Mi se pare extraordinar că nici un evreu, nici un filosemit activ, precum Carmen Mușat, care afirmă că eram un critic literar frecventabil [nu știu exact ce înseamnă asta, că puteam fi citit, publicat, lăudat? și acum nu mai pot fi decât înjurat și etichetat?] nu-și pune și nu-mi pune întrebarea elementară. Ce-i cu Dumneata, Dan Culcer, ce ți-a cășunat pe Norman Manea? Sau, la un plan superior, ce nu-ți place acum în comportamentul unor evrei [NU A EVREILOR ÎN GENERAL!!!] despre care ai scris în diverse texte.
Privitor la Norman Manea, am spus deja esențialul. Adaug doar că nu avea nici o competență și nici o bază morală, ca fost utecist, să-i ceară lui Mircea Eliade socoteală pentru o felix culpa, neexecutarea lepădării de unele entuziasme de tinerețe ale antropologului și scriitorului. Care nu are la activ nicio crimă. Crime li se pot imputa nu doar unor legionari ci și unor uteciști/utemiști, într-o perioadă a istoriei. Dar nu există uteciști condamnați pentru crime contra poporului român, deci antiromâni, care să fi fost privați de libertate vreme de un deceniu și jumătate, doar pentru această apartenență, cum a fost cazul cu mulți tineri legionari, care nu au fost niciodată acuzați concret de vreo vină precisă, nici sub regimul antonescian, nici sub regimul kominternist, nici sub cel postkomiternist de dinainte de 1965, nici în perioada ceausistă, doar supravegheați permanent, declarați periculoși chiar și sub Iliescu.
Privitor la alți evrei, de genul Alexandru Florian, Marko Maximilian Katz, am de spus două lucruri : Îl invit să se repatrieze pe MMK. Pe Alexandru Florian să-și caute altă meserie, una cinstită, nu aceea de agent de influență, delator și denigrator al unor vârfuri ale culturii românilor, plătit din impozitele pe care le plătesc și eu pentru binele colectiv al românilor, la care Alexandru Florian nu contribuie, dimpotrivă. Dacă tatăl său mai trăia, l-aș fi invitat să facă un interviu cu acesta, ca să vedem care au fost motivațiile acțiunii regresive și antiromânești ale agentului colonial care a fost.
Atacurile și etichetările au continuat scurtă vreme, deși este evident că nu provoacă mareea de acorduri entuziaste și de condamnări unanime la care semnatarii s-ar fi așteptat. Consemnez editorialul semnat de Carmen Mușat. (Carmen MUŞAT Imposibila tăcere. Editorial din Observatorul cultural. Nr. 1191). Carmen Mușat se înscrie pe lista vocilor ne-evreilor, pentru care pledează Elisabeth Badinter, a celor «care denunță antisemitismul». Foarte frumos, doar că e vorba de o confuzie întreținută sistematic între critica comportamentului unui evreu, N. Manea, și critica comportamentului Evreilor în general. Nici măcar aceasta din urmă nu poate fi numită antisemitism ci, cel mult, o generalizare fără temei, fiindcă, este limpede, caracterizarea unei psihologii comunitare globale nu are nici o bază științifică. De aceea eseurile despre etnii, de tipul celor semnate de Drăghicescu și alții, nu sunt decât aproximații construite pe montaje de trăsături grupale sau individuale, și nu pot fi utilizate ca portrete etnice.
Tocmai saltul de la individ la comunitate, practicat atât de «apărătorii» unui evreu, în numele apărării Evreilor, se află la originea semitismului globalizat. Și deci și a antisemitismului metonimic. Nu știu cine a fost primul, oul sau găina. Figură fondatoare în aceste scheme de gândire mecanicistă este globalizarea, echivalarea metonimică. Această echivalare metonimică, despre care am mai scris, are două tipuri de expresie. Pe deoparte, cea folosită de antisemiți pentru a vorbi despre Evrei, acumulând în portretul acestora toate trăsăturile negative, așa-zis specifice, ale etniei, cumul de trăsături individuale reale, cu o frecvență care nu poate fi stabilită, dar fără semnificație etnică specifică. Pe de altă parte, cea folosită de filosemiți, care trec de la individul evreu, despre tocmai era vorba, la urmașii lui Moise, cum face, de pildă, Mircea Mihăieș, vrând să insinueze că descrierea comportamentului lui Norman Manea ar fi un atac la toți urmașii lui Moise. Ceea ce este desigur aberant. Doar că însăși constatarea acestei aberații, despre care scriu aici, este etichetată drept antisemitism. Eu nu fac parte din nici una din aceste echipe. Chiar în condițiile conflictului din Gaza, refuz imaginea unei lumi compusă din filosemiți și antisemiți. Principiul bolșevic : Cine nu e cu noi, e împotriva noastră ! — nu mi se potrivește. Mă postez în mijlocul clasei ca Bulă, care stă la mijloc fiindcă aparține altei categorii, nici labagiu, nici nelabagiu. Grea situație!
Nu «succesul» lui Norman Manea mă deranjează, nu sunt în concurență cu el, nu lucrăm pe același teren. Analizez prețul moral pe care l-a plătit Manea ca să i se construiască succesul. Fiindcă de o convingere intelectuală sau politică la Manea, nu poate fi vorba, nu avea ce să-i reproșeze concret lui Mircea Eliade, care nu a făcut nimic contra vreunui evreu, cu atât mai puțin contra Evreilor, urmașii lui Moise sau ai lui Iuda. Pentru aprofundarea sociologică a ipotezei mele, aș putea face lista editurilor, completată cu lista editorilor, a referenților, [pentru Franța știu unul, Alexandru Sincu, dar nu am citit textul referatului, scris la cererea editurii, după lectura unor cărți ale lui N.Manea, împrumutate lui SIncu din biblioteca mea], cu cea a traducătorilor, cu cea a criticilor, români sau străini, care au scris despre cărțile sale, urcând la nivel superior sau coborând la unul inferior, pentru analize mai fine, prețul cărților, lista juraților din comitetele de premiere, lista fundațiilor care au participat la sponsorizarea acțiunilor de publicitate etc. Cine a plătit toată această activitate de publicitate? E un bun subiect de teză de doctorat în sociologia succesului. Dar cine îi va da o bursă tânărului care ar vrea să o scrie? Fundația Soros?
Revista Vatra a editat in volum colectiv cu un sumar în mare parte extras din paginile noastre, dinainte sau de după 1989. În aceste condiții, trebuie să ai tupeu pentru a reproșa ceva redacției, care nu a greșit decât un singur lucru, că s-a repezit să reacționeze cu o inutilă umilitate, în loc să scoată la contra-atac sumarele unor numere speciale dedicate scriitorului, față de procesul de intenție care i s-a făcut.
Suntem într-un cerc vicios, greu de spart, la a cărui supra-dimensionare contribuie și articolul semnat de Carmen Mușat. Ce are trocul intracomunitar despre care am scris cu frazeologia vidă ce urmează?
« Cu atît mai indispensabilă, cu cît memoria colectivă este zilnic pusă la încercare de tot felul de tentative de relativizare a ororilor comise împotriva evreilor, în anii ’30-’40, în întreaga Europă, precum și de lansarea repetată a unor teorii ale conspirației, în care protagoniști sînt autori și intelectuali evrei de pretutindeni. Meritele reale ale acestora sînt minimalizate, pentru a acredita ideea devenită stereotip că singura explicație pentru succesul profesional al unui evreu este „oculta mondială“.
[Nu oculta mondială, la care eu nu fac referințe. Ci activitatea de lobby a unor instituții evreiești concrete. Ministerul de Externe al Israelului are o secție specială care inventariază toate persoanele de origine evreiască, care activează în toate domeniile, și cred că nu e vorba doar de un inventar ci de analiza potențialului lor valoric și propagandistic. Pentru succes, nu este singura explicație, ci exacta explicație, tocmai în situația în care evreul respectiv poate avea, eventual, chiar și reale calități profesionale !! La egalitate valorică, câștigă, ca prin minune, evreul!]
Este ceea ce susține Dan Culcer, un critic literar cîndva frecventabil, în numărul dublu al revistei Vatra, din octombrie-noiembrie 2023, în care reiterează mai vechi acuze la adresa lui Norman Manea, „vinovat“, în ochii noului acuzator, că „și-a folosit identitatea «etnică» pentru a reuși să iasă din anonimatul în care s-ar fi scufundat iremediabil dacă nu era evreu“ și acuzat pentru că s-ar fi „amestecat în treburile românilor“ și că ar fi „pus în discuție valorile și miturile acestora“. I se impută lui Norman Manea, la aproape trei decenii de la apariția articolului „Felix culpa“, în revista 22, „cenzurarea și criticarea, din perspectiva unor dogme evreiești, a mișcării legionare“ – ca și cum acțiunile și principiile mișcării legionare n-ar putea fi dezavuate și din perspectiva criteriilor ce stau la baza democrației și a drepturilor omului –, precum și îndrăzneala de a „pleda, implicit, pentru eliminarea, din bagajul cultural al națiunii române, a tinerilor legionari, «păcătoșii» care voiseră să scoată România de sub controlul imperialismului transfrontalier și a delegaților acestuia, afaceriștii evrei din România“.
Până aici citatul din Carmen Mușat.
Încerc să mă mențin în limitele logicii, în condițiile în care toate comentariile de până acum suferă de un ilogism pervers.
Reamintesc câteva probleme de natură generală care, prin acumulare contribuie la menținerea unei atmosfere de suspiciune față de motivațiile acțiunilor unor evrei din sfera politicii și culturii. Dincolo de textele lor, care ar fi desigur suficiente pentru a le descrie intențiile și mesajul. Lupta împotriva naționalismului altora, discreditarea acestuia, cu evidenta tratare pozitivă a excepționalismului iudaic, a supravalorizării tematicii evreiești și cu difuzarea masivă a valorilor evreiești ca și cum ar fi cele mai «valoroase» valori sau chiar prezentându-le ca valori românești, în dauna gestiunii echilibrate a resurselor folosibile pentru promovare culturii românești. E o chestiune economică. Nu una etnică. Nici holocustică cum crede persoana care semnează unicul comentariu la articolul din Observatorul cultural.
