Treceți la conținutul principal

Copii lui Ceaușescu. Articole răgăste 1991-1992. România liberă

Dan Culcer
Copii lui Ceaușescu

Sub acest generic a fost prezentat joi 5 februarie la ora 20.50, pe canalul A 2 al televiziunii franceze, în cadrul uneia din emisiunile de reportaj cu cea mai mare audiență, “Trimis special”, un film realizat în cartierul bucureștean al Gării de Nord și dedicat copiilor vagabonzi. Autorii sunt ziariștii Philippe Pecoul și Viktor Laszlo.
Ar fi prea simplu să vorbim de un anume mizerabilism al subiectelor românești atacate de televiziunea franceză (casele de bătrâni, azilurile psihiatrice, casele de corecție, vânzarea copiilor) și să perorăm pe tema selecției orientate, acuzându-i pe ziariștii în cauză de existența unor realități sociale dramatice.
Cei care au fost copii prin anii ‘50 își mai aduc aminte poate de filmul unguresc clasic intitulat “Undeva în Europa”, produs imediat după război, care evoca soarta orfanilor rătăcitori pe drumurile Europei, într-un stil lacrimogen dar nu lipsit de dramatism. Reportajul francezilor evită orice sentimentalism fiind mai degrabă un document acuzator de o forță neobișnuită, dintre acelea care vor servi cândva la realizarea procesului de care are nevoie societatea românească bolnavă de uitare. Nu doar procesul comunismului va fi acela ci procesul iresponsabilității și neputinței sociale de a resorbi, cu mijloace adecvate,
consecințele unor decizii politice criminale. Planul de fond al acestei tragedii naționale, vagabondajul copiilor, îl formează inter-zicerea avortului, tabuurile sexuale, lipsa de educație și de higienă socială, precum și lipsa mijloacelor anticoncepționale într-o
societate care se afla de multă vreme în criză, incapabilă să asigure viețuirea
decentă a pruncilor ei, dar făcând paradă cu programul înmulțirii controlate
a națiunii în numele unei iresponabile ideologii a puterii și a acelui
“imperialism tracic" pe care slugile lui Ceaușescu și ale lui Josif
Vissarionovici Drugan le exprimau sau le exprimă în paginile unor
publicații care vor servi desigur drept documente ale acuzării în procesul
demenței paranoide.
S-ar putea specula, cum xenofobia, rasismul și provincialismul unor
concetățeni îi împinge nu rareori să o facă, despre originea etnică a multora
dintre copii filmați la București, căci, după fizionomie, unii dintre ei sunt
evident țigani. Ar fi prea simplu și mai ales inexact : hoția, prostituția,
consumul de droguri dure și mortale (aurolac) nu sunt doar apanajul unor
prunci de romi alungați de mizerie și violență din bordeie sau apartamente
supraaglomerate, ci rezultatul unui fenomen complex al degradării sociale,
în condițiile lipsei de lege (anomie), a atomizării sociale, într-o
colectivitate destructurată în care instituțiile fundamentale, după ce au fost
distruse, în numele revoluțiilor, și înlocuite cu surogate, se reconstituie cu o
încetineală bolnavă.
Poliția, ministerele de resort, personalul de încadrare al căminelor și
refugiilor indecente nu pot face față singure, dacă un efort social coordonat
nu se impune cu forță de lege și mai ales cu mijloacele adecvate (financiare,
desigur). S-a spus, așa cum am avut ocazia să aud pe meleagurile natale, că
soarta acestor repudiați nu interesează, atâta vreme cât societatea nu poate
asigura o existență decentă celorlalți copii ai săi, cei care au părinți care
lucrează, nu sunt bețivani și nu-și vând pruncii după ce au făcut prea mulți,
peste puterile lor de întreținere corectă. Sau că Statul nu poate interveni,
mai ales acum când este aparent pe cale de a se delesta de cîteva dintre
atribuțiile cu care se încărcase în ultima jumătate de secol, prin
