Treceți la conținutul principal

Pledoarie conservatoare

 

Pledoarie conservatoare

03/10/2017

Un duhovnic român, cu mare priză la popor, dar nu numai, avea obiceiul să le dea următorul sfat celor care veneau la el pentru a se plânge de vitregia vremurilor, de decăderea oamenilor, dar mai ales a clericilor: „Aveți nevoie de preoți buni, de călugări buni? Nașteți-i”.

Îmi vine mereu în minte această recomandare când aud prea insistent de deșertul cultural pe care îl traversăm, când vaietele și scâncetele privind prăbușirea moravurilor și toată enumerarea de boli spirituale ale veacului se întețesc fără să fie dublate de nimic ziditor. Nu că ele ar fi inexistente, dar, de foarte multe ori, pare că ele funcționează doar ca o scuză pentru a ne justifica propriile căderi, nerealizări și rateuri. Față în față cu avalanșa de razne contemporane, o solidă paralizie a voinței se instalează.
Exigențele nu trebuie plasate în stratosferă deoarece, în drumul spre progres, am lăsat în urmă epocile în care regii luau drumul mănăstirilor, iar sfinții se întâlneau cu ușurință. Dar fiecare poate face mai mult sau mai puțin în direcția cea bună.

Oarecum în spiritul celor de mai sus, un veritabil cercetător și jurnalist independent, James Corbett, le recomanda ascultătorilor săi ceva asemănător. Dacă vor o presă independentă, să o susțină. Asta dacă nu o pot crea.

Și este adevărat! Nu avem, de pildă, în România, nici presă conservatoare, nici politicieni conservatori, nici cărți, nici edituri, nici universități sau facultăți și nici măcar o tradiție intelectuală foarte puternică de care ne-am putea agăța. Nu există bani, sponsori generoși și interesați nu au fost niciodată, dar, cu toate acestea, se pot realiza multe. Dacă nu aveți încredere, este suficient să vă uitați peste ocean la cineva ca Jay Dyer, care dintr-un blogger pasionat de patristică răsăriteană și filme, a ajuns să scrie o carte devenită bestseller pe amazon.co.uk și tradusă, astăzi, în română.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...