Resursele României sunt limitate. Statul Israel are resursele sale. Nu văd nici un impediment ca ele să fie folosite pentru propaganda culturală în favoarea unor autori evrei din România, sau originari din România, cum e cazul lui Norman Manea. De altfel poate că ele sunt deja folosite.
Opiniile mele privitoare la integrarea sau ne-integrarea
activității culturale a unor evrei în cultura românească, prin simplul
fapt că utilizează limba română, pot fi discutate. Eu argumentez că ar
trebui să considerăm, așa cum fac evreii înșiși, că indiferent de suport
și de localizare, autorii aparțin culturii evreilor, o cultură de tip
arhipelag, compusă din insule între care există o relație
suprateritorială și supralingvistică. E perspectiva celor din Israel,
care probabil se exprimă și în manualele lor universitare. Ca să fiu excesiv și expresiv, nu
cred că scriitorii, ai lor sau ai noștri, pot sta cu curul în două luntri. Exemplele autorilor români trăitori în Franța, care au încercat să fie
adoptați, mi se par clare. Panait Istrati nu e considerat scriitor francez,
chiar dacă are mulți admiratori în Franța. Sunt, desigur, câteva excepții în lume,
de pildă Joseph Conrad. Sau Ionesco, Cioran. Deși, prin apariția unor cărți de genul celor semnate Alexandra Laignel-Lavastine, s-ar părea că acest statut era necesar să fie subminat, ca și în cazul lui Mircea Eliade.
O minoritate, de aproximativ 4000 de evrei, este tratată ca și cum ar reprezenta o prioritate în societatea din România. Apar legi speciale, se obțin reduceri de impozite, ajutoare speciale, gratuități speciale, despăgubiri speciale, avantaje speciale pentru a facilita obținerea cetățenie României pentru urmașii născuți în Israel ai unor foști cetățeni de etnie evreiască, care au părăsit țara noastră de bunăvoie, ca să se bucure de avantajele capitalismului și liberalismului.
Pentru că publică articole pe această temă, o revistă ca Certitudinea este taxată ca fiind antisemită, fără a se răspunde, public și cinstit, care este baza unui astfel de tratament special acordat unui grup etnoreligios ultraminoritar, care totuși are mai mulți reprezentanți în Parlamentul României. Toate acestea sunt fapte și orice lector al revistei Realitatea Evreiască, din care sunt extrase toate datele pe tema asta, publicate în Certitudinea, le poate controla. https://www.certitudinea.com/
Ce cred țintele observațiilor mele despre imixtiunea perpetuă a ambasadorilor statului Israel în politica internă sau externă a României? Ce cred aceiași intelectuali evrei (nu români! ei sunt cetățeni ai României, ceea ce nu le dă automat calificarea etnică de români, care se putea obține printr-o simplă declarație, dar pe care nu și-o revendică, de vreme ce se simt agresați de mine ca evrei, printr-o ascendență genealogică, genetică/rasială? (maternă) și eventual culturală. Ce cred despre organizarea unui învățământ pentru viitorii diplomați ai României, finanțat de Fundația americano-isrsaeliană Lauder, despre care eu cred că reprezintă o subminare inacceptabilă a suveranității României, ca și cea descrisă în paragraful următor.
Inventarea ghetourilor deschise. Am scris un articol despre această bizarerie politică și economică, apărută ca o inițiativă a guvernului Germaniei, la dispoziția unor eventuali beneficiari evrei din România, prin care se declară următoarele orașe din România, Alba Iulia, București, Buzău, Botoșani, Bacău, Bârlad, Craiova, Constanța, Focșani, Galați, Iași, Râmnicu-Sărat, Roman, Târgu-Neamț, ca foste ghetouri deschise în perioada 1940-1944. Nici Ambasada Germaniei din București, nici vreun for guvernamental al României nu au catadicsit să explice sau comenteze o astfel de aberație, deși am solicitat ca ziarist clarificările necesare.
Una din sursele informației despre deciziile Germaniei privitoare la un teritoriu românesc. Ceea ce mi se pare un monument de obrăzncie nediplomatică. Nu am reușit să găsesc vrei reacție oficială românească. Despre ziariștii care difuzează informația, trumfalist, fără nici un comentariu, ce să mai vorbim? Ca și cum deabia aștepta România această decizie germană, ca să fie recunoscătoare pentru că i se încalcă suveranitate retroactiv.
Să nu mi se replice lipsa unei legături cu afacerea Nobelului pentru Norman Manea. Când voi cunoaște reacția publică a publiciștilor evrei, implicați sau nu în agresiunea contra mea, Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Alexandru Florian, Laszlo Alexandru, sau ne-evrei, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieș, , Carmen Mușat, la această informație oficială, necontestată de Ambasada Germaniei, căreia îi cerusem o explicație, voi avea materia de analiză pentru stabilirea rolului acestor intelectuali în România.
17 ianuarie 2024