Treceți la conținutul principal

Identitate, limbă de comunicare, cetățenie, integrare

«Ambii părinți ai lui Celan au fost uciși de naziști; poetul fost închis în lagăre de muncă. După război, a locuit scurt la București și Viena înainte de a se stabili la Paris. Deși a scris aproape exclusiv în limba germană, nu poate fi numit în mod corespunzător poet german, loialitatea sa era față de limbă, nu de națiune.» 

Citat din revista lui Adrian Grauenfels, scriitor israelian născut în România.

Această frază îmi confirmă ipoteza mea privind raportul dintre scriitorii neromâni care trăiesc și scriu în limba română, în România sau oriunde în altă parte (cazul Fundoianu, Voronca, Norman Manea etc.), care poate fi limba lor maternă, dar nu va fi altceva decât limba lor de comunicare.

Fie români scriind în franceză, engleză sau germană, fie evrei scriind în limba română sau în altă limbă, a țării în care se oploșesc, aceștia nu pot fi considerați ca scriitori francezi, americani, englezi sau germani sau români, fiindcă vor rămâne meteci, nerecunoscuți și neintegrați de comunitatea locală. Românii, în orice limbă ar scrie, tot români rămân. Nu doar pentru că scriu din perspectiva experienței lor de viață, cea care își pune pecetea, experiența primară, a copilăriei și adolescenței, tocmai fiindcă identitatea lor conține datele formative, basmele, istorisirile, sărbătorilor, istoria neamului și, mai ales, istoria familiei căreia îi aparțin. Ori aceasta îi identifică și de familie nu se vor putea lepăda niciodată.

Cazul scriitorilor evrei care scriu sau au scris în limba română este clar. Loialitatea lor este față de limba română ca limbă de comunicare, nu față de națiunea română, în care nu se simt integrați sau mai exact nu vor să fie integrați, adică nu vor să-și piardă identitate evreiască. Teza celor care susțin că evreii au fost expulzați, împiedicați să se integreze, este falsă. Nici un evreu nu a vrut să renunțe la identitatea sa în schimbul alteia. Ghetourile, adică cartierele locuite de evrei în orașele României nu au fost create de români ci de evrei, prin aglutinare comunitară. Administrația românească nu a făcut decât să confirme și să folosească existența cartierelor evreiești pentru a-i identifica atunci când,  în condiții de tensiune militară, economică sau politică, unii evrei sau toți evreii erau considerați ca potențial neloaiali, sursă de pericol pentru națiunea română.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor. Cvasi-dispariția evreilor din cultura României

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi , sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. George Voicu scria proză și lucra, înainte de 1989, în momentul în care m-a contactat printr-o scrisoare la reviste...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Manea, Gabrea și empatia non-identitară cu o teroristă. Ana Pauker

Prozatorul Norman Manea, prezentat de câțiva ani, într-o anume presă din România, ca potențial candidat la premiul Nobel pentru literatură, a publicat un eseu acum câțiva ani în Observatorul cultural  (dar și  în volumul  Plicuri şi portrete) sub titlul  Tovarăşa Ana – Paradoxul Pauker: antisemitism şi comunism,  reconstituire și un comentariu lung pe marginea biografiei Anei Pauker. O bază documentară pentru un probabil proiect literar, devreme ce prozatorul scrie :  « Viaţa Anei Pauker mi s-a părut aproape un roman şi am revenit la ea cînd am putut. Nu din punctul de vedere al unui istoric sau al unui cercetător-comentator politic, ci din cel al unui scriitor interesat mai curînd de contradicţii decît de convenţionala coerenţă, chiar şi în cazul unei militante staliniste.»  « Este vorba despre un caz deloc idilic, al legendarei Pasionaria române, Ana Pauker, şi al atît de interesantei sale biografii – o neclintită comunistă care a opta...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publica...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe