Treceți la conținutul principal

Războinicii lui Sergiu Nicolaescu. Articole regăsite. România liberă

Războinicii lui Sergiu Nicolaescu

Trebuia sa fii chefliu întîrziat, curvă bătrînă în așteptarea unor clienți iluzorii prin
 barurile din Montmartre, ori pensionar, gospodină sau handicapat ca să poți viziona 
filmul lui Sergiu Nicolaescu, Războinicii (Les Guerriers) prezentat miercuri 29 ianuarie
la ora 9 și cinci precum și vineri 31 ianuarie la ora 5 și 15 dimineața pe canalul francez
 de televiziune criptată Canal +, unul dintre programele cele mai populare, dealtminteri.
“Evenimentul” nu mi-ar fi atras atenția dacă nu ar fi fost însoțit de o bizară prezentare,
semnată de Claude Aziza, în programul de televiziune al cotidianului Le Monde.

Autorul pare să creadă încă în imaginara independență a lui Ceaușescu sau a României
față de măreața Uniune Sovietică, așa cum a fost ea prezentată, legendar, în o parte a
presei franceze începând din 1968. Filmul lui Sergiu Nicolaescu ar fi “o operă care 
rupe net cu producțiile obișnuite de genul mare spectacol în stil antic”, fiind o 
parabolă “cu intenția evidentă de a face o paralelă între curajul și independența Daciei
 antice și o Românie în scaunul căreia urcase un nou Decebal, Nicolae Ceușescu”,
 înfruntând puternica Uniune.

Filmul, crede comentatorul, “anunță cinematografic, dacă se poate spune așa, caracterul
 atipic al unei Republici socialiste care a știut și va ști să mențină, în raport cu Moscova,
o relativă independență, obținând retragerea trupelor rusești în 1958, neparticipând la 
invazia Cehoslovaciei, zece ani mai târziu, și făcând ochi dulci fratelui dușman de la
 Pekin”.

E vorba de un conglomerat ideologic pe care l-a difuzat propaganda oficială a
 defunctului regim ceaușist, pe care l-am reîntâlnit  în declarațiile președintelui 
Iliescu la Paris , în cadrul “lecției de învățământ politic” despre care  am relatat într-
un articol  din Expres Magazin din (?) pe care ziaristul francez îl preia fără prea
mult discernământ, ca probă că propaganda are efecte inerțiale tenace.

Concluzia articolului confratelui francez este uimitoare, prin folosirea unui adjectiv pe
care l-am întâlnit mai degrabă în producția recentă a unor ziariști ce gravitează în jurul
 unor publicații care se doresc obiective făcând o apologie a “patriotismului” răposatului
 nostru președinte-dictator.

Avem de-a face cu un abuz interpretativ atunci când i se atribuie acum lui Nicolae 
Ceaușescu toate realizările României postbelice, uitându-se prețul pe care l-a plătit
 națiunea, ca și toate nenorocirile cărora le-am supraviețuit, ignorându-se că nu a condus 
singur țara, în pofida tendinței tradiționale de a i se pune în cârcă tot ce nu poate duce.
“Filmul lui Nicolaescu, care se sfârșește cu triumful -amar- a lui Decebal, nu evocă 
nici înfrângerea nici moartea, douăzeci de ani mai târziu, a acestui alt ‘conducător al 
popoarelor’. Cine putea prevedea, în 1966, care va fi, douăzeci și patru de ani mai 
târziu, sfârșitul mai puțin glorios, dar nu mai puțin tragic, al ‘Conducătorului’
Ceaușescu? ”- conchide Claude Aziza.

Iată cum se metamorfozează o parodie juridică, procesul lui Ceaușescu, într-un sfîrșit
 tragic. Cuvântul acesta își pierde sensul în acest context.

Câteva chestiuni rămân în, suspensie : de ce era nevoie să fie prezentat acest film pe
 ecranele televiziunii franceze, cine l-a trimis la export sau cine l-a selecționat în țară (să fie încă activă imaginea “eroului” Sergiu Nicolaescu prezent pe platoul Televiziunii Române Libere în decembrie 1989 ?), dacă totuși a fost selectat, de ce l-au programat la niște ore imposibile, de ce dintre atâtea filme a fost ales ca subiect al unui comentariu de o pagină într-un program altfel sgârcit în puneri în valoare chiar a unor filme clasice, de certă valoare, ce rost avea să se scoată de la naftalină o producție mediocră și tezistă ca asta? Să fie oare naivi cei care cred că se poate reabilita și reactiva o legendă politică, cu ajutorul unei producții cinematografice mediocre? Sau este vorba doar de o mică afacere de drepturi de autor pentru Sergiu Nicolaescu, actual senator și fost “erou” al marelui show televizual care a fost numit pe malurile Senei “Revoluția 
în direct” ?

Dan Culcer

PS. https://www.wikiwand.com/fr/Claude_Aziza

Notă 2022. Modificare ortograficâasumată de mine, înlocuirea în interiorul cuvintelor a lui î cu â.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor. Cvasi-dispariția evreilor din cultura României

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi , sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. George Voicu scria proză și lucra, înainte de 1989, în momentul în care m-a contactat printr-o scrisoare la reviste...

Orice scriitor scrie pentru măcar un cititor.

Se pare că există undeva români care citesc ce se scrie în românește. Mai mult, care extrag din aceste scrieri fraze care li se par expresive în concentrarea lor. Și le reproduc pe un suport disponibil pe Internet.  Am găsit acum câțiva ani citate marcate ca fiind extrase din scrierile mele. Unora le-aș putea identifica sursa, dacă ea mai este disponibilă pe Internet. O să încerc. Nu m-am gândit vreodată că o frază poate singură conține un mesaj puternic. Și totuși, astfel de fraze există. Și ele se numesc Aforisme. Mulțumesc acestor necunoscuți pentru lectura lor. Orice scriitor scrie pentru măcar un cititor. În cel mai rău caz, cititorul este scriitorul însuși.  https://rightwords.ro/citate/autori/dan-culcer  Căci o definiție minimalistă a patriotismului identitar ar fi negativă: aparțin identității elementele pe care nu le putem lua cu noi atunci când plecăm. Citat de Dan Culcer despre patrie Nu există o libertate dată, ci doar o libertate cucerită. Ești liber dac...