Dan Culcer, Trei precizări : Mihail Sebastian, autorul unei broșuri de propagandă comunistă, Vine Armata Roșie

Trimit spre Lumea de dincolo, pe adresa lui Nicolae Manolescu, un mesaj. 

 

Am găsit în fine proba că broșura Vine Armata Roșie, aceste este titlul exact, atribuită lui, apoi dovedită ca fiind scrisă de Mihail Sebastian, a existat cu adevărat. Într-un număr dedicat de revista ANALE DE ISTORIE (nr.4/1969), zilei de 23 August 1944, editat la un an după invazia Cehoslovaciei din august 1968, au apărut fragmente din broșură. /vezi textul reprodus mai jos/  Cu o notă despre textul integral al broșurii publicat de Mihai Iovănel, în volumul Evreul improbabil, 2012. 

În revistă PECEREULUI nu se precizează autorul. 

Revista INSTITUTULUI DE STUDII ISTORICE Şl SOCIAL-POLITICE DE PE LINGĂ C. C. AL P.C.R. era supravegheată de activiști, aproape toți de sorginte kominternistă, adunați într-un comitet de redacție încă demn de încrederea partidului : GEORGESCD TITU — redactor-şef, ARDELEANU ION, BARBULESCU CONSTANTIN — redactor-şef adjunct, MÂCIU VASILE, MATEI GHEORGHE, MUNTEANU N. G., NICHITA PARASCHIVA, PETRIC ARON, PETRIŞOR VASILE — secretar de redacţie, ROMAN VALTER, VOICU ŞTEFAN, ZAHARIA GHEORGHE.

Amintirile lui Gavril Marcuson, fost redactor la diferite edituri  din București, descoperite de mine pe un sit comunitar evreiesc, dau detalii plauzibile despre modul în care s-a implicat Mihail Sebastian în sprijinirea acțiunii PCR  din august 1944. https://www.centropa.org/ro/biography/gavril-marcuson

Cu puțină vreme înainte de a muri Nicolae Manolescu nega, întristător de suficient și de obraznic, informația difuzată de Ion Coja, publicată anterior pe unul din blogurile mele, fără a face un minim efort de verificare. https://romanialiterara.com/2024/02/ochiul-magic-6-2024/  

I-am scris colegului scriitor, oferindu-i posibilitatea de a face o măruntă mea culpa. Nu știu dacă a mai apucat să citească argumentația mea și dovezile textuale. Nu e grav, de fapt importantă rămâne doar informația verificată.

Autorul notulei din România literară scria : «e greu de presupus că, în calitatea nedovedită de autor al broșurii, scriitorul ar fi putut „proslăvi Armata Roșie“. Mă întreb: dacă Mihail Sebastian nu era „marele evreu“ (Coja dixit), ar mai fi făcut Ion Coja din el un caz? Și l-ar mai fi numit secătură? »  

Cum nu am găsit decât fragmentele citate în ANALE, atitudinea jurnalistului devenit propagandist râmâne de reconstituit din textul integral, care se află fără îndoială în fosta Bibliotecă a Institutului de Istoria Partidului, adică acolo unde fondul de carte și documente a fost integrat.

Regret că universitarul nu mai poate citi aceste precizări de istorie și sociologie a literaturii.

Iată câteva citate din textul broșurii partinice comuniste și oportunist filo-sovietice scrise de Mihail Sebastian, reproduse dintr-o sursă autorizată, revista Institutului de studii istorice şl social-politice de pe lîngă C. C. al P.C.R. pe care convertitul adept al lui Nae Ionescu, mort într-un accident, nu a mai apucat să-l servească, folosindu-și calitățile scriitoricești.

VINE ARMATA ROŞIE

Fragmente reproduse din din broşura Vine Armata Roşie,
Editura Comitetului Central al Partidului Comunist din România, 1944, p. 2 — 3, 15 — 16. [Autor : Mihail Sebastian].
«S-ar putea ca paginile acestea să apară prea tîrziu. De la o zi la alta, de la o clipă la alta evenimente covîrşitoare se întîmplă. Germania lui Hitler se prăbuşeşte pe toate fronturile. Trăim cel din urmă ceas, poate cel din urmă minut al războiului.
întîmplarea face ca singurul sector de front european rămas nemişcat să fie frontul românesc. De la sfîrşitul lui martie, Armata Roşie este la nord de Iaşi şi la răsărit de Galaţi. Ea aşteaptă acolo ordinul de a trece mai departe. Cînd acest ordin va veni, orice rezistenţă în Moldova sau Muntenia va cădea.
Nimeni nu-şi mai face în privinţa aceasta nici o iluzie. Nu mai e vorba nici de eroism, nici de vitejie, nici de jertfă, nici măcar de miracole. A trecut vremea cînd se discuta cu seriozitate despre linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi. Ase­ menea prostii nu se mai spun nici măcar în şoaptă.
De la Antonescu la ultimul sublocotenent, conducerea militară română ştie că în drumul Armatei Roşii, zdrobitor înarmată, nu există oprire cu putinţă.
În urmărirea bandelor hitleriste descompuse, Armata Roşie va trece de Iaşi, de Galaţi, de Bucureşti, în acelaşi ritm în care a trecut de Vitebsk, de Minsk, de Grodno, de Vilna.
Armata Roşie vine !
Jocul strategic al războiului i-a oferit României din martie pînă azi un răgaz neaşteptat. în tot acest timp soarta politică a ţării putea fi fundamental schimbată. Declaraţia Molotov a fost un prilej istoric unic de a rupe poporul român de orice complicitate cu Germania hitleristă. În toate straturile populare, pe toate buzele flutură aceeaşi întrebare, plină de nelinişte : Ce facem ?
Întrebarea devine mai neiertătoare cu fiecare zi ce trece. Nimeni nu ştie dimineaţa dacă seara nu va fi prea tîrziu pentru a mai răspunde : Ce facem ? Ce facem ? [ANALE p. 88]
CU HITLER PÎNA LA CÁPÁT
Guvernul Antonescu a răspuns. Guvernul Antonescu a hotârît. El merge cu Hitler pînă la capăt. Pînă la capătul trădării şi al dezastrului.
Planul e simplu. Armata germană nu va apăra nici Moldova, nici Muntenia. Nu vrea şi nu poate. Mai ales nu poate. Se va retrage in Ardeal şi va încerca să aştepte acolo sub zidul Carpaţilor.
De doi ani, de la Stalingrad încoace, tristele oşti ale lui Hitler fug mereu înapoi, în căutarea unei „bariere naturale “ la adăpostul căreia să se poată opri şi răsufla. De la Stalingrad pînă la Lemberg, din Caucaz pînă în Prusia Orientală au căutat cu desnădejde un rîu, o mlaştină, un fluviu, din care să poată face o linie de rezistenţă. De la Volga la Vistula au încercat pe rînd să se agaţe de Don, de Doneţ, de Nipru, de Bug, de Nistru, de Niemen. Toate au căzut. Toate vor cădea. Nu e apă în Europa, nu e destulă apă în lume care să pună între fuga lor disperată şi înaintarea pedepsitoare a Armatei Roşii o stavilă.
Nimeni nu e destul de nebun să creadă că Bahluiul şi Milcovul vor deveni ceea ce comunicatul german numeşte, cu o formulă ajunsă de mult comică, un „zăvor “. Moldova şi Muntenia sînt dinainte abandonate. Hitler îşi caută „zăvorul“ mereu visat şi mereu pierdut, în altă parte, pe Carpaţi. El visează să facă din lanţul Carpaţilor un zid şi din Podişul Transilvaniei o cetate. Planul lui strategic — dacă mai poate fi vorba de un plan  —  este să reziste în Ardeal. Pînă atunci va „ceda “Moldova şi Muntenia strategic, „elastic “şi „conform planurilor “ distrugînd totul în urmă şi acoperindu-şi retragerea cu sînge românesc.
Guvernul Antonescu cunoaşte acest plan. Il cunoaşte şi îl aprobă. Guvernul Antonescu e hotărît să plece cu Hitler dincolo de munţi  —  şi e gata să plătească această aventură cu viaţa însăşi a poporului român.

ŢINTA IMEDIATA : ELIBERAREA ŢĂRII
Fără să se dezică de nici unul din punctele sale de program, program a cărui realizare nu se înfăţişează ca o sarcină imediată, partidul comunist a înţeles că datoria sa cea mai grabnică este astăzi de a lupta pentru eliberarea ţării de sub teroarea lui Hitler. Pentru ca să existe o Românie socialistă, trebuie să existe poporul român. Idealurile politice se înfăptuiesc de oameni pentru oameni.
Prima lege de viaţă a poporului român este de a-şi recuceri libertatea politică.
România e trădată prin alianţa cu Hitler. Alianţa cu Hitler trebuie să înceteze. România se sinucide într-un război purtat împotriva intereselor sale naţio­nale doar pentru interesul lui Hitler. Războiul împotriva Uniunii Sovietice şi aliaţilor ei trebuie să înceteze.
Armele trebuie întoarse împotriva armatei de ocupaţie hitleristă.
România se înăbuşe sub dictatura Antoneştilor. Dictatura Antoneştilor tre­buie să înceteze.
Acestea sunt marile comandamente ale clipei de faţă. Asupra lor nu poate exista nici o deosebire de opinie între români.
Partidul comunist, dornic ca toate forţele naţionale să lupte împreună pentru eliberarea neîntîrziată a ţării, a încheiat un pact de acţiune comună cu celelalte organizaţii politice româneşti. împreună cu Partidul Social Democrat a înfăptuit Frontul Unic Muncitoresc. împreună cu acest partid, cu Uniunea Patrioţilor, cu Partidul Socialist Ţărănesc şi cu Frontul Plugarilor, partidul comunist acţionează în cadrul „grupului patriotic antihitlerist “. În sfîrşit împreună cu Partidul Naţional Liberal, cu Partidul Naţional Ţărănesc şi cu Partidul Social Democrat, partidul comunist formează azi Blocul Naţional Democratic. Programul imediat de luptă este simplu. El nu suferă nici răstălmăcire, nici întîrziere.
Încheierea imediată a armistiţiului şi a păcii cu Uniunea Sovietică şi cele­lalte Naţiuni Unite.
Alungarea nemţilor şi a hitlerismului din ţară. Suprimarea legilor dictatoriale.
Restaurarea libertăţilor cetăţeneşti.
Făurirea unei Românii libere, democrate şi independente.
E mai mult decît un program politic. E un program de viaţă.»

Duminică 2 iunie 2024. Dl Ioan Roșca îmi atrage atenția asupra faptului că textul integral al broșurii Armata Roșie vine, scrisă de Mihail Sebastian, în colaborare cu Pătrășcanu, din care am citat mai sus, fusese de fapt cunoscut și publicat de Mihai Iovănel în cartea sa Evreul improbabil, Editura Polirom, 2012. Notula lui Nicolae Manolescu din România literară m-a împiedicat să caut sursele serioase. Dintr-o stupidă încredere în memoria autorului Istoriei critice a literaturii române. Îmi ziceam, dacă el, care le știe pe toate, afirmă că textul broșurii nu a fost publicat, înseamnă că știe el ceva. Da de unde! Nicolae Manolescu a fost un critic literar, nu avea însă nici o vocație pentru cercetările de istorie literară. Deci, nici memoria necesară pentru astfel de cercetări.

Reproduc deci, de data asta integral, broșura, pentru a fi accesibilă pe mai multe suporturi, cu mulțumirile de rigoare lui Mihai Iovănel, care o reprodusese, în fine,  integral. Ca să se teermine cu contestațiile.

Se pare, dar nu am încă o confirmare directă, că cercetătoare Liliana Corobca a publica și dânsa informații textuale pe această temă.

 

Anexă 2: Textul broşurii ARMATA ROŞIE VINE şi al MANIFESTULUI BLOCULUI NAŢIONAL – DEMOCRATIC
1. Dat fiind că aceasta e prima publicare integrală a broşurii, reproduc întocmai grafia originală, cu toate variaţiile şi fanteziile ei. [Mihai Iovănel]

Armata Roşie vine1

Vine Armata Roşie

S‑ar putea ca paginile acestea să apară prea târziu. Dela o zi la altă, dela o clipă la alta, evenimente covârşitoare se întâmplă. Germania lui Hitler se prăbuşeşte pe toate fronturile. Trăim cel din urmă ceas, poate cel din urmă minut la războiului.
Întâmplarea face ca singurul sector de front european rămas nemiş‑ cat să fie frontul românesc. Dela sfârşitul lui Martie, armata roşie este la nord de Iaşi şi la răsărit de Galaţi. Ea aşteaptă acolo ordinul de a trece mai departe. Când acest ordin va veni, orice rezistenţă, în Moldova sau Muntenia, va cădea.
Nimeni nu‑şi mai face în privinţa aceasta nici o iluzie. Nu mai e vorba nici de eroism, nici de vitejie, nici de jertfă. Nici măcar de miracole. A trecut vremea când se discuta despre «linia Focşani‑Nămoloasa‑Galaţi». Asemenea prostii nu se mai spun nici măcar în şoaptă.
Dela Antonescu la ultimul sublocotenent, conducerea militară română ştie că în drumul armatei roşii, zdrobitor înarmată, nu există oprire cu putinţă.
În urmărirea bandelor hitleriste descompuse, armata roşie va trece de Iaşi, de Galaţi, de Bucureşti, în acelaşi ritm în care a trecut de Vitebsk, de Minsk, de Grodno, de Vilna.
Armata Roşie vine!

CE FACEM?

Jocul strategic al răsboiului i‑a oferit Romîniei din Martie până azi un răgaz neaşteptat. În tot acest timp soarta politică a ţării putea fi fundamental schimbată. Declaraţia Molotov a fost un prilej istoric unic de a rupe poporul romîn de orice complicitate cu Germania hitleristă.


CU HITLER PÂNĂ LA CAPĂT

Guvernul Antonescu a răspuns Guvernul Antonescu a hotărît. El merge cu Hitler până la capăt. Până la capătul trădării şi al dezastrului. Planul e simplu. Armata germană nu va apăra nici Moldova, nici Muntenia. Nu vrea şi nu poate. Mai ales nu poate. Se va retrage în Ardeal
şi va încerca să aştepte acolo sub zidul Carpaţilor.
De doi ani, dela Stalingrad încoace, tristele oşti ale lui Hitler  fug mereu înapoi, în căutarea unei «bariere naturale», la adăpostul căreia   să se poată opri şi răsufla. Dela Stalingrad până la Lemberg, din Caucaz până în Prusia Orientală, au căutat cu desnădejde un râu, o mlaştină,   un fluviu, din care să poată face o linie de rezistenţă. Dela Volga la Vistula, au încercat pe rând să se agaţe de Don, de Doneţ, de Nipru, de Bug, de Nistru, de Niemen. Toate au căzut. Toate vor cădea. Nu e apă  în Europa, nu e destulă apă în lume, care să pună între fuga lor dispe‑ rată şi înaintarea pedepsitoare a armatei roşii o stavilă.
Nimeni nu e destul de nebun să creadă că Bahluiul şi Milcovul vor deveni ceeace comunicatul german numeşte cu o formulă ajunsă de mult comică, un «zăvor». Moldova şi Muntenia sunt dinainte abandonate. Hitler îşi caută «zăvorul» mereu visat şi mereu pierdut în altă parte: pe Carpaţi. El visează să facă din lanţul Carpaţilor un zid şi din podişul Transilvaniei o cetate. Planul lui strategic – dacă mai poate fi vorba de un «plan» – este să reziste în Ardeal. Până atunci va «ceda» Moldova şi Muntenia «strategic», «elastic» şi «conform planurilor», distrugând totul în urmă şi acoperindu‑şi retragerea cu sânge romînesc.
Guvernul Antonescu cunoaşte acest plan. Îl cunoaşte şi îl aprobă. Guvernul Antonescu e hotărât să plece cu Hitler dincolo de munţi – şi     e gata să plătească această aventură cu viaţa însăşi a poporului romîn.

ROMÎNIA «PĂMÂNT ARS»

Se ştie ce însemnează o retragere germană. Propaganda hitleristă e destul de cinică sau destul de criminală, pentru a nu fi făcut un secret   din acest lucru. O retragere germană e un cataclism organizat. Mii de fotografii şi reportagii stau mărturie.
Pentruca armatele liberatoare să nu găsească nici o posibilitate de reconstrucţie, nemţii lasă în urma lor «pământ ars». Nu se mulţumesc să distrugă oraşe, să ardă sate. Într‑o învălmăşeală fără seamăn, gonesc din urmă oameni şi vite ce vor rătăci în câmp deschis, istoviţi, flămânzi, până la moarte. Drumurile Rusiei, ale Poloniei, ale Finlandei sunt pline de aceste mulţimi tragice, mânate cu mitraliera în spate, în cea mai infernală pribegie. Între timp comunicatul german anunţă invariabil:
«Populaţia civilă se evacuează de bună voie.»

Această «evacuare de bună voie» se pregăteşte astăzi poporului romîn.
Acest cataclism se organizează astăzi în Moldova şi Muntenia.
Guvernul Antonescu – din ordin german şi după model german – ia toate măsurile ca Romînia să devină «pământ ars». Sub cuvânt de a nu folosi armatei roşii, ţara va fi prefăcută în cenuşă şi scrum.
Guvernul şi Statul Major au dat în acest sens ordine amănunţite şi precise. Toate uzinele, fabricile, atelierele, morile – până şi morile ţără‑ neşti – urmează a fi dinamitate. La semnalul hotărât toate vor sări în aer. Nici o instituţie publică sau particulară nu va rămâne în fiinţă. Spitale şi şcoli, universităţi şi biblioteci pleacă sau pier. Ordinul este general: tot ce se poate transporta se evacuează în Ardeal. Restul se distruge.
Odată cu nimicirea materială a mijloacelor de producţie, guvernul pregăteşte exodul în massă al populaţiei civile. Milioane de Romîni vor fi smulşi dela casele lor şi goniţi dincolo de munţi.
Ordinele speciale s‑au dat cu deosebire pentru intelectuali şi elemen‑ tele cu pregătire tehnică: medici, ingineri, arhitecţi, agronomi, profesori, muncitori calificaţi.
Guvernul Antonescu vrea să lase în urmă o ţară depopulată, oraşe pustii, sate deşarte: pământ ars.

DE CE?

Dacă acest plan nu este un simplu act de nebunie furioasă, dacă el reprezintă şi altceva decât un colosal act, conştient sau inconştient, de trădare naţională – atunci ce reprezintă?
Dece trebue Romînia să fie pârjolită dela Prut şi Dunăre până la Carpaţi? Dece?
Guvernul Antonescu ştie în sfârşit ceeace ultimul om din Europa demult a aflat: războiul e pierdut. Definitiv şi fără iertare pierdut.
Fuga în Ardeal şi distrugerea totală în Moldova şi Muntenia nu pot aduce nici victorie, nici îndurare. Antonescu a şters din limbajul său pentru vecie cuvântul victorie. Iar cuvântul îndurare, alte buze decât ale lui au dreptul să‑l rostească.
Atunci?
Fuga în Ardeal nu este un act de războiu. E un act de sinucidere. Antonescu se simte singur, dar nu vrea să moară singur. Vrea să tragă tot neamul românesc după el, în moarte.

O CRIMĂ DE TREI ORI

Guvernul Antonescu dă Muntenia şi Moldova pradă flacărilor, pentru a acoperi retragerea lui Hitler şi a‑i asigura astfel un minut de întârzi‑ ere înainte de prăbuşirea finală.
Este de trei ori o crimă.
Crimă, pentrucă distrugerea materială a Romîniei va fi ireparabilă.
Crimă pentrucă fuga în Ardeal e zadarnică. Carpaţii nu sunt un baraj în stare să oprească înaintarea sovietică.

Crimă pentrucă toată populaţia evacuată în Ardeal va pieri acolo ca într‑o adevărată capcană a morţii, de foamete, teroare şi război.
România a întemeiat cu greu într‑o sută de ani de viaţă modernă, o industrie, o reţea redusă de căi ferate, un număr mic de instituţii  şi servicii publice. Înzestrarea tehnică a Romîniei este slabă şi plătită cu grele sacrificii. Cine o distruge acum, o distruge pentru totdeauna.
După război lumea întreagă va porni la o imensă reconstrucţie mate‑ rială. Romîniei, ţară mică, ţară învinsă, ţara care a luptat cu Hitler împotriva libertăţii, îi va veni foarte târziu – poate niciodată – rândul la acest proces de reconstrucţie. Vaste teritorii în Rusia, mari regiuni în Franţa, centre vitale în ţările martire – în Jugoslavia, Polonia, Grecia, Belgia, Olanda – vor avea să fie reclădite. Nimeni nu va găsi nici timp, nici bani pentru o Romînie care se va fi pustiit de bună voie, în slujba lui Hitler. Pământul ars pe care îl pregăteşte guvernul Antonescu în Moldova şi Muntenia rămâne pământ ars. Dezastrul e cu atât mai nebunesc, cu cât e mai inutil. Chiar din punctul de vedere al lui Antonescu, chiar din punctul de vedere al lui Hitler, fuga în Ardeal e zadarnică. Armata roşie va ajunge şi acolo. În Italia, pe lanţul sudic al Apeninilor, iar acum pe lanţul lor nordic, s‑a făcut dovada că munţii cad în faţa armatelor aliate victorioase. Carpaţii vor cădea şi ei, dacă atacul sovie‑ tic va lovi în direcţia lor. Dar pe orice hartă a frontului se vede limpede că Ardealul nu mai reprezintă în situaţia de azi o redută. Armata roşie are deschisă în faţa ei câmpia Poloniei. Dela Lemberg şi dela Lublin drumurile duc în linie dreaptă la Breslau şi la Berlin. Cine îşi închipuie că Hilter va rezista la Ghimeş, Predeal şi Turnu Roşu, când armatele sovietice victorioase vor fi în Silezia?
Ardealul e sortit să devină cel mult ceeace comunicatul german numeşte cu altă formulă comică, o «poziţie arici». În această poziţie arici, populaţia românească evacuată va aştepta pieirea.

ARDEALUL «POZIŢIE ARICI»

Spre ce Ardeal va îndrepta Antonescu mulţimile de Romîni pe care    le sorteşte pribegiei?
Desigur nu în Ardealul cedat Ungurilor în Septembrie 1940, din ordinul lui Hitler. Nu în Cluj, şi nici la Oradea, nu în Bihor şi nici în Ciuc, nu vor găsi pribegii adăpost. Cu jumătate de Ardeal Antonescu a plătit dreptul de a trimite la moarte sute de mii de tineri romîni în Caucaz, în Crimeea şi în Transnistria. Cu cealaltă jumătate de Ardeal vrea să plătească astăzi dreptul de a trimite la moarte poporul romînesc în totalitatea lui.
Trebue să spunem lucrurilor pe nume. Trebue să privim faptele în faţă. Exodul în Ardeal însemnează exterminare. Nimic altceva decât exterminare.
Ardealul nu poate hrăni nici populaţia lui normală, în vremuri nor‑ male. Resursele lui proprii sunt insuficiente. Despre rezerve nici vorbă nu poate fi. Ardealul devenit zonă de război e condamnat la foamete. Se va pune în Ardeal problema covârşitor de grea a aprovizionării armatelor.


A armatei germane în primul rând. A armatei maghiare în al doilea rând. Armata romînă – dacă va mai fi şi câtă va mai fi, după trecerea munţilor – va cunoaşte acolo greutăţi de aprovizionare cum n‑a cunoscut în cele mai negre momente de derută. Cât despre populaţia civilă romînească va fi lăsată să se stingă de foame într‑un ţinut bântuit de război, dez‑ organizat de bombardamente, jefuit de nemţi şi pândit de grofii unguri.
Ungaria «Săgeţilor de Foc» şi a grofilor va găsi acolo în acel haos politic, social şi militar, ceasul prielnic de a dezlănţui teroarea.
«Poziţia arici» pe care o pregăteşte Hitler în Ardeal poate fi mormân‑ tul neamului romînesc.
Convoaiele de refugiaţi pe care Antonescu e hotărât să le mâne peste munţi, merg spre moarte: o moarte zadarnică, fără sens, fără luptă, fără speranţă, fără răsbunare. Est[e] un asasinat în massă. O sinucidere colectivă oarbă. Istoria popoarelor nu cunoaşte crimă mai nelegiuită.

