« Iată pentru ce, cu toată ostilitatea din trecut a sămănătorismului şi a poporanismului,
fenomene culturale importante, cu întâmplătoare incidenţe literare, — şi cu toată campania
de azi de „purificare morală“ a Noului Sămănător, prin nimic îndreptăţită, — literatura
română îşi urmează dezvoltarea normală sub regimul, singurul sub care se poate dezvolta
orice literatură, al eliberării con-ceptului estetic din captivitatea altor concepte şi al libertăţii
de creaţie. Scopul artei este producerea emoţiei estetice; oricare altul, cât de nobil, e
principial dăunător. Emoţia estetică fiind impersonală prin însăşi natura ei, orice operă de
artă e morală — iată linia de demarcaţie trasă la noi de mult de Maiorescu, pe care n-o poate
nimici nici o campanie de „purificare“ morală, chiar dacă ar avea în serviciul ei braţul secular
al statului român reprezentat prin tot ce e oficialitate: Academia, Ministerul Educaţiei
naţionale, cenzura, Justiţia civilă sau militară, prigoana în toate forurile discuţiilor publice,
fără să mai vorbim de aţâţările la exterminare ale presei politice. Căci în faţa acestei
dezlănţuiri de forţe materiale stă îngerul gol al Adevărului, aşa că şi în această luptă aparent
inegală, ca în toate luptele, la fel „biruit-au gândul“ — cum spune cronicarul şi cum se putea
citi şi în inscripţia frontispiciului bibliotecii lui Maiorescu. Evenimentele de azi sunt numai o
vijelie, pe care, dacă această Istorie ar fi apărut peste un an, nici n-ar fi pomenit-o, după cum
o va suprima din ediţiile ei»
« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi , sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. George Voicu scria proză și lucra, înainte de 1989, în momentul în care m-a contactat printr-o scrisoare la reviste...
Comentarii
Trimiteți un comentariu