intervenționismul nemăsurat și terorismul caracteristice comunismului real.
In definitiv o societate liberală și liber-schimbistă, visul de aur al omenirii,
nu-i așa, nu se poate insinua în educația tuturora și nu poate salva de la
pieire pe aceia dintre membrii săi care nu lucrează și nu se integrează. Ar fi
așa dacă ar fi evidente semnele unei slăbiri a etatismului omniprezent pânâ
de curând. Dar când vajnicii noștri deputați și senatori încasează două lefuri
și votează o lege prin care monopolul unui organism de stat asupra
comunicațiilor și informațiilor esențiale este consfințit, fără nici o reală
putere a puterii judecătorești de a interveni independent, regulator și legal,
când se investește în poliție și armată, ca să nu mai vorbim de serviciile de
siguranța statului pentru a stăvili, chipurile, corupția, violența, hoția,
specula, spionajul în numele patriei amenințate de invadatori invizibili, ne
putem permite totuși o întrebare care nu e nici naivă, nici retorică : nu
cumva o parte a acestor bani din resursele limitate pe care le oferim noi,
contribuabilii și beneficiarii, ar trebui mai degrabă orientate spre prevenție
și nu spre represiune, spre educație și spre cultură, nu spre producția de
armament (comerț cu care se fac bani buni, e drept, și care ocupă încă o
parte a șomerilor potențiali). Măcar atâta s-ar putea cere : ca o parte din
veniturile în devize pe care le aduc comerțul cu arme al guvernelor “post-
revoluționare” române să fie vărsate în bugetul unui minister al ocrotirii
sociale pentru a preîntîmpina stabilizarea unei tragedii care ne privește pe
toți: soarta tineretului.
O nouă generație apare acum, între tăcere și prostituție, între droguri și frig,
între inflație și disperare, între haos și demagogie, între spaimă și
dezamăgire neputincioasă. Câtiva dintre reprezentanții ei vagabondează prin
paraginile din preajma Gării de Nord, dorm prin pivnițele umede ale
blocurilor, se hrănesc din gunoiele noastre sărace, satisfac instinctele
primare ale unor buni români, care profită de promiscuitatea existenței
acestor paria pentru a le cumpăra carnea. Astfel de fenomene mai există pe
glob, în statele subdezvoltate și exploatate ale Americi latine, în Sud-estul
asiatic, prin cartierele rău famate ale unor orașe europene. Nu suntem unici,
dacă asta poate fi o consolare.
Însă cea mai cumplită informație pe care o distilează filmul acesta este
prezența zilnică între copii a unui oarecare Costel, un bărbat care vinde
pentru 25 de lei o sticluță de drog cu aurolac acestor prunci sinucigași,
sălbăticiți și fără speranță. Să mai spun că o poliție care tolerează un astfel
de comerț sub ochii ei nu este doar incapabilă ci și criminală ?
Nu pot uita privirile oarbe și fixe acestor copii filmați într-o noapte, la
adăpostul precar al unui zid de beton, încălzindu-și trupurile măcinate de
drog , de nesomn și de foame lângă un butoi de smoală în care pâlpăie un foc
și chipurile pe care doar uneori un zâmbet viclean sau un rânjet hrăpăreț le
luminează, scoțându-le pentru o clipă din noaptea tinereții lor.
Restul este demagogie și complicitate.
Dan Culcer


P.S pentru redacție : pregătesc un articol despre comerțul cu arme al fostelor țări socialiste.
(sper să găsesc date și despre România). Alte subiecte, mai mult sau mai
puțin culturale : “Comunismul este totuși viitorul omenirii”, miting
organizat pentru 14 februarie de către candidata la prezidenția Franței,
camarada Arlette Laguière (extrema stângă). Pe Vasile Șirli nu l-am găsit
încă. Sau : Prezențe românești la Centrul cultural român. Eventual despre
personalitatea sculptorului Ion Vlad, plecat prin 1965, mort recent în
Franța. Caut și fotografii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.