Traducere din franceză de ILEANA CANTUNIARI
Cuvânt înainte
Cuvintele care ucid
De cincizeci dc ani ţine povestea asta. La Paris, câteva zeci de oameni dau tonul. Bat apa-n piuă la televizor. Publică articole. Scriu cărţi. Predau de la catedră. Fac intervenţii la colocvii. Semnează petiţii. Iau prânzul împreună. Lucrurile nu stau ca în şansoneta lui Brel: oamenii ăştia, domnule, gândesc.
Gândesc pentru alţii.
Au îmbrăţişat toate ideologiile. In 1945, susţineau că URSS e un paradis şi compuneau poeme în care-1 ridicau în slăvi pe Stalin. în 1960, pretindeau că deolonizarea va rezolva în mod miraculos problemele popoarelor din teritoriile de peste mări.
în 1965, salutau lupta dreaptă dusă de către Fidel Castro, Ho Şi Min şi Mao. în 1968, proclamau că fericirea se va naşte din suprimarea oricărei constrângeri. In 1975, se bucurau de cucerirea puterii de către Pol Pot, în Cambodgia. In 1981, credeau că părăsesc bezna spre a accede la lumină. In 1985, susţineau că Franţa era datoare să-şi deschidă graniţele pentru a-i primi pe nefericiţii de pe întreg globul. în 1992, dădeau asigurări că se terminase cu statul-naţiune şi că Europa Tratatului de la Maastricht deschidea o eră nouă în istoria omenirii. In 1999, aceiaşi oameni afirmau că familia şi morala erau nişte concepte depăşite.
Alte minţi, în aceeaşi perioadă, ştiau că Stalin, Mao şi Pol Pot conduceau un regim criminal. Aceste minţi subliniau că mitul rupturii revoluţionare n-a dat niciodată naştere la altceva decât la catastrofe. Ne reaminteau că naţiunile, tradiţiile, culturile şi religiile nu pot fi şterse dintr-o trăsătură de condei. Dar,
împotriva refractarilor, vreme de cincizeci de ani, microcosmosul parizian a pus în mişcare un mecanism. Acest mecanism este terorismul intelectual.
Adică nici mai mult, nici mai puţin decât un sistem totalitar. Dar de un totalitarism mieros, ipocrit, insidios, ce vizează să-i ia cuvântul opozantului, devenit un ins periculos care trebuie eliminat. Eliminat, dar fără vărsare de sânge: numai prin cuvinte. Cuvintele conştiinţei liniştite. Cuvintele marilor conşti¬
inţe. Cuvintele care ucid.
Circumstanţele variază, dar procedeul rămâne acelaşi. Mai întâi, în imaginarul ţării este imprimat un arhetip al răului. De la război încoace, această funestă figură a fost întruchipată de fascist, capitalist, imperialist, colonialist, xenofob, rasist, partizanul ordinii morale. Aceste etichete, în cel mai bun caz, de
formează realitatea; în cel mai rău caz, mint. Aplicate de mâini experte, ele îmbracă un sens nedefinit, a cărui elasticitate permite înglobarea tuturor elementelor asupra cărora ideologii aruncă anatema. Apoi, tehnica obişnuită duce la asimilarea adversarului cu arhetipul răului. Efectul acestei amalgamări este
radical disuasiv: cine şi-ar asuma riscul de a fi, de pildă, tratat drept fascist sau rasist? Acuzaţia poate fi explicită sau poate fi efectuată prin insinuare, deschizând uşa spre procesul de intenţie: orice opozant poate fi atacat nu pentru ce gândeşte, ci pentru gândurile care îi sunt atribuite. Manicheisme oblige, ma¬
niheismul constrânge la acest lucru: o altă logică intră în ultimă instanţă în funcţiune: diabolizarea. Nici nu se pune problema de a discuta pentru a convinge: e vorba doar de a intimida, a culpabiliza, a descalifica.
Terorismul intelectual, am mai spus-o, constituie un sistem. Dar un sistem difuz, multiform, insesizabil. Nu trebuie să căutăm un complot îndărătul lui, şi nici pe cineva care dirijează clandestin lucrurile. De altfel, el nu apără o temă unică şi nu reprezintă interese neapărat concordante. E o maşinărie care
se sprijină pe complicităţi doctrinare şi pe reţele de generaţie; trebuie reţinut însă că avem de-a face cu o maşinărie oarbă.
Astăzi, a blama gândirea unică sau pe cea politic corectă „tinde să devină o banalitate: fiecare exprimă ce vrea prin aceste forme“. Pentru a vedea limpede, trebuia să se recurgă la examinarea faptelor, la reacţiile care le-au provocat. Cronică pe care v-o oferim acum. Intre istoria evenimenţială şi istoria idei¬
lor, cartea aceasta vrea să retraseze itinerariul terorismului intelectual începând din 1945, rcaşezându-1 în contextul lui. A fost acordată prioritate politicii - în sensul clasic adică mizelor şi dezbaterilor privitoare la om văzut ca animal social. Asta nu înseamnă că istoria politică a Franţei, de cincizeci de
ani încoace, se explică în totalitate prin terorism intelectual: obiectivul este de a arăta ce probleme vitale pentru societate au fost sau sunt încă blocate de acest fenomen. Exhaustivitatea era imposibilă. Perioadă după perioadă, au fost reţinute momentele esenţiale, fazele acute în cursul cărora s-au ciocnit pasiunile franceze. Istoria, arta, literatura, ştiinţa sau ecologia sunt terenuri de vânătoare pentru terorismul intelectual, dar ar putea constitui şi separat subiecte de studiu.
Această lucrare se sprijină pe citate cu sursa indicată: un ales politic, un scriitor sau un ziarist trebuie să-şi asume responsabilitatea afirmaţiilor făcute în public. Dar persoanele contează prea puţin. Ideile sunt cele ce contează, căci ele conduc lumea. La urma urmei, în acest domeniu, cronologia este capitală: multe figuri întâlnite de-a lungul acestei istorii şi-au schimbat opiniile zece sau douăzeci de ani mai târziu. în măsura în care această mişcare este continuă, este foarte probabil ca unii, spre anul 2010 sau 2020, să-şi regrete declaraţiile făcute pe la 1990.
Pentru că domină puterea intelectuală, stânga se află cel mai adesea pe banca acuzaţilor. Dar, în privinţa asta, vom vedea că nici dreapta nu e inocentă.
Jean Sevillia. Cuvintele care ucid. Din prefața la Terorismul intelectual. Humanitas, 2007
Traducere din franceză de
ILEANA CANTUNIAR
Comentarii
Trimiteți un comentariu