A murit Nicolae Manolescu. Să-i fie țărâna ușoară. Copiilor săi — un gând bun.
Mă pregăteam să mă lansez într-un dialog polemic, cu autorul unui denunț. Nu voi mai putea încerca, într-o polemică rămasă fără partener, analiza cauzelor metamorfozei și degringoladei morale a acestui om și literat pe care, în revista Vatra, l-am publicat cândva cu reală plăcere. Pe care îl citeam cu interes pentru cronicile din Contemporanul și apoi din România literară.
După 1990, i-am criticat public comportamentul abuziv, în calitatea sa de președinte al Uniunii Scriitorilor. Toată corespondența pe această temă am făcut-o recent publică, ca replică la modul scârbos, o răzbunare ocolitoare, un mod de a plăti o poliță la o cotitură, în care studiul meu de sociologia succesului, intitulat Sociograme. Succesul literar sau trocurile intracomunitare, publicat în Vatra a fost un pretext. M-a denunțat, în decembrie 2023, ca «antisemit» în paginile României literare, secondat de un așa-zis democrat, Mircea Mihăieș, fără alt argument decât exclamația și un citat trunchiat.
De câțiva ani Nicolae Manolescu devenise cititorul cârcotaș al aceleiași reviste Vatra, căreia îi găsea mereu nod în papură. Îi datorez, prin ricoșeu, acestui om, urmare a denunțului său în România literară, eliminarea mea dintre colaboratorii revistei la a cărei fundare am pus umărul în 1971.
Corului de lăudători care face acum repetiții, ca să inunde presa cu frazele rituale obișnuite, va trebui să i se răspundă liniștit, cândva, pentru a se păstra un echilibru decent între realele calități ale criticului literar și exageratele comentarii laudative privind Istoria critică a literaturii române, carte căreia îi lipsește tocmai fundamentarea istorică, contextualizarea sociologică, fără de care s-ar putea crede că literatura crește exclusiv din literatură, fundamentare pentru care autorul nu poseda probabil nici suportul teoretic, nici chemarea, nici curiozitatea, nici tenacitatea constructivă.
Așa zisa listă canonică a literaturii române, atribuită lui Nicolae Manolescu, are nevoie de importante adăugiri și corecții.
Să ne amintim cu lucidă și neîngăduitoare severitate critică de autorul Nicolae Manolescu. Să-i recunoaștem rolul cultural și instituțional, prin ceea ce a făcut pozitiv. Omului, să-i iertăm, dacă putem, răutățile și slăbiciunile. Poate că, în fine, după ieșirea din scenă a lui Nicolae Manolescu, o reală reformă a Uniunii Scriitorilor se va putea realiza.
Elancourt, 23 martie 2024, Dan Culcer
Comentarii
Trimiteți un comentariu