Cu câteva luni înaintea dispariției sale, după ce ne văzusem la Cluj în compania unor prieteni comuni, Radu Mareș, mi-a trimis spre lectură pagini din romanul la care lucra. Nu știu care ar fi fost titlul definitiv. Tema războiului din Răsărit, atacată dintr-o perspectivă neobișnuită în raport cu literatura română postbelică, este pasionantă. Și Radu Mareș a avut curajul să încalce barierele ideologice și politice așezate înainte și după 1989, de cenzorii partidului comunist și de re-cenzorii Restaurației. Firește, e vorba de un prim nivel de lectură. Dar romanul lui Radu Mareș nu este un roman despre politică și istorie, cum a fost Delirul lui Marin Preda. E un roman despre oameni striviți de politică și istorie. Despre oameni care se apără și se revoltă, natural. Vom trimite, firește rezervând drepturile de proprietate ale moștenitorilor care se vor manifesta cândva, fragmentele coerente pe care le-am primit, spre publicare la Vatra, revista la care Radu Mareș a colaborat constant. Dar și la alte reviste cu care prozatorul era în relații bune.
Nu știu, încă, cine sunt moștenitorii legali ai acestor drepturi. Așteptăm să se manifeste ca să le explicăm împrejurările în care acționăm, Ioan Mușlea și cu mine, vechi prieteni ai scriitorului și colegului de generație, pentru a salvgarda textele supraviețuitoare dintr-o operă inedită, din păcate nedefinitivată de autorul care a fost luat de boală și moarte dintre noi, prea devreme desigur.
Cred că soluția cea mai bună ar fi crearea unui fond Radu Mareș la Cluj, oraș de care l-a legat definitiv studenția și cariera profesională, la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca. Acest fond de manuscrise și de cărți ar completa fondul depus de Radu Mareș la Filiala locală a Arhivelor Naționale, în condițiile vitrege ale evacuării intempestive din sediul său, al Editurii Dacia, al cărui director a fost scriitorul după 1989.
De aceea am scris că nu trebuie să ne văicărim, la plecarea lui Radu Mareș. Știam că scriitorul a înălțat un semn important pentru viitorime, o troiță la răscrucea de acum a literaturii române, după ce temeliile acesteia au fost zdruncinate, în parte desigur, de comunismul idioților, de cruzimea inamicilor colonialiști și de trădarea colaboraționiștilor. Radu Mareș lucra deja la reconsolidarea temeliilor prozei române în linia ei organică iar cei ce vin au de unde porni de-acum încolo.
Nu știu, încă, cine sunt moștenitorii legali ai acestor drepturi. Așteptăm să se manifeste ca să le explicăm împrejurările în care acționăm, Ioan Mușlea și cu mine, vechi prieteni ai scriitorului și colegului de generație, pentru a salvgarda textele supraviețuitoare dintr-o operă inedită, din păcate nedefinitivată de autorul care a fost luat de boală și moarte dintre noi, prea devreme desigur.
Cred că soluția cea mai bună ar fi crearea unui fond Radu Mareș la Cluj, oraș de care l-a legat definitiv studenția și cariera profesională, la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca. Acest fond de manuscrise și de cărți ar completa fondul depus de Radu Mareș la Filiala locală a Arhivelor Naționale, în condițiile vitrege ale evacuării intempestive din sediul său, al Editurii Dacia, al cărui director a fost scriitorul după 1989.
De aceea am scris că nu trebuie să ne văicărim, la plecarea lui Radu Mareș. Știam că scriitorul a înălțat un semn important pentru viitorime, o troiță la răscrucea de acum a literaturii române, după ce temeliile acesteia au fost zdruncinate, în parte desigur, de comunismul idioților, de cruzimea inamicilor colonialiști și de trădarea colaboraționiștilor. Radu Mareș lucra deja la reconsolidarea temeliilor prozei române în linia ei organică iar cei ce vin au de unde porni de-acum încolo.
Comentarii
Trimiteți un comentariu