PRIMEJDIA BOLŞEVICĂ

Guvernul Antonescu va pune în mişcare toate forţele de care dispune, poliţie, jandarmerie, armată – pentru a executa radical exodul popula‑ ţiei. Un exod se face totdeauna într‑o atmosferă de panică. Guvernul va creea în mod deliberat panica. O va întreţine ca pe un incendiu. O va răspândi ca pe o molimă. Frica, spaima, groaza, sunt pentru regimul Antonescu mijloace de guvernământ.
Dela un capăt la altul al ţării, guvernul lansează ca pe nişte rachete  de alarmă şoapte, zvonuri, strigăte despre «hoardele bolşevice».
Toată literatura proastă pe care poliţia şi reacţiunea română au folosit‑o totdeauna împotriva oricărei mişcări de libertate, este din nou pusă în funcţiune. «Anarhie», «nihilism», «barbarie slavă», «imperialism rusesc», «»testamentul lui Petru cel Mare”, – vechile sperietori ale bur‑ gheziei române sunt din nou folosite ca nişte arme de tip vechi, repuse  în funcţiune din lipsă de material nou.
Trebue să recunoaştem că aici guvernul Antonescu nu se înşeală cu totul. Burghezia română încă se mai sperie de ele. «Primejdia bolşevică» provoacă încă în anumite cercuri o teamă nelămurită.
Desigur, războiul a schimbat o întreagă stare de spirit. El a stârpit nenumărate minciuni. El a pus muncitorimea şi ţărănimea în contact direct cu ordinea socială sovietică şi le‑a dat prilejul să priceapă cât de greu au fost înşelate până acum.
Şi totuşi, în anumită parte din burghezia română, în anumită parte din intelectualitatea română, educată în «căminele studenţeşti», unde domnea pe vremuri cuzismul şi legionarismul plătite de stat, în mica burghezie buimăcită de marile transformări ce se petrec azi în lume, rămâne încă o urmă din vechea mentalitate.
«Primejdia bolşevică» este balaurul cu care Antonescu sperie toată această lume timidă şi dezorientată. Este steagul de spaimă pe care‑l flutură deasupra României. Este singurul steag pe care îl mai poate flutura.


NU FUGIŢI. RĂMÂNEŢI PE LOC!

Partidul comunist romîn se simte dator să lumineze opinia publică    în acest greu ceas în care naţiunea se află la răscruce, între viaţă şi moarte.
Partidul comunist vrea să‑l ajute pe ultimul romîn, să înţeleagă limpede marea dramă naţională ce se desbate astăzi sub ochii noştri.
Partidul comunist ştie că lucrul nu e uşor.  Cuvântul  său  străbate greu până la voi. El trebue să‑şi facă loc prin sârmele ghimpate ale unui regim de teroare şi – ceeace e mult mai grav – trebue să lupte cu o întreagă mentalitate de neîncredere, de bănuială şi de frică.
Dela 1924 de când muncitorimea romînă a fost scoasă din viaţa publică a ţării, partidul comunist n‑a mai putut vorbi decât înfruntând curţile marţiale şi plutoanele de execuţie. Fiecare cuvânt rostit al acti‑ vităţii lui au trebuit să‑l plătească cu ani de ocnă şi jertfă de vieţi. Timp de douăzeci de ani, statul romîn care hrănea cu o adevărată pornire sinucigaşă legionarismul trădător de ţară, a ţinut în afară de lege muncitorimea şi partidul ei. Timp de douăzeci de ani, partidul comunist a fost urmărit cu sălbăticie, calomniat, desfigurat prin presă, prin radio, prin şcoală. Toată această otravă reacţionară ce s‑a introdus metodic în societatea romînească, este astăzi în parte înlăturată. Dar douăzeci de ani de minciună lasă totuşi – şi ceva din această minciună prea veche rămîne ca o ceaţă, prin care cuvântul nostru trebue să străbată.
Dar oricâte piedici i‑ar sta în cale, glasul partidului comunist va fi auzit şi înţeles, pentrucă este astăzi însuşi glasul instinctului naţional de conservare. El reprezintă astăzi o chemare la viaţă.
Partidul Comunist le spune tuturor romînilor: Nu fugiţi! Rămâneţi  pe loc! Aşteptaţi cu încredere ziua de mâine. Primejdia e cu Antonescu şi cu Hitler. Moartea şi tirania e cu ei. Viaţa şi libertatea vin mai repede decât pot fugi umbrele hitlerismului prăbuşit.

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE TOŢI ROMÂNII

Nimeni să nu plece. Romînia liberă de mâine are nevoie de toţi Romînii.
Partidul comunist nu e o sectă. El nu goneşte pe nimeni din viaţa naţională. El nu tăgăduieşte nimănui dreptul de a lua parte la noua aşezare a ţării. El vrea o Romînie creatoare, făcută prin munca, prin inteligenţa şi prin libera străduinţă a tuturor. Nici o energie productivă nu va fi alungată. Nici o bunăvoinţă nu va fi nesocotită.
Partidul comunist cere tuturor cetăţenilor să rămână la casele lor şi să‑şi apere avutul împotriva jafului nemţesc şi împotriva pustiirii guver‑ namentale. Războiul a fost o atât de grozavă risipă de forţe şi bogăţii romîneşti, spulberate în cele patru vânturi, încât avem datoria să păstrăm cu grijă tot ce ne mai rămâne, pentru a putea începe mâine reclădirea ţării.
Romînia liberă are nevoie de întregul ei popor.
Cine nu are mâinile pătate de sânge, cine nu a împins la război şi la pradă, cine n‑a jefuit, cine n‑a ucis – trebue să lupte pentru libertate.
Să fugă criminalii – dacă mai au unde. Pedeapsa îi va găsi oriunde, până în cea mai îndepărtată vizuină.

«ELITA» CARE FUGE

Guvernul Antonescu îşi caută complici. Cuprins de spaimă, el pân‑ deşte peste hotare un loc liniştit, în care să poată fugi în ultima clipă. Undeva, în Elveţia, pe malul unui lac albastru, guvernul şi oamenii lui speră să găsească un refugiu confortabil, după ce vor fi dat foc întregei ţări şi după ce vor fi părăsit «poziţia de arici» din Ardeal. În această fugă, guvernul vrea să atragă, şi la nevoie să împingă o întreagă serie de oameni, care să servească drept paravan în faţa istoriei. Profesori uni‑ versitari şi academicieni sunt momiţi cu un paşaport diplomatic şi cu valută dela Banca Naţională. Asta numeşte Mihai Antonescu «salvarea elitelor»!
Neamul romînesc poate să piară. Dar «elita» trebue salvată. «Elita» trebue să fugă. «Elita» fuge. Dar cine formează această «elită»?
S‑au cerut în Elveţia vize de intrare pentru trei mii de persoane. Cam la atâta socoteşte Antonescu că se ridică numărul «elitei». Guvernul elveţian a refuzat această cerere de turism în bloc. Antonescu tratează mai departe. Se târguieşte. E gata să reducă numărul «elitei» dela trei mii la două sute. Emisari speciali umblă la Geneva după case de închi‑ riat.
Liste confidenţiale s‑au pus în circulaţie în Academie şi Universitate, în căutare de voiajori dornici să fugă în Aprilie, în plin consiliu al Facultăţii de Litere, profesorul Caracostea, vechi agent german, a expus un întreg plan de transportare a universitarilor şi academicienilor cu familiile respective, în hotelurile şi restaurantele elveţiene. La 6 iunie 1944, Mihai Antonescu a convocat cincizeci de universitari şi academi‑ cieni în frunte cu rectorul Hulubei şi toţi decanii şi profesorii hitlerişti. Le‑a vorbit patru ore, după care profesorul Giurăscu a declarat dis‑ cursul  «istoric».  Apoi,  au  încredinţat  profesorului  Vântu  sarcina  de  a organiza salvarea «elitelor». Ion Nistor, Ciocăltău, Tomescu, Onicescu, Plăcinţeanu dela Iaşi şi alţi notorii legionari şi agenţi hitlerişti au accep‑ tat să plece, dacă nu în Elveţia, cel puţin în primitoarea Spanie a lui Franco.
Mihai Antonescu trage nădejde să se poată camufla şi el în ultimul moment, sub un paşaport de profesor universitar şi să ajungă pe teren neutru, la Ankara, la Geneva, la Madrid sau la Lisabona, pentru ca odată  cu  pielea  lui,  să  salveze  astfel  «cultura  romînă»  ermetic  închisă într‑un geamandan.
Cărturarii romîni, adevăraţii cărturari, savanţi şi intelectuali romîni – nu pot decât să respingă cu desgust insulta ce li se face. Universitatea romînă cunoaşte multe minunate figuri de profesori, care au înţeles de mult că libertatea şi cultura sunt nedespărţite. Ei ştiu că a lupta pentru libertate însemnează a lupta pentru cultură. Ei ştiu că intelectualitatea romînească este produsul acestui popor de muncitori şi plugari, care cu truda lor, cu sacrificiul lor, totdeauna necunoscut şi de multe ori

batjocorit, au ridicat şi au plătit biblioteci, laboratorii şi universităţi, făcând cu putinţă înfiriparea unui început de cultură naţională.
Menirea intelectualităţii romîneşti este să stea alături de popor şi să păstreze licărirea de lumină, în clipele cele mai întunecate. Guvernul Antonescu tratează intelectualitatea romînă ca pe o ciocoime egoistă, fără ideal şi fără scrupule, gata să dea bir cu fugiţii, la cea dintâi sgu‑ duire naţională.
Partidul comunist cheamă pe profesori, pe ingineri, pe medici, pe magistraţi, pe preoţi, pe scriitori şi artişti să rămână în mijlocul nea‑ mului şi acum, în ceasul de cumpănă al istoriei naţionale, să‑şi dea contribuţia lor de jertfă, luptând fără şovăire împotriva duşmanului ţării noastre şi al culturii omenirii: Hitler şi bandele lui înarmate.

LINIŞTE ÎN MOLDOVA DE NORD

Sunt patru luni de când armata roşie a intrat pe teritoriul romînesc. Primele oraşe din Moldova de Nord – Botoşani, Dorohoi, Fălticeni, Hârlău – adăpostesc tot atâtea garnizoane sovietice.
Opinia publică romînească, căreia douăzeci de ani i s‑a vorbit despre
«ororile bolşevice», despre «perfidia asiatică» a bolşevicilor – stă cu ochiul şi urechea aţintite spre Nordul Moldovei. Ar vrea să vadă, să audă, să ştie, ce se întâmplă «dincolo».
«Dincolo» – nu se întâmplă nimic. «Dincolo» e linişte. Linişte şi ordine.
O populaţie paşnică, îşi vede de treabă, în deplină libertate.
Declaraţia Molotov a fost limpede. Armata Roşie nu este o armată de năvălitori. Ea nu luptă împotriva poporului român, pe care‑l socoteşte mai mult o victimă a hitlerismului, decât un inamic.
Armata Roşie se află în trecere în Romînia. Ţinta ei finală este Hitler şi hitlerismul. Pe teritoriu romînesc armata roşie nu este o armată de ocupaţie ci una de eliberare. Teritoriul romînesc îşi păstrează un statut politic, pe care angajamentele internaţionale îl garantează lămurit. Declaraţia Molotov, întărită de declaraţiile Roosevelt şi Churchill, sunt declaraţii absolute.
Armata Roşie a lăsat neatinsă în Moldova de Nord, administraţia locală. Nici o imixtiune militară sau politică nu modifică, întru nimic, orânduirea socială existentă. Totul a rămas pe loc, în mâini româneşti, sub legi româneşti. Numai guvernul naţional de mâine va avea dreptul să dea poporului romîn legi şi orânduiri. La Botoşani prefect este pro‑ fesorul Rusu. La Fălticeni este prefect fratele scriitorului Lovinescu. La Hârlău este primar preotul Constantinescu. Nici o uzină n‑a fost expro‑ priată, nici o moşie nu a fost împărţită; proprietatea agrară nu a fost colectivizată.
Grija armatei sovietice de a nu se amesteca în treburile interne merge atât de departe, încât – după cum comunică corespondentul de presă englez Paul Winterton – nici măcar legile de spoliere ale C.N.R.‑ului n‑au fost scoase din vigoare.
Asta nu însemnează că Sovietele aprobă regimul social existent sau metodele vechi de administraţie. Sigur că nu. Dar acestea constituesc obiectul unor probleme pe care poporul romîn le va rezolva singur, când şi cum va voi. Armata sovietică are de îndeplinit o misiune militară, nu una politică. Destinul nostru politic ne priveşte pe noi Romînii şi numai  pe noi.
La Botoşani, la Hârlău, la Fălticeni – populaţia românească ştie că declaraţia Molotov e o realitate. Nimeni nu a fost deportat, nici măcar cei care o meritau. Toată lumea munceşte la adăpostul Armatei Roşii. Toate reportajele din presa neutră, toate rapoartele informative, toate documentele ce vin din Moldova de Nord, arată această stare de lucruri. Statul major romîn are informaţii complete, care confirmă liniştea şi ordinea perfectă din Moldova de Nord. Nicăeri în publicaţiile confiden‑ ţiale militare romîneşti – nici în aşa numitul «Operativ» (comunicat confidenţial zilnic al Marelui Stat Major romîn, destinat numai genera‑ lilor comandanţi) şi nici în «Sinteza săptămânală» a M. St. M., nicăeri nu s‑a putut afirma decât adevărul. Armata Roşie din Romînia nu este
o armată de cotropitori, ci o armată de eliberatori.
Guvernul Antonescu ar fi folosit în propaganda sa orice fapt, orice document, orice indiciu despre «ororile bolşevice» – dacă asemenea fapte, documente şi indicii ar exista.
Guvernul Antonescu n‑ar şovăi să se slujească de minciuni şi defăimări, dacă realitatea n‑ar fi mai puternică decât ele. O singură dată, ziarele bucureştene au publicat, din isvor german, o poveste cu un brutar «ars de viu», în cuptorul de pâine – dar povestea era atât de vădit idioată, încât propaganda oficială a găsit că e mai bine să renunţe şi să tacă.
În Moldova de Nord, în plin război, e linişte şi libertate.

MOMENTUL DE TRECERE: NĂVALA MAHALALELOR

Marea spaimă a Romînului mijlociu începe să fie nu armata sovietică, pe care acest război, aşa cum s‑a desfăşurat, a dovedit‑o a fi un organism de disciplină neîntrecută: marea lui spaimă este dezordinea şi jaful ce se pot produce în clipa în care, între regimul hitlerist ce se prăbuşeşte şi regimul de libertate ce se întemeiază ar urma un gol. Totdeauna în istorie, momentele de trecere au fost greu de suportat.
Societatea romînească, în care diferenţele de stare socială sunt mai dureroase şi mai izbitoare decât oriunde, se teme de năvala mahalalelor, de asaltul servitorimii, de prada şi desmăţul borfaşilor şi declasaţilor de tot soiul. Există, dincolo massele muncitoare, o lume în zdrenţe, pe care proletariatul adevărat a denumit‑o:  «Lumpen‑proletariat».  Pretutindeni, în momentele de clătinare socială, toată această «scursoare» a societăţii încearcă să iasă afară la jaf. Este lumea din care s‑au format în Italia, bandele fasciste şi în Germania batalioanele de SS. Sunt jefuitorii şi incendiatorii, care au ieşit din cele mai întunecate unghere, la chemarea lui Hitler şi Mussolini.
În Romînia, acest lumpen‑proletariat a avut epoca lui de glorie sub legionari. Din el şi‑a recrutat conducerea legionară poliţia şi bandele de jefuitori. Pe ruinele blocului Carlton, dărâmat de cutremur, haite de hiene prădau şi scormoneau printre ruine. Străzile răsunau de urletele

lor. Două luni mai târziu, 21 ianuarie 1941, a fost, în Bucureştiul incendiat, jefuit şi semănat cu cadavre, ziua lor de sărbătoare.
Partidul Comunist cunoaşte această primejdie – şi tocmai pentru că o cunoaşte are putinţa s‑o înlăture.
Societatea românească nu poate găsi o garanţie mai sigură de apărare şi de ordine, decât în muncitorimea organizată. Trei mii de muncitori  şi intelectuali zac în închisori şi lagăre, fără vină. Ei sunt o elită – cu totul alta decât aceea a lui Mihai Antonescu. Sunt trei mii de oameni demni, de oameni dârzi, disciplinaţi, iubitori de libertate. Să fie lăsaţi liberi. Gărzi muncitoreşti organizate vor păstra ordinea în spiritul demo‑ craţiei populare, în urma bandelor hitleriste fugite.

«PROGRAMUL» PARTIDULUI COMUNIST?

Programul partidului comunist a fost prezentat mereu opiniei publice romîneşti sub culorile cele mai murdare. În linii groase de caricatură şi batjocură. Propaganda oficială în stat a cheltuit miliarde pentru a întreţine o presă anti‑comunistă, care a răspândit ani de zile cele mai sinistre legende, cele mai grosolane născociri.
Comuniştii distrug familia! Comuniştii despart pe copii de mamele lor! Comuniştii pângăresc bisericile! Comuniştii ard instituţiile de cul‑ tură! Comuniştii dau ţara pe mâna jidanilor!
Oricât de înrădăcinate ar fi aceste parole infame, într‑o biată opinie publică ameţită de propagandă, adevărul începe să se lumineze. Rusia sovietică nu mai este o ţară necunoscută despre care presa unei Românii sleite de analfabetism, tuberculoză şi sifilis, putea să‑şi râdă până mai eri cu ironica formulă de «rai bolşevic». Lucrarea doctorului G. Banu despre «Sănătatea poporului romîn», lucrarea doctorului Al. Claudian despre «Alimentaţia poporului romîn», amândoi oameni de dreapta, publi‑ caţi de o editură oficială, constitue documente sdrobitoare pentru mize‑ ria socială a României. În acest timp, în Rusia sovietică, o experienţă de regenerare umană de proporţii uriaşe înfăptuia şcoli, teatre, stadioane, spitale, sanatorii, muzee de artă, biblioteci. Opt sute de mii de soldaţi români au văzut cu ochii lor ce s‑a petrecut acolo. Au văzut şi au înţeles. Comunismul este o mare operă omenească de creaţie şi construcţie,  nu de distrugere. Partidul comunist romîn vrea să îndrepte toate forţele vii ale neamului, toate resursele economice ale ţării, spre viaţă şi libertate. Copilul şi familia ocupă în alcătuirea socială, pentru care luptă par‑ tidul comunist, un loc însemnat. Mortalitatea infantilă atinge în Romînia de azi cifre de dezastru. Până şi în filmele de propagandă ale Consiliului de Patronaj, în care zâmbeşte graţios Maria Antonescu, în scene pline de mărinimie, bieţii copii fotografiaţi sunt jerpeliţi, palizi, trişti şi scheletici.
Moartea seceră o treime din copiii care se nasc în România.
Partidul comunist romîn socoteşte această problemă printre cele mai însemnate şi care trebuesc rezolvate. În locul batjocurii filantropice, el vrea să înfăptuiască o ordine socială, în care copilul să găsească în casa părintească, în leagăne, în şcoli şi pe stadioane, soarele, pâinea şi bucuria.

