Nicolae Manolescu
comentează în România literară, nr. 6/2024, articolul lui Ion Coja de pe situl propriu acestuia, pe tema broșurii prosovietice redactată de Mihail Sebastian. N. Manolescu neagă
realitatea existenței broșurii, valoarea ba chiar și existența documentului memorialistic la care se referă Ion Coja, și la care
m-am referit și eu cu ani în urmă, când l-am descoperit.
Publicistul de la România literară, este atât de plin de sine și de prejudecăți că nu poate nici măcar
însăila un dialog cu argumente. Neagă tot ce nu cunoaște sau tot ce nu-i
convine lui. Deci și realitatea, autenticitatea mărturiei pe tema
autorlâcului broșurist comunist și filosovietic al lui Mihail Sebastian,
în contactul sociologului și scriitorul de stânga, Ștefan Popescu.
Ba
mai și susține că Sebastian, presupusă victimă a naționalismului românesc, ar fi
avut toată îndreptățirea să se bucure și să salute ocuparea României de
către armata sovietică. Act similar cu colaboraționismul cel mai
rușinos, practicat în raport cu ocupantul de către diverși corelegionari
ai scriitorului, nu doar în 1940, în Basarabia românească în curs de cedare în fața invaziei sovietice, sau după august 1944, după căderea frontului din Moldova, ci și cu
prilejul ocupației germane a Munteniei, a Bucureștilor, în Primul
Război. Colaboraționismul, oportunismul, aferismul execrabil al unor români sau al unor evrei, sub ocupația germană, este descris cu amănunte, printre alții, de autorul
volumului de memorialistică,
Porcii, ziaristul
George Rădulescu, care semna Archibald.
(Rădulescu, George, Porcii : impresii din timpul ocupaţiei : note de om necăjit. Bucureşti, "Poporul" Soc. Anon. de Tipografie, Librărie şi Editură, 1921-1923, trei vol. ; Vol. 1-2: Impresii din timpul invaziei. Vol. 3: Crime, asasinate, violuri, piraţi, hiene, spioni, etc)
Practica denunțului pare să fie molipsitoare, a devenit chiar la modă de când cu diversele decrete, hotărâri guvernamentale și legi scelerate votate în toată Europa în apărarea excesivă și anticipată unor comunități evreiești devenite victime rituale, reale sau ipotetice, ale unor ideologii cu rădăcini religioase.
Fără să analizeze temeinic și public cauzele acestor fenomene grave, cu caracter individual penal dar și social-societal, se trece repede peste cauze pentru a se vorbi doar despre efecte. Efectul este de tabuizare, de sanctuarizare.
În astfel de circumstanțe s-a ajuns la utilizarea și manipularea acuzei de antisemitism ori de câte ori ne-vrei critică sau comentează pur și simplu descriptiv comportamentul psihotic al unor grupuri de evrei sau al unor indivizi considerați sau considerându-se evrei, care își apără interesele personale cu argumente care indică apartenența lor la comunitatea iudaică ca sursă a unei eventuale antipatii sau ostilități.
Situațiile aceste sunt simetrice și sunt sursa acuzațiilor reciproce.
Alternează fapte reale, crime grave, cu acte inventate, ca
simptome ale unei psihoze de victimă potențială, care mobilizează
manifestații de solidaritate organizate de mișcări politice de stânga, adevărate ritualuri de supunere, portul unei calote numită chipa de către indivizi aparținând clasei politice devenind un semn de vasalizare față de o putere protectoare, care nu are nici un temei legal juridic sau politic.
Nu există nici o diferență de natură între femeile care, fie fiind originar musulmane, fie fără să fie musulmane, în ultimele decenii din ce în ce mai numeroase pe străzile Franței, poartă voaluri și rochii negre care mătură praful pentru a e evita să li se vadă gleznele, sau bărbații arabi sau africani care poartă în stradă halate și șlapi când se duc vineri seara la casele de rugăciune, moschei improvizate, și acești oameni politici din Franța care poartă chipa la banchetele anuale organizate de diversele organizații evreiești din Franța sau din alte țări, unde li se indică sau recomandă comportamente, linii de orientare politică agreate de comunitatea evreiască locală.
În valuri succesive, de câteva decenii, comunitățile evreiești din Europa se declară înfricoșate de apariția unor discursuri antisemite, de acte simbolice de genul inscripțiilor, tagurilor cu cruci încârligate, de distrugeri în cimitirele comunitare mozaice, de violențe și crime reale sau imaginare contra unor evrei. Autorii sunt adesea, dacă nu chiar în exclusivitate persoane de origine arabă și de religie musulmană, sănătoși sau bolnavi psihici, îndoctrinați de diverși imami, acte ritualice, lansate ca răspuns la agresiunile militare sau colonial militarizate evreiești în zona conflictuală din Orient, Liban, Siria, Palestina, Israel, Iordania, presupuse acte de antisemitism.
