiculele, ni se atrofiază ovarele și rănesc uterele, se aplică decimarea prin boli și înfometare, se distruge matca neamului, prin desțărare și umilire colectivă.

  Ambasadorul Pettit s-a răzgândit: Eu respect decizia și idealul unioniștilor, iar SUA nu au cum să împiedice Unirea dacă poporul dorește să se unească Iulia Modiga 6 septembrie 2016 5 Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, a venit cu precizări după declarațiile de zilele trecute care au atras oprobiul public pe ambele maluri ale Prutului, potrivit cărora Republica Moldova nu e România, iar Moldova își are propria sa istorie, diferită de a României. Diplomatul american a declarat în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu liderul PL, Mihai Ghimpu, că „puterea suverană aparține poporului, inclusiv dorința firească de Unire cu România”. Ambasadorul consideră că prin declarațiile sale nu a dorit să atingă în nici un fel dreptul cetățenilor unioniști de a avea o viziune și o dorință de reunire și că Statele Unite nu are cum să împiedice reunificarea celor două stat...

Am reluat lectura volumului Conferința (secretă) a Uniunii Scriitorilor din iulie 1955 (Colecția FID, Editura Vremea, 2006). Volumul este editat de Mihai Coloșenco și prefațat de Pavel Țugui, activist de partid la CC al PMR la acea dată, bun cunoscător al subsolurilor, cabinetelor și coridoarelor partinice ale epocii. Rețin două infomații, prima verificabilă, a două încă nu. Secretizarea absolută a informațiilor privind acest eveniment ideologic (vag literar) este o realitate, singurele aluzii fiind de găsit prin interviuri tardive acordate de unele dintre slugile, mai mult sau mai puțin credincioase, ale regimului colonial comunist : Paul Georgescu, Ov.Crohmălniceanu, Dan Deșliu, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Maria Banuș, Al. Jar, Aurel Baranga, Eugen Frunză, Eugen Jebeleanu, Traian Șelmaru, Petru Dumitriu, Eusebiu Camilar, Zaharia Stancu, V.Em. Galan, Ion Vitner, actori ai «revoluției», unii recrutați de sistem ca gropari activi ai culturii române, în anii 1945-1965. Transformarea câ...

«Dacă ne păstrăm obiceiurile dobândite şi pe câţiva dintre liderii de acum, n-ar fi exclus să devenim direct europeni înainte de a fi ajuns să fim cu adevărat români, adică să dispărem pur şi simplu sau, mai corect, să ne stingem asemenea strămoşilor noştri daci după înfrângerea lui Decebal. Limba nu ne mai poate ţine împreună,  pentru că a devenit un fel de grădină  invadată de buruieni, cum ar fi spus antipsihiatrul D. Laing, iar valorile ni le prezintă, îndeobşte   moartea, şi numai preţ de o zi. Atunci aflăm abia ce am avut şi ce am pierdut. Altfel, toţi se tem de toţi şi, desigur, toţi aceşti toţi de procurori iar aceştia de ei înşişi şi de alţi denunţători mai abili. O societate paranoizată şi paranoizantă care s-a predat fără luptă. Scrii sau taci, nu se întâmplă nimic, nu te aude nimeni, deşi toţi au certitudinea că sunt ascultaţi. Scriu cum scriu de peste o jumătate de secol, merg împotriva curentului tot de pe atunci şi nu fără consecinţe grave...