Augustin Buzura. Am luptat și eu la Salamina

«Dacă ne păstrăm obiceiurile dobândite şi pe câţiva dintre liderii de acum, n-ar fi exclus să devenim direct europeni înainte de a fi ajuns să fim cu adevărat români, adică să dispărem pur şi simplu sau, mai corect, să ne stingem asemenea strămoşilor noştri daci după înfrângerea lui Decebal. Limba nu ne mai poate ţine împreună,  pentru că a devenit un fel de grădină  invadată de buruieni, cum ar fi spus antipsihiatrul D. Laing, iar valorile ni le prezintă, îndeobşte   moartea, şi numai preţ de o zi. Atunci aflăm abia ce am avut şi ce am pierdut. Altfel, toţi se tem de toţi şi, desigur, toţi aceşti toţi de procurori iar aceştia de ei înşişi şi de alţi denunţători mai abili. O societate paranoizată şi paranoizantă care s-a predat fără luptă. Scrii sau taci, nu se întâmplă nimic, nu te aude nimeni, deşi toţi au certitudinea că sunt ascultaţi. Scriu cum scriu de peste o jumătate de secol, merg împotriva curentului tot de pe atunci şi nu fără consecinţe grave. Scriu, aşadar, să-mi dovedesc mie însumi că am luptat şi eu la… Salamina. Şi nu oricum.»
Din Eunuci, sadici şi hoţi de interes naţional (Revista Cultura, editorial, NR. 538 din 2015-10-29