Marian Popa către Dan Culcer. Aprilie 1989

Încep să public corespondența trimisă și primită. O fac din dorința de a pune accente acolo unde ele lipsesc, asupra unor evenimente din viața mea sau din viața literară românească la care am participat câteva decenii din secolul trecut. Dacă voi avea răgazul necesar voi copia și adnota scrisorile care se păstrează în arhiva mea din Franța. Multe texte se află în arhivele revistelor, ale unor confrați scriitori. Cum nu am încredere în instinctul arhivistic și istoric al scriitorului și intelectualului român, nici în miracole, prefer să mă ocup eu de ceea ce ar fi treaba unor viitori istorici ai literaturii române.
Încep cu câteva texte semnate de Marian Popa, scriitor pe care l-am prețuit și îl prețuiesc mereu, scrisori primite sau dedicații a căror semnificație depășește cadrul relațiile personale.

Dan Culcer, 14 martie 2008, Elancourt

Coperta. Marian Popa. Marius Tupan. Avocatul diavolului. O carte care completează Istoria literaturii romăne de azi pe mâine, capoodopera criticului, o troiță care înseamnă locul literaturii române supraviețuitoare și marchează groapa comună a deșeurilor realismului socialist.


Köln, 6 aprile 1989

Dragă Dane,

Mulțumesc pentru scrisoarea ta. Aveam marea nevoie de ea.
Nu te supăra câ-ți scriu la mașină. Vreau să fiu lizibil, dacă nu și clar. Cum după atâta vreme nu știu cum să stabilesc ordinea priorităților recurg la modelul bilei, care-și poate avea în orice punct un punct de sprijin. Deci consider că deja am început.
După cum îți amintești poate, am ajuns la Köln în toamna lui 1983, ca lector oficial. În afară de faptul că eu însumi am acceptat postul, explicațiile mai sunt altele. La Facultate și nu numai acolo, devenisem stânjenitor din cauza gurii mele. Poate că ți-a parvenit vreodată vreo informație despre ceea ce spuneam și care erau reacțiile. Poate că ai aflat ce am spus la (… ironia …ironiilor) întâlnirea cu Ceaușescu a ceea ce s-a numit “cei douăzeci și ceva” ridiculizați ulterior … În 1982, mi-a murit mama la o coadă la lapte. S-a încercat să fiu temperat, dându-i-se un loc (de veci?!) în parcela Uniunii Scriitorilor de la Cimitirul Străulești. N-am fost temperat, dar m-am temperat eu însumi, și o să vezi mai încolo de ce. Am fost expediat la Köln în cadrul unui plan de distrugere a Catedrei de comparată și de teorie literară, prea puțin utile autohtonismului. După opinia mea, funcționarea normală, adică eficientă a unei instituții moderne de tip occidental, a oricărei instituții de aceste tip, se bazează se bazează pe funcționarea echilibrată a trei factori : evrei, profesioniști și politicieni. Acest sistem a fost nu destablizat ci distrus : evreii au plecat, profesioniștii au fost într-un fel sau altul lichidați.
Politicienii au fost înlocuiți cu activiști. Astăzi Catedra de odinioară și-ar putea ține ședințele lunare în Vest și ar putea vota orice, cu majorități.
În sfârșit, un alt motiv al expedierii mele la Köln a fost de natură financiară. Acest post fusese, ca și câteva altele, repartizat tovarășilor secretari de partid, drept recompensă : servici ușor, mai mult o formă de concediu, bani mulți, nici o obligație științifică. După trei ani, reîntremați cu automobile și alte obiecte de uz casnic și corporal, reveneau să ne conducă facultațile și universitățile, institutele și toate celelalte. Dar în 1981 a apărut un nou decret sau o nouă instrucțiune, prin care lectorul (pagina 1)

Pagina a II-a

Pagina a III=a

Pagina a IV-a

Pagina a V-a