Treceți la conținutul principal

În așteptarea unui autor. Vladimir Tismăneanu : apostat sau renegat

Am un titlul destul de bun pentru o analiză psihosociologică a unui personaj interesant, Vladimir Tismăneanu : apostat sau renegat?

APOSTAT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.

apostat, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 127/2 / V: (înv) ~a / Pl: ~ați, ~e / E: lat apostata, gr ὰποστάτης, fr apostat] 1-2 smf, a (Persoană) care a săvârșit o apostazie Cf renegat. 3 a (Pex) Răzvrătit (împotriva autorității statului) Si: rebel.

APOSTAT l. adj. ⛪ Care s’a lepădat de credință, nelegiuit: călugăr ~ fig.: Ea o inimă de aur, el un suflet ~ (EMIN.). II sm. ⛪ Cel ce s’a lepădat de credință: un ~ al credinței creștine [ngr. άποστάτης].

APOSTAT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.

APOSTAT, -Ă, apostați, -te, adj. 1. Care a renunțat la credința religioasă (mai ales la religia creștină), care a săvîrșit o apostazie. ◊ (Substantivat) Iulian apostatul. 2. Care și-a schimbat convingerile anterioare; p. ext. răzvrătit, rebel. Plîngi, copilă? – C-o privire umedă și rugătoare Poți din nou zdrobi și frînge apostat-inima mea. EMINESCU, O. I 30. Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează; Ea o inimă de aur – El un suflet apostat. EMINESCU, O. I 50.

APOSTAT, -Ă, apostați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care a săvîrșit o apostazie. 2. Care și-a schimbat convingerile anterioare; p. ext. răzvrătit, rebel. – Fr. apostat (lat. lit. apostata).

APOSTAT, -Ă adj. (adesea s.) 1. Care a renunțat la convingerile anterioare.; (p. ext.) răzvrătit. [< fr. apostat, cf. gr. apostates – rebel].

APOSTAT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care a săvârșit o apostazie. (< fr. apostat, lat. apostata, gr. apostates)

APOSTAT ~ți m. Persoană care a săvârșit o apostazie. /<fr. apostat, lat. apostata

apostat a. și m. 1. care s’a lepădat de religiune sau de un principiu; 2. fig. poți din nou sdrobi și frânge apostat inima mea EM.

*apostát, -ă adj. (vgr. apostátes). Renegat, care s’a lepădat de religiune saŭ de un principiŭ: împăratu Ĭulian Apostatu. V. prestîpnic.

apostata sm vz apostat

Iulian (Apostatul) m. împărat roman, născut creștin, se făcu păgân și persecută pe creștini (361-363).

RENEGAT, -Ă, renegați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ (Persoană) care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat.

renegat, ~ă smf, a [At: CR (1848), 172/31 / Pl: ~ați, ~e / E: fr renégat] 1-2 smf, a (Persoană) care s-a înstrăinat, s-a depărtat de patria, de credința sa Si: apostat (1- 2). 3-4 (Persoană) care a renunțat la părerile sau la convingerile sale anterioare Si: apostat (3).

RENEGAT, -Ă, renegați, -te, s. m. și f. Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ Persoană care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat.

RENEGAT, -Ă, renegați, -te, s. m. și f. Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa, care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare. Renegații devin aspri pentru credința ce au avut înainte și înfocați pentru credința ce îmbrățișează. BOLINTINEANU, O. 444. Vreți să faceți cauză comună... cu renegații la principiile autonomiei și suzeranității? La GHICA, A. 792.

RENEGAT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care s-a lepădat de patria, de credința sa; (cel) care și-a lepădat vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. [< fr. renégat, cf. rus. renegat].

RENEGAT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care s-a înstrăinat de patria, de credința sa. ◊ (cel) care a renunțat la vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. (< fr. renégat, germ. Renegat)

RENEGAT ~ți m. 1) Persoană care s-a lepădat de patria sau de credința sa. 2) Persoană care a renunțat la convingerile sale anterioare, trădându-și grupul sau partidul din care a făcut parte; apostat. /<fr. renégat, germ. Renegat

renegat m. 1. cel ce a abjurat religiunea spre a îmbrățișa alta; 2. fig. cel ce renunță din interes la opiniunile sale politice.

*renegát, -ă adj. (d. reneg). Apostat, care șĭ-a lepădat credința religioasă orĭ politică. Subst. Un renegat. V. prestîpnic.

RENEGA, reneg, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.

renega vt [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 98 / Pzi: reneg / E: drr renegat cf lat renegare] 1 A nu recunoaște pe cineva sau ceva ca fiind al său Si: a nega, a tăgădui, a abjura, a repudia (1). 2 A se lepăda de cineva sau de ceva Si: a nega, a tăgădui, a retracta (3), a abjura, a repudia (2).

RENEGA, reneg, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega; a se lepăda (de cineva sau de ceva), a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. Fata asta care zice că e sora mea și pe care o reneg... SEBASTIAN, T. 358. Avea atîta încredere în propria-i experiență și cunoaștere a oamenilor, că s-ar fi considerat înjosit dacă tocmai în zilele grele și-ar fi renegat mijloacele sale. REBREANU, R. II 14. O nație însă nu poate decît prin o amenințare de mare și cumplită pedeapsă a-și renega trecutul. KOGĂLNICEANU, S. A. 98.

RENEGA vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. reneg. / < lat. renegare, cf. fr. renier].

RENEGA vb. tr. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui. (< lat. renegare)

A RENEGA reneg tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaște ca fiind al său; a renunța de a mai împărtăși. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relație). /Din renegat

renegà v. 1. a se face că nu cunoaște: Sân-Petru renegă pe Mântuitor; 2. a abjura: a renega o credință, a renega un partid.

*renég, a -á v. tr. (re- și neg; fr. renier, it. rinegare). Declar că nu cunosc, deși cunosc: sfîntu Petru l-a renegat pe Hristos. Mă las, mă lepăd de o credință, de o opiniune: Enric al patrulea al Franciiĭ a renegat protestantizmu.

 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor. Cvasi-dispariția evreilor din cultura României

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi , sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. George Voicu scria proză și lucra, înainte de 1989, în momentul în care m-a contactat printr-o scrisoare la reviste...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Manea, Gabrea și empatia non-identitară cu o teroristă. Ana Pauker

Prozatorul Norman Manea, prezentat de câțiva ani, într-o anume presă din România, ca potențial candidat la premiul Nobel pentru literatură, a publicat un eseu acum câțiva ani în Observatorul cultural  (dar și  în volumul  Plicuri şi portrete) sub titlul  Tovarăşa Ana – Paradoxul Pauker: antisemitism şi comunism,  reconstituire și un comentariu lung pe marginea biografiei Anei Pauker. O bază documentară pentru un probabil proiect literar, devreme ce prozatorul scrie :  « Viaţa Anei Pauker mi s-a părut aproape un roman şi am revenit la ea cînd am putut. Nu din punctul de vedere al unui istoric sau al unui cercetător-comentator politic, ci din cel al unui scriitor interesat mai curînd de contradicţii decît de convenţionala coerenţă, chiar şi în cazul unei militante staliniste.»  « Este vorba despre un caz deloc idilic, al legendarei Pasionaria române, Ana Pauker, şi al atît de interesantei sale biografii – o neclintită comunistă care a opta...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publica...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe