Treceți la conținutul principal

Parabola câinilor de pază, Une vie de chien

 Une vie de chien

Entre trois mille et cinq mille chiens, affectes à la surveillance de la frontière interallemande, ont perdu leurs fonctions en raison de l’ouverture de la frontière. Ils sont menaces de mort, selon le président de la société ouest-allemande de protection des animaux.

Les anciens gardes-frontières quadrupèdes, des bergers allemands pour la plupart ont trouvé des parents adoptifs, mais ils en restent en nombre dont le destin est incertain. Il s’agit pourtant de vrais professionnels.

L’écrivain russe Alexandre Soljenitsin, auteur de l’Archipel du Goulag, a cerné le premier les conséquences techniques de ce bouleversement sur la marche des Services. Dans un récit, publié il y a une quinzaine d’années, il décrit le recyclage spontané des chiens de garde restés sans emploi après le démantèlement d’une partie de l’archipel concentrationnaire. En quête de travail et de nourriture, les hordes de chiens errants se retrouvent dans les rues d’un petit ville le jour d’une fête quand les citoyens se rassemblent sur la place centrale pour exprimer leur enthousiasme envers le socialisme. Les chiens se rangent spontanément des deux cotes des colonnes des manifestants et les empêchent de se séparer à la fin de la fête.

Il faut écrire l’histoire des chiens de garde pour mieux comprendre le sens de l’Histoire. Partout dans le monde leur rôle a été toujours essentiel. Sans chiens de garde aucun système totalitaire ne peut durer.

Les pays de l’Est ont besoin d’équilibrer leur balance commerciale, l’exportation des Services est un moyen efficace.

Reste le problème des chiens trop vieux ou trop méchants, les inadaptables donc. Les humanistes de la société des animaux ouest-allemande proposent la piqûre pour les inadaptables. On peut proposer la mise aux enchères des chiens mais on ne doit pas oublier leurs maîtres. Les professionnels, les vrais, ont été toujours à bon prix. Ils trouveront sûrement des employeurs. Les vieux seront éliminés en douceur, aucun doute par contre que les qualités des jeunes chiens de garde seront appréciées sur le marché libre, tant à l’Est qu’a l’Ouest.

Dan CULCER
Chatenay-Malabry, 1990
Text trimis la ziarele Le Monde și la Tribune de Genève. Nu am verificat nici acum, nici atunci dacă a fost publicat. Dar parabola câinilor de pază mi se pare perfect adecvată pentru descrierea epocii de după 1989 cu reciclarea perpetuă a câinilor de pază.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...