Partidul comunist romîn nu înţelege să oprime credinţa şi nici să distrugă bisericile. Libertatea religioasă va fi asigurată. Cetăţenii vor avea dreptul de a‑şi avea biserica lor. Biserica romînă, care a fost mereu aservita statului şi regimurilor politice, se va putea manifesta liberă pe tărâmul care‑i aparţine.
Legenda bisericilor transformate în grajduri, face parte din cele mai ticăloase minciuni de propagandă. Este aceeaşi propagandă care agită ca pe o ameninţare supremă «dictatura jidanilor».
Partidul comunist romîn are faţă de aşa numita «problemă evreească» atitudinea pe care Romînia modernă a afirmat‑o pentru prima oară la 1848. Evreii sunt cetăţeni ai ţării. Un stat democratic nu recunoaşte nici privilegii de rassă, nici persecuţii de rassă.
Antisemitismul a fost sifilisul politic al Romîniei. A fost diversiunea de care s‑a folosit permanent reacţiunea romînă şi străină împotriva statului romîn. A fost însfârşit, calea de pătrundere a lui Hitler în România şi instrumentul prin care s‑a încercat solidarizarea poporului romîn cu crima.
Partidul comunist român va scoate din viaţa noastră publică pentru totdeauna această falsă problemă.

O NOUĂ ORDINE SOCIALĂ

Desigur, partidul comunist este un partid revoluţionar. El tinde la schimbarea până la temelii a alcătuirii sociale române.
Partidul comunist român are un punct de vedere în explicarea istoriei şi un ideal de luptă, care îl desparte hotărât de celelalte partide politice.
În primul rând, el vrea să lichideze toate rămăşiţele feudale, atât în domeniul economiei agrare cât şi în domeniul social.
Ţinta finală a partidului comunist este să înfăptuiască o Românie socialistă fără clase.
Partidul comunist are conştiinţa că prin acest ideal lupta sa se leagă cu trecutul naţional. Partidul comunist român este pe linia istorică a revoluţiei lui Horia, a revoluţiei lui Tudor Vladimirescu dela 1821 şi a revoluţiei dela 1848.

ŢINTA IMEDIATĂ: ELIBERAREA ŢĂRII

Fără să se dezică de niciunul din punctele sale de program, programa cărui realizare nu se înfăţişează ca o sarcină imediată, partidul comunist a înţeles că datoria sa cea mai grabnică este astăzi de a lupta pentru eliberarea ţării de sub teroarea lui Hitler. Pentru ca să existe o Românie socialistă, trebue să existe poporul român. Idealurile politice se înfăp‑ tuiesc de oameni, pentru oameni.
Prima lege de viaţă a poporului român este de a‑şi recuceri libertatea politică.
România e trădată prin alianţa cu Hitler. Alianţa cu Hitler trebuie să înceteze.
România se sinucide într‑un război purtat împotriva intereselor sale naţionale, doar pentru interesul lui Hitler. Războiul împotriva Uniunei

Sovietice şi aliaţilor ei, trebuie să înceteze. Armele trebuesc întoarse împotriva armatei de ocupaţie hitleriste.
România se înăbuşe sub dictatura Antoneştilor. Dictatura Antoneştilor trebue să înceteze.
Acestea sunt marile comandamente ale clipei de faţă. Asupra lor nu poate exista nici o deosebire de opinie între Romîni.
Partidul comunist, dornic ca toate forţele naţionale să lupte împreună pentru eliberarea neîntârziată a ţării, a încheiat un pact de acţiune comună cu toate celelalte organizaţii politice romîneşti. Împreună cu partidul Social‑Democrat a înfăptuit Frontul Unic Muncitoresc. Împreună cu acest partid, cu Uniunea Patrioţilor, cu Partidul Socialist‑Ţărănesc şi cu frontul Plugarilor, Partidul Comunist acţionează în cadrul „Grupului Patriotic Antihitlerist”. În sfârşit împreună cu partidul naţional‑liberal, cu partidul naţional ţărănesc şi cu partidul social‑democrat, partidul comunist formează azi Blocul naţional democratic.
Programul imediat de luptă este simplu. El nu suferă nici răstălmă‑ ciri, nici întârziere.
Încheierea imediată a armistiţiului şi a păcii cu Uniunea Sovietică  şi celelalte naţiuni unite.
Alungarea Nemţilor şi a Hitlerismului din ţară. Suprimare a legilor dictatoriale.
Restaurarea libertăţilor cetăţeneşti.
Făurirea unei Românii libere, democrate şi independente.
E mai mult decât un program politic. E un program de viaţă. ULTIMA CLIPĂ
Paginile acestea nu sunt un manifest. S‑ar putea ca între timp, cursul precipitat al evenimentelor să lase în urmă tot ce am putut spune aici. Faptele sunt mai tari şi mai repezi decât orice încercare de ale fixa pe hîrtie.
Dacă mai e o clipă pentru poporul nostru de a se alătura celorlalte popoare care luptă pe tot întinsul pămîntului pentru libertate – dacă mai e o clipă, atunci aceasta este. Şi este ultima.
Datoria fiecărui Român este să rămână pe loc şi să ia parte la lupta  de dezrobire, formând grupe de partizani, participând cu arma în mână  la sabotarea şi distrugerea maşinei de război naziste. Nimeni să nu plece. Cine a plecat, să se întoarcă. Tot ce a fost gonit dincolo de munţi, să fie adus înapoi. Fabricile, maşinile, depozitele desfăcute şi risipite pe toate drumurile, să fie neîntîrziat readuse la rostul lor. Numaidecât, prin orice mijloc, cu forţa, mutarea care au mai rămas. Nemţii se pregătesc  să pue mîna pe recolta treerată. Nu lăsaţi să vi se ia pîinea copiilor voştri. Ţărani, muncitori şi intelectuali, nu plecaţi. Cei evacuaţi să se întoarcă acasă. E nevoe de braţe de muncă, e nevoe de braţe de luptă pentru Romînia liberă de mîine şi de totdeauna.

Armata Roşie vine, Editura Comitetului Central al Partidului Comunist din România, 1944, 16 pag., 20 lei