Crearea statului Israel, în 1948, după efectele catastrofale ale războiului mondial, sub aspect demografic, social, economic și psihic, asupra diasporei evreiești, păruse unor state europene sau chiar Statelor Unite, o soluție rezonabilă a problemei evreiești, adică acordarea unui statut politic legal de națiune unui popor fără stat. Doar că actul politic de instituire și construcția statală nu a fost rezultatul unor tratative, consfătuiri și acomodări ci s-a făcut ca act de forță, de autoritate unilaterală, precipitat, în condiții de criză postbelică, fără construirea unui mecanism de control, pentru evitarea abuzurilor militare și rasiale ale coloniștilor evrei, lăsați să se organizeze într-un stat fără constituție, prin eliminarea violentă a suprapunerii demografice, pe teritoriul revendicat de două populații în numele unor mitologii concurente.
Însăși construcția sionismului ca ideologie și acțiune politică se baza pe un discurs mitologic, care nu a putut și nu poate fi luat în serios decât doar de difuzorii acestuia, de beneficiarii săi, adică de evrei. Nu există în istoria modernă nici un alt star care să se fi constituit teritorial pe baza unei povești biblice dn Vechiul Testament, luată drept act legal fondator politic.
De când Nicolae Manolescu, a fost și el denunțat ca antisemit de răposatul Michael Saphir, Nicolae Manolescu pare să se fi molipsit. A devenit ți el denunțător.
Citez integral notula lui Manolescu,
România literară
nr. 6/2024.
Mihail Sebastian? „O secătură!“
Ion Coja a trimis pe mai multe adrese de e-mail, printre care adresa „României literare“, câteva pagini despre Mihail Sebastian, anunțate, de altfel, într-un e-mail precedent, intitulat Detractorii lui Dan Culcer, despre care am publicat un editorial acum câteva săptămâni. Mihail Sebastian, prins cu mâța-n sac! este
un veritabil denunț, într-un limbaj scandalos, bazat pe informații
neverificabile și tendențios interpretate. Asemănătoare cu denunțarea
unor scriitori de origine evreiască și a părinților lor din articolul
precedent. Despre ce e vorba? Ion Coja a descoperit pe un site niște însemnări autobiografice ale unui „evreu onorabil“ referitoare la o broșură despre care n-a mai vorbit nimeni până acum, Armata Roșie vine, pe
care autorul însemnărilor i-o atribuie lui Mihail Sebastian. Broșura ar
fi fost difuzată cu puțin timp înainte de 23 august 1944 (data exactă
nu se cunoaște) de CC al PCR, al cărui „discret colaborator“ (Coja dixit)
Mihail Sebastian ar fi fost. Autorul însemnărilor scrie în amănunt
despre tipărirea în condiții de ilegalitate a broșurii, dar nu reproduce
nici măcar un pasaj. „Așadar se bucura evreul Mihail Sebastian că vin
rușii…“, trage Ion Coja concluzia. Dacă îmi aduc bine aminte, Alexandru
George a fost cel care, comentând Jurnalul, a remarcat că
autorul își recunoaște o anume satisfacție la venirea rușilor, deși știa
prea bine la ce ne puteam aștepta din partea lor. Ceea ce, la urma
urmelor, este într-o măsură explicabil după persecuțiile pe care Mihail
Sebastian le îndurase, ca toți evreii, în anii dinainte. Dar nu mai
mult. Recunoașterea cu pricina n-a reținut atenția pentru că nu schimba
cu nimic din atitudinea morală sau politică a scriitorului. În aceste
condiții, e greu de presupus că, în calitatea nedovedită de autor al
broșurii, scriitorul ar fi putut „proslăvi Armata Roșie“. Mă întreb:
dacă Mihail Sebastian nu era „marele evreu“ (Coja dixit), ar mai fi făcut Ion Coja din el un caz? Și l-ar mai fi numit secătură?
Ceea ce etimologic ne duce la cineva care secătuiește tot ce atinge. În
antisemitismul lui visceral, Ion Coja uită că e vorba, în ambele
articole, despre scriitori români, a căror operă, contrar spuselor lui,
ne-a îmbogățit cultura națională. (N.M.)
=========================
Informațiile
despre Sebastian și broșura sa sunt perfect verificabile și provin
dintr-o sursă memorialistică evreiască, citată de Ion Coja și pe care
N. Manolescu, umflat de sine și prejudecăți, nu a catadicsit să o consulte, să o verifice.
Inserez și aici linkul spre textul lui Gavril Marcuson
https://www.centropa.org/ro/biography/gavril-marcuson
Vă trimit linkul spre textul manolescian la care mă refer mai sus.
Comentarii
Trimiteți